Cât de veche este Biblia?

03 10. 2016, 10:00

Includem aici creştinismul, iudaismul, religia islamică sau alte mişcări de factură religioasă precum Rastafari. Desigur, există diferenţe notabile între o religie şi alta, din mai multe puncte de vedere, dar cele mai vechi poveşti biblice stau la baza tradiţiilor religiilor Avraamice.

Aceste scrieri au influenţat generaţii întregi şi se poate discuta foarte mult despre originea şi valoarea textelor biblice, dar ce au oamenii de ştiinţă de spus despre cât de vechi sunt?

Cel mai important lucru de clarificat este că nu există o singură Biblie. În istorie, au existat mai multe versiuni şi interpretări ale aceluiaşi text. Cea mai cunoscută versiune în limba engleză este Biblia din vremea lui Iacob I al Angliei, din 1611. Dar cel mai vechi text pare să fie Biblia Ebraică.

Cu ajutorul noilor tehnologii, oamenii de ştiinţă au reuşit să citească un manuscris antic, deteriorat, ce conţine Cartea Leviticului, a treia carte al lui Moise, datat ca fiind din anul 300 e.n. Aşa numitul “En-Gedi” a devenit astfel unul dintre cele mai vechi texte biblic existente. Dar nu cel mai vechi.

Acest titlu aparţine unor manuscrise descoperite pe situl arheologic Ketef Hinnom din Israel, numite The Silver Scolls. Manuscrisele conţin fragmente din Biblia Ebraică, datând din 700-650 î.e.n.

Faimoasele Manuscrise de la Marea Moartă, ce conţin majoritatea cărţilor ce compun Biblia Ebraică, datează din perioada 50 î.Hr. – 70 d.Hr.

Prin urmare, cel mai vechi text biblic datează de aproximatix 2700 de ani. Desigur, ne referim aici doar la textele care s-au putut localiza şi data. Primele poveşti biblice au fost trasmise prin intermediul discursului oral şi scrise mult mai târziu de diverşi autori. Cercetătorii ce analizează aceste texte consideră că primele scrise au fost Geneza şi Cartea lui Iov. Acest lucru s-ar fi întâmplat undeva în jurul anilor 1450-1400 î.Hr.

Sursa: Big Think