De ce se pătează argintul?
Argintul conduce curentul şi căldura mai bine decât orice alt metal, fiind cel mai alb dintre toate metalele. Argintul reflectă lumina mai clar decât oricare metal şi, de aceea, e folosit ca material de suport pentru oglinzi.
Argintul este şi uşor de modelat. Singurul care poate fi modelat şi mai uşor este aurul. Argintul pur este un metal destul de moale. Prin urmare, pentru a-i creşte utilitatea, îi sunt adăugate şi mici bucăţi din alte materiale. Argintul pentru bijuterii are o puritate de 92 ½%. Restul compoziţiei este cupru. Oamenii care au obiecte făcute din argint, de multe ori, se mâhnesc din cauză că acesta începe să se păteze. Motivul pentru care acest fenomen are loc este că argintul are o reacţie foarte puternică atunci când întâlneşte sulf şi mulţi compuşi din sulf.
Dacă argintului i se adaugă sulf şi hidrogen suflurat, acesta formează argint negru sulfurat – ceea ce putem să observăm atunci când argintăria noastră se pătează sau înnegreşte. Sulful se întâlneşte în anumite mâncăruri, cum ar fi ouăle, iar mici particule de hidrogen suflurat se găsesc chiar şi în aer. Atunci când clădirile sunt încălzite cu cărbuni sau gaz, ele pot avea acest efect în aer.
Argintul se găseşte, uneori, şi în natură, sub formă de metal solid, natural. Dar, cel mai des, el e cobinat cu alte metale sau non-metale, sub formă de minereuri.