De ce monedele au încreţituri?

Răspunsul îl găsim în anul 1792, când Congresul American a pus bazele Monetăriei Statului, al cărui document de înfinţare a fost „Actul Monetar” („Coinage Act” sau „Mint Act”). Conform acestuia, monedele de 2,5, 5 şi 10 dolari valorau greutatea lor în aur, în timp ce monedele de 25, 50 de cenţi şi 1 dolari valorau greutatea lor în argint. Monedele de 1 cent şi jumătate de cent aveau o valoare egală cu greutatea lor în cupru.

Datorită valorii metalelor din care erau confecţionate, monedele au fost, încă de la început, falsificate. În acest sens, existau infractori care tăiau porţiuni din părţile laterale ale monedelor, pentru a vinde aurul sau argintul rezultat. La scurt timp, Monetăria Statului a intervenit, adăugând, din fabricaţie, crestături pe laturile monedelor, pentru a le face mai greu de falsificat.

Până la izbucnirea Marii Crize Economice, din anii 1929-1933, Monetăria Americană a încetat să mai emită monede confecţionate din aur. Începând cu anii ’60, s-a renunţat, treptat, la folosirea argintului în producţia de masă monetară. Astăzi, monedele nu mai sunt fabricate din metale preţioase, dar păstrează încreţiturile pe părţile laterale. Motivul principal este dat de faptul că acestea descriu o formă aparte pe suprafaţa monedelor, care ajută persoanele cu deficienţe de vedere să le distingă caracteristicile.

Sursa: History