Adolescenţa este perioada extrem de importantă din viaţa noastră, care influenţează tipul de abilităţi cognitive.
Cel mai recent episod al AsapSCIENCE explică cum creierele noastre nu se opresc din creştere până la adolescenţă, ceea ce înseamnă că noi continuăm să adunăm materie cenuşie – partea responsabilă pentru controlul muscular, percepţia senzorială, memorie şi emoţie, vorbire – până la vârsta de 12 ani la fetele şi 14 ani la băieţi.
După această perioadă, creierele noastre depun maxim de efort ca să funcţioneze mai eficient, prin îndepărtarea materiei cenuşii, care nu mai este necesară, în timp ce creşte producţia de mielină. Mielina este un ţesut care izolează căile neuronale pentru a asigura transmiterea rapidă a semnalelor electrice între creier şi diferite părţi ale corpului.
Dar, în aceiaşi perioadă a pubertăţii, corpurile noastre au o mulţime de procese chimice de ţinut sub control. Pubertatea îşi are originea în zona creierului numită hipotalamus, unde este eliberată proteina kisspeptin, aceasta stimulează glanda pituitară să crească producţia de hormoni precum: testosteron, estrogen şi progesteron.
Videoclipul explică că aceşti hormoni sunt cruciali pentru dezvoltarea ovarelor şi testiculelor, dar pe lângă asta mai au şi o altă funcţie importantă, ne determină să căutăm mai multe experienţe încărcate emoţional. Şi aici se ”activează”rebeliunea.
Dar nu este tot atât de simplu, nu putem da vina numai pe excesul de hormoni. Studiile au descoperit că în timpul conducerii unui autovehicul, tinerii, la fel ca adulţii de alt fel îşi asumă acelaşi număr de riscuri, diferenţa reală se întâmplă atunci când există şi alte persoane în maşină.
Iar acest filmuleţ de mai jos explică şi restul aspectelor.