Putem să dezvoltăm alergii la anumite alimente în urma transfuziilor de sânge?
La câteva săptămâni după ce a primit sângele, băiatul a început să sufere de anafilaxie la câteva minute după ce a mâncat somon şi ulterior, după ce a mâncat o ciocolată cu unt de arahide. Testele au arătat că are o alergie, cel puţin temporară, la peşte şi la alune.
Când persoanele cu alergii la anumite tipuri de alimente donează sânge (plasmă sau trombocite) ele ar putea să transfere şi o proteină pe nume imunoglobina E (IgE), un anticorp care reacţionează împotriva alergiilor. Aceasta poate fi consevată în celulele sangvine chiar şi la o lună de la recoltare, iar când intră în contact cu anumiţi alergeni poate determina celulele imune ale organismului să elibereze histamină şi chimicale similare care duc la apariţia unei reacţii alergice.
În Statele Unite şi în Canada, spre exemplu, nu există o interdicţie de a dona sânge dacă suferi de anumite alergii. Asta pentru că există un cumul de factori care determină ”transferarea” alergiilor. În primul rând, donatorul trebuie să aibă un nivel foarte ridicat de anticorpi IgE, iar cel care primeşte sângele trebuie să primească o cantitate substanţială şi să fie expus la substanţele alergenice în câteva luni de la transfuzie.
”Este foarte dificil să găseşte o persoană care a avut parte de un transfer pasiv de alergii ca urmare a unor transfuzii de sânge”, notează medicul Julia Upton.
Cu toate că se întâmplă foarte rar, acest transfer de alergii poate duce la reacţii anafilactice la anumite tipuri de mâncăruri tolerate în trecut. Simtomele care pot varia de la o stare bruscă de oboseală la disconfort în gât şi efem facial trebuie tratate imediat.
Partea bună este că aceste alergii par a fi temporare. La cinci luni după, băiatul avea niveluri normale ale IgE, iar după jumătate de an, părinţii au reintrodus peştele şi alunele în dieta sa.
Sursă: IFLScience