Cercetările au demonstrat că acest sunet are aceiaşi frecvenţă cu plânsul unui bebeluş şi ţipătul unui om, ceea ce indică că astfel de sunete sunt legate de supravieţuire. Canalul urechii umane, precum şi percepţia umană sunt responsabile pentru neplăcerile provocate de sunetele ascuţite.
Participanţii din cadrul studiului au acordat note în funcţie de disconfortul creat de anumite sunete, precum zgârierea unei farfuri sau fâşâitul unei pungi de celofan. Cele două sunete au fost notate ca fiind cele mai neplăcute. Următorul pas a fost crearea diferitelor variaţii ale celor două sunete, prin modificarea anumitor frecvenţe şi a porţiunilor armonice. Jumătate dintre ascultători au ştiu sursa orginală a sunetului, iar cealaltă jumătate ştia că sunetul este parte a unei compoziţii muzicale. Aceştia au redat sunetele şi au monitorizat anumiţi indicatori ai stresului, precum bătăile inimii, presiunea arterială şi conductivitatea electrică a pielii.
Experţii au descoperit că sunetul neplăcut schimbă conductivitatea electrică a pielii ascultătorului. Cele mai iritante frecvenţe nu erau cele mai înalte sau cele mai joase, ci cele între 2.000 şi 3.000 de hertzi. Urechea umană este mult mai sensibilă la sunetele care apar între cele două frecvenţe, afirmă cercetătorul Michael Oehler. Oehler afirmă că forma canalului urechii omului a evoluat pentru amplificarea frecvenţelor care sunt importante pentru comunicare şi supravieţuire.
Ascultătorii din cadrul studiului au afirmat că unul dintre sunete este mai plăcut decât altul, dar ambele au produs aceiaşi schimbare a conductivităţii pielii.
Sursa: Live Science
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: