După ce smântâna se descarcă, e pasteurizată. Majoritatea untului provine din smântână dulce. Uneori, se adaugă şi o bacterie ce produce un acid lactic în faza incipientă. Aceasta face ca smântâna să matureze. Uneori, se adaugă şi coloranţi.
Apoi, începe baterea untului. Totul se face într-un bidon rotativ, care agită smântâna înainte şi înapoi, până când devine o pastă granulată. Baterea untului durează circa o oră. Zerul rezultat este, apoi, curăţat prin stropirea grăsimii cu apă. Ceea ce rămâne este untul.
Bidonul este umplut cu apă şi rotit, pentru câteva secunde, pentru a spăla untul. Uneori, se adaugă şi sare. Untul este frământat mecanic până când capătă textura şi gradul de umezeală potrivite. În acest stadiu, untul este deja moale şi ferm şi gata pentru împachetare.
Untul se împachetează, de obicei, în containere compacte, ce cântăresc în jur de 30 de kilograme, care sunt transportate în fabricile centrale. Apoi, ele sunt reîmpachetate în cutii sau batoane de 500, respectiv 250 grame.
Untul este făcut de om încă din vechime. Mai mult, untul e menţionat în Biblie, în mai multe rânduri. În Maxime 30:33 se spune: „Amestecul laptelui va duce la unt, cu siguranţă”. Hinduşii foloseau untul încă din anul 900 Î.Hr. şi a fost, adesea, o parte din ceremoniile lor religioase.