Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce este atât de greu să dormim într-un loc nou?

De ce este atât de greu să dormim într-un loc nou?

Publicat: 18.11.2016
Fie că este vorba despre mutatul într-o casă nouă sau dormitul într-o cameră de hotel în timpul vacanţei, somnul din timpul primei nopţii nu este deloc odihnitor. O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Brown au descoperit cauza efectului ,,primei nopţi''.

Somnul este unul dintre subiectele care încă îi fac pe cercetători să-şi pună întrebări. Majoritatea animalelor dorm, dar încă nu le este clar cercetătorilor de ce este necesar. Având nevoie să supravieţuiască, pentru animale somnul este un inconvenient. Unele animale au evoluat pentru a fi în starea de alertă şi atunci când dorm, ţinându-şi un ochi deschis pe tot parcursul odihnei.

Creierul omului, precum cel al animalului, ar putea considera că o cameră de hotel sau un apartament nou sunt medii imprevizibile şi periculoase. Astfel, experţii au descoperit că şi oamenii pot să-şi odihnească o parte a creierului în timp ce a doua rămâne în alertă, fenomen numit somn cu frecvenţă de unde joase uniemisferic. 

De asemenea, experţii au descoperit şi efectul primei nopţii. Pentru a detecta cauza, o echipă de cercetători a recrutat 35 de voluntari sănătoşi pe care i-au adus într-un laborator în care au dormit două nopţi, cu o pauză de o săptămână între cele două. Voluntarii au fost conectaţi la maşinării care le măsura ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge, respiraţia, mişcarea ochilor şi a picioarelor, precum şi activitatea din ambele emisfere ale creierului. 

Experţii s-au concentrat pe activitatea creierului cu frecvenţe cu unde joase, un tip de comportament al creierului care indică cât de adânc doarme persoana. Aceştia au analizat patru traiectorii din creier în timpul ambelor sesiuni de somn, măsurând cum a fost afectată adâncimea somnului de zgomotul din cameră.

După prima noapte de somn, subiecţii au prezentat o slăbiciune mai mare în jumătatea stângă a creierului. De asemenea, partea stângă era mult mai sensibilă la sunetele ciudate, care constituiau o posibilă ameninţare. O săptămână mai tărziu, când subiecţii s-au întors din nou în laborator, în creierul acestora simetria activităţii era mult mai constantă, fapt ce sugerează că aceştia s-au acomodat cu mediul din jur.

Sursa: Mentalfoss

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială „Altceva cu Adrian Artene”
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială ...
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi ...
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania