Pu Yi, ultimul împărat al Chinei, înainte ca acest stat să cadă sub regimul comunist al lui Mao Zedong, a avut o viaţă deosebit de interesantă, şi un sfârşit greu de imaginat pentru un asemenea conducător.
Ultimul împărat la Chinei a fost totodată ultimul împărat al dinastiei manciuriene. El a ajuns pe tron în anul 1908 pe când avea doar doi ani, iar trei ani mai târziu, China a devenit republică, dar noua putere i-a permis să-şi păstreze titlul şi o parte dintre prerogative. Ultimul împărat a trăit apoi în condiţii artificiale, în interiorul Oraşului Interzis din capitala Beijing.
Pe când avea doar 17 ani, tânărul împărat Pu Yi a scăpat din lagărul de la Tietsin, găsindu-şi ulterior refugiul în Armata Japoneză care cucerise atunci o mare parte din China. Japonezii i-au găsit o întrebuinţare politico-practică acestui împărat-păpuşă, căci după anexarea manciuriei, niponii l-au instalat ca împărat al noii provincii Manchuko. După anul 1945, în care Japonia a pierdut războiul, Pu Yi a încercat să fugă în Coreea, dar trupele sovietice l-au prins pe aeroportul din Mukden şi l-au predat comuniştilor chinezi în anul 1950.
Pu Yi era sigur că Mao îl va executa, doar că noul regim l-a plasat într-o închisoare destinată criminalilor de război. Acolo, fostul împărat al Chinei a primit numărul de prizonier 981 şi a fost numit grădinar al închisorii unde era deţinut. După câţiva ani de „reabilitare”, Pu Yi a devenit un susţinător al comunismului şi a fost iertat în mod oficial. Pentru tot restul vieţii sale, fostul împărat a muncit ca ajutor de grădinar la Grădina Botanică din Beijing, iar la vârsta de 61 de ani, Pu Yi a murit de cancer la rinichi.