Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De unde vin metalele?

De unde vin metalele?

De unde vin metalele?
Publicat: 21.07.2015
Metalele pure sunt elemente chimice. Asta înseamnă că ele nu pot fi divizate în alte substanţe. Există peste o sută de elemente chimice cunoscute, dintre care circa 80 sunt metale.

 Câteva dintre metale, printre care aurul, platina, argintul şi, uneori, cuprul, se găsesc în stare pură doar în interiorul pământului. Majoritatea metalelor, însă, nu sunt disponibile în concentraţie maximă în natură. Ele pot fi extrase doar din combinaţiile cu alte substanţe.

Compuşii chimici care se găsesc în natură poartă numele de minerale. Mineralele importante, mulţumită metalelor pe care le conţin, se numesc minereuri.

Valoarea unui minereu depinde de concentraţia metalului din structura lui şi cât de costisitoare este extragerea metalului din minereu. Ea depinde şi de cererea pieţei pentru metal.

Metalul pur se poate obţine din minereuri prin mai multe metode. Unele minereuri au nevoie doar să treacă prin câţiva paşi, în timp ce altele necesită mai multe procese.

Atunci când minereul iese din mină, el conţine, de obicei, cantităţi mari de materiale nedorite, cum ar fi argila sau piatra. De obicei, acestea sunt eliminate înainte ca partea valoroasă a minereului să fie procesată.

Cuprul şi aurul au fost, probabil, primele metale pe care omul a învăţat să le folosească. Ele se găsesc, în natură, atât în stare pură, cât şi în minereuri. Cuprul a fost folosit încă din anul 5.000 Î.Hr., iar aurul a fost utilizat, pentru prima oară, înainte de anul 4.000 Î.Hr.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent