Creştinarea populaţiei autohtone din Insulele Britanice a fost un proces îndelungat şi presărat cu numeroase momente violente şi tensionate. Iar adevăraţii artizani ai acestui fenomen sunt astăzi aproape uitaţi
Creştinarea anglo-saxonilor şi a britonilor a fost un proces care s-a întins pe tot parcursul secolului 7 după Hristos. Creştinarea Angliei a fost de fapt rezultatul misiunii călugărilor gregorieni trimişi aici în anul 597. Misiunea călugărilor gregorieni a primit, începînd cu anul 630, un ajutor solid din partea Misiunii Hiberno-Scoţiene, iar începând cu secolul al optulea, Misiunea Anglo-Saxonă a devenit instrumentul principal în creştinarea populaţiei locale.
Însă cel mai important personaj istoric care a susţinut creştinarea englezilor a fost Aethelbert din Kent, primul rege local care s-a botezat creştin, eveniment petrecut în anul 601. El a fost urmat la conducere de către regii Raedwald din Est şi Saedbert din Essex. Primul Arhiepiscop nativ, anglo-saxon a fost Deusdedit din Canterbury, întronizat în anul 655. Trecerea decisivă a anglo-saxonilor la creştinism s-a produs în totalitate după anul 655, mai precis după momentul în care regele Penda a fost ucis în Bătălia de la Winvaed.
După acest eveniment, aproape toate regatele din Anglia erau creştinate, cu excepţia celui condus de regele Arwald, regat care a devenit şi el creştin după uciderea regelui păgân Arwald.