Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cât de sus se pot înălţa baloanele cu heliu?

Cât de sus se pot înălţa baloanele cu heliu?

Publicat: 17.05.2016
Explicaţia se bazează pe aşa-numitul ,,Principiu al lui Arhimede".
În cazul în care nu există niciun plafon sau un alt obstacol deasupra lor, baloanele cu heliu se pot înălţa, până în momentul în care dispar din raza noastră vizuală. Totuşi, ce înălţime pot atinge aceste obiecte colorate?
 
Ceea ce ştim cu toţii este că ele nu pot pluti în spaţiul cosmic. 
 
Potrivit lui Robert Matthews, specialist al Science Focus, baloanele cu heliu se pot înălţa până la o altitudine de aproximativ 9,6 kilometri, în timp ce baloanele meteorologice (realizate din materiale mult mai durabile) pot parcurge o distanţă de trei ori mai mare.
 
Matthews susţine că această capacitate a baloanelor poate fi explicată prin intermediul Principiului lui Arhimede. Conform acestei legi, balonul pluteşte deoarece heliul din interiorul său este mai puţin dens decât aerul din exterior. Cu cât balonul urcă mai mult, cu atât presiunea aerului înconjurător scade, iar cea a heliului din interior creşte. Când densitatea gazului din balon atinge o valoare similară cu cea aerului din exterior, ascensiunea obiectului se opreşte.
 
Pe de altă parte, când presiunea heliului din interior devine mult prea mare, balonul se sparge. De-a lungul timpului, au existat nenumărate cazuri în care o astfel de situaţie a afectat nu numai migraţiile păsărilor, ci şi zborurile avioanelor comerciale. 
 
                                             Cinci ore în balon: turism spaţial fără rachetă
 
                                             Baloanele care pot cara cladiri intregi sunt gata sa intre in functiune
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unele părți ale ADN-ului uman ar evolua mult mai repede decât credeau oamenii de știință

Test de cultură generală. De ce simțim pe limbă picăturile de ochi?

CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire Personală din România!

Cele mai puternice explozii cosmice dezvăluie că cea mai mare structură din Univers este chiar mai mare decât se credea

DeepSeek ar fi transferat datele și mesajele utilizatorilor fără consimțământ

Donald Trump este „frustrat” și nu mai are răbdare, avertizează Casa Albă

Racheta chineză Shenzhou-20, lansată cu succes. La bord se află trei astronauți

166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Papei Francisc

Bazilica Sfântul Petru, deschisă noaptea pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu Papei Francisc

Pentru prima dată în România, Inteligența Artificială și securitatea informatică devin specializări în universități

Reacție nervoasă din partea lui Donald Trump după atacurile de la Kiev

Comorile găsite în Thetford, Anglia, arată că orașul a fost păgân până în secolul al V-lea

Succesorul Telescopului James Webb, amenințat de Trump, deși este deja construit

Există lichid pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn. Dar ceva îi nedumerește pe oamenii de știință!

O nouă analiză a identificat 13.000 de gene găsite în toate ierburile

Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii

Papesa Ioana, legenda femeii care a condus Vaticanul