De ce hibernează animalele?

 Spre deosebire de veveriţă, aceasta nu îşi stochează hrana pentru iarnă. Marmota are nevoie de plante, iar când vine iarna, sursa ei de hrană dispare.

Dar marmota păstrează o rezervă în plus de grăsime pe propriul corp. Deci, atunci când hrana nu mai poate fi găsită pe niciunde, se târăşte către somn în adâncimile vizuinii. Ea doarme pe tot parcusul iernii friguroase şi trăieşte de pe urma grăsimii accumulate.

Cuvantul “hibernare” provine din latină şi înseamnă “somnul de iarnă”. Multe mamifere, precum ursul, nu hibernează în adevăratul sens al cuvântului. Aceştia dorm mai mult iarna decât pe timpul verii, însă nu este vorba de acel somn adanc al hibernării. În zilele plăcute şi însorite de iarnă, urşii şi veveriţele se trezesc şi ies afară din adăpost.

Somnul celui care într-adevăr hibernează poate fi asemuit cu o moarte şi este foarte diferit de somnul obişnuit. În timp ce un animal hibernează, toată energia sa încetează. Temperatura corpului scade până la puţin peste temperatura încăperii în care se află.

Datorită acestui lucru, animalele ard grăsimile corpului într-un ritm foarte lent. Au nevoie de mai puţin oxigen din moment ce consumă mai puţină hrană iar ca rezultat, respiraţia lor este mai uşoară şi inimile lor bat foarte încet. Dacă temperatura bârlogului scade foarte tare, animalul se trezeşte, sapă mai adânc şi merge apoi din nou la culcare.

Cu venirea primăverii, animalele sunt trezite de schimbarea de temperatură, umiditate şi de foame, motiv pentru care ies din adăposturi.

Ştiaţi că multe animale cu sânge rece hibernează?

Râmele se târăsc în pământ sub linia de îngheţ, broaştele se îngroapă în noroiul din adâncul iazurilor; şerpii se târăsc în crăpăturile rocilor sau fac găuri în pământ; câţiva peşti, spre exemplu crapul, se îngroapă în noroi. Chiar şi unele insecte hibernează, ascunzându-se sub pietre sau buşteni.