Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce provoacă ,,mirosul de bătrân”?

Ce provoacă ,,mirosul de bătrân”?

Ce provoacă ,,mirosul de bătrân”?
Publicat: 09.11.2016
Oricine a observat că persoanele vârstnice au un miros distinctiv. Precum alte mirosuri specifice, cel al bătrânilor este produs prin descompunerea chimicalelor din glandele cutanate în molecule mici mirositoare, care ies prin piele.

În 2000, un cercetător japonez a descoperit că la oameni concentraţia de 2-nonenal creşte o dată cu vârsta. În cadrul experimentului, au fost prezenţi 22 de participanţi cu vârsta între 26 şi 75 de ani care au purtat tricouri cu zone care absorb mirosurile. După câteva nopţii în care au fost purtate, cercetătorii au analizat moleculele care au fost absorbite de îmbrăcăminte. Experţii au descoperit un număr mai crescut de compuşi 2-nonenal în tricourile purtate de persoanele de peste 40 de ani.

În cazul grupului de peste 40 de ani, numărul compuşilor creştea o dată cu vârsta, subiecţii cei mai bătrâni producând de trei ori mai mulţi compuşi decât cei cu vârste mijloci.

Experţii consideră că compusul 2-nonenal provine din degradarea lanţului de acizi graşi Omega-7, nesaturaţi. Însă, factorul care provoacă creşterea producţiei de acizi graşi o dată cu vremea este încă necunoscut. Însă, experţii speculează că ar putea fi legat de schimbările din metabolism.

O altă mare întrebare care nu are un răspuns cert se referă la scopul pe care îl au aceşti compuşi. Oamenii şi alte mamifere pot diferenţia indivizii bătrâni de cei tineri prin intermediul mirosului.

Sursa: MantalFloss

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase