La sfârşitul secolului al XVI-lea, populaţia Europei este expusă unei noi epidemii: celei de sifilis. Pentru că antibioticele nu erau încă inventate, tratarea pacienţilor era, practic, imposibilă. Victimele erau expuse efectelor cumplite ale acestei boli: ulceraţiile, pierderea vederii, instalarea demenţei sau căderea părului.
Se pare, totuşi. că cel din urmă efect avea repercursiunile cele mai importante, datorită faptului că la acea vreme podoaba capilară era un simbol al statutului social. Astfel, dacă sufereai de calviţie şi nu puteai remedia această problemă, erai expus imediat oprobiului public.
Dilema a fost rezolvată cu ajutorul perucilor, confecţionate din părul unor animale precum caii sau caprele sau chiar din păr uman. Perucile erau pudrate cu prafuri frumos parfumate, pentru a ascunde mirosurile neplăcute. Folosirea acestor accesorii vestimentare nu era altceva decât o necesitate a celor afectaţi de calviţie, până în anul 1655, când regele francez Ludovic al XIV-lea începe să-şi piardă părul.
Acesta avea doar 17 ani, când a sesizat că podoaba sa capilară este din ce în ce mai rară. Drept urmare, a angajat 48 de peruchieri, pentru a-i confecţiona cea mai bună perucă posibilă. Regele englez Carol al II-lea, vărul lui Ludovic al XIV-lea, îi urmează exemplul. La scurt timp, nobilii de la curţile regale copiază noua manieră, purtând peruci asemănătoare cu cele ale monarhilor.
Costul acestor accesorii era unul impresionant pentru acele vremuri. Astfel, o perucă de calitate redusă costa 25 de şilingi, echivalentul salariului pe o săptămână a unui muncitor din Londra. La polul opus se aflau nobilii, care cheltuiau pentru o perucă chiar şi 800 de şilingi.
Perucile au continuat să fie la modă chiar şi după moartea regilo
r Ludovic al XIV-lea şi Carol al II-lea. Accesoriile erau folosite din motive practice, dat fiind faptul că în acele vremuri infestarea cu purici afecta întreaga populaţie. Astfel, insectele nu mai reprezentau un motiv de îngrijorare pentru sănătatea scalpului, deoarece puricii se adăposteau în compoziţia perucilor.La sfârşitul secolului al XVIII-lea, această modă începe să apună. În Franţa, purtătorii celor mai fastuoase peruci, nobilii, erau repudiaţi de populaţia ce participa la evenimentele din timpul Marii Revoluţii Franceze, iar simbolul statutului lor este asociat, în mod automat, cu actele de corupţie. În Anglia, oamenii renunţă să mai poarte aceste accesorii, după ce politicianul William Pitt propune instituirea unei taxe pentru pudra folosită la cosmetizarea perucilor.
Sursa: Mental Floss