Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cum s-a format Luna

Cum s-a format Luna

Cum s-a format Luna
Publicat: 13.04.2015
Principala teorie privind formarea Lunii presupune întâmplarea simultană a mai multor evenimente, niciunul imposibil pe cont propriu, dar greu de crezut că au avut loc în acelaşi timp

Alessandra Mastrobuono-Battisti, de la Institutul de Tehnologie din Israel a fost interesată să găsească explicaţia din spatele compoziţiei chimice similare dintre Pământ şi Lună. Pe măsură ce astronomii au început să descopere corpuri din sistemul nostru solar, ei au observat cât de atipic este satelitul natural al Terrei. Concret, ceilalţi sateliţi din centrul sistemului solar sunt cu mult mai mici în comparaţie cu planetele în jurul cărora orbitează. Unii giganţi gazoşi au într-adevăr sateliţi mai mari decât Luna, dar, proporţional, aceştia sunt mult mai mici decât planetele de care aparţin.

Cu toate că există mai multe teorii cu privire la formarea Lunii, una dintre cele mai acceptate de către comunitatea ştiinţifică este cea potrivit căreia un obiect numit Theia, de dimensiuni similare cu cele ale planetei Marte, a intrat în coliziune cu Pământul în primele faze ale formării planetei noastre. Impactul a fost atât de puternic încât bucăţi mari din scoarţa Terrei dar şi din scoarţa corpului străini au fost aruncate pe orbită. Unele au căzut din nou pe Pământ, iar altele s-au coagulat şi au format Luna.

Problema este că acest scenariu se bazează pe întrunirea mai multor condiţii destul de improbabile. Cu toate că izbirea altor corpuri cosmice de Pământ pare să fi fost o ocurenţă plauzibilă pentru acea perioadă, Luna s-ar fi putut forma doar dacă Terra ar fi fost lovită de un corp de o anumită dimensiune care se deplasa cu o anumită viteză. Mai mult Theia ar fi trebuit să aibă o compoziţie chimică similară celei a Pământului, având în vedere că specialiştii nu au găsit diferenţe între pietrele de pe Terra şi cele de pe Lună.

Unii estimează că probabilitatea acestui scenariu ar fi de 1%, ”inconfortabil de rar”, după cum a notat cercetătorul Robin Cannup. Mastrobuono-Battisti crede că acest lucru este plauzibil în proporţie de 20-40%.

Obiectul care s-a lovit de Pământ s-a format, cel mai probabil, la o distanţă similare de Soare, mai spun cercetătorii israelieni. Prin urmare, susţin ei, nu este de mirare că Luna este mai asemănătoare cu Pământul decât Venus sau Marte care s-au format la distanţe diferite de Soare.

Scenariul a fost publicat în revista Nature, alături de o altă lucrare pe acelaşi subiect în care se pleacă de la ipoteza că Theia şi Pământul nu au avut aceiaşi compoziţie chimică. Cercetătorii de la Maryland cred că bucăţi din Theia şi din scoarţa Pământului s-au amestecat atât de mult în timpul coliziunii, încât au ajuns să aibă o consistenţă similară.

Sursă: IFLScience

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool