Când au fost inventate sutienele?
Primele articole vestimentare asemănătoare cumva sutienelor moderne provin din secolul 14 înainte de Hristos. Pe atunci, femeile atlet din Creta, insulă unde înflorea Civilizaţia Minoică, purtau un fel de bustiere strânse cu sfori, care aveau scopul de a le face mişcările cât mai ample şi mai sigure.
Ulterior, femeile din Egipt, Grecia, India, China Antică şi Imperiul Roman, purtau diverse veşminte sumare al căror scop precis era acela de a ascunde zona sânilor.
Din acele momente până în Perioada Modernă, femeile din întreaga lume au purtat obiecte vestimentare improvizate al căror rol era similar cu al sutienelor din prezent.
Însă sutienul sub forma clasică pe care o cunoaştem astăzi a fost creat de către Caresse Crosby (născută Mary Phelps Jacob), o femeie americancă care a trăit între anii 1892-1970. De formaţie poetă şi scriitoare, Caresse Crosby era pasionată şi d emodă, astfel încât a căutat că creeze un obiect vestimentar care să suplinească incomodele corseturi.
Aşa că, în anul 1913, Caresse Crosby a creat în oraşul Boston, primul sutien din lume. În decursul aceluiaşi an, poeta a vîndut patentul invenţiei sale celebrei companii Warner Brothers pentru suma de 1.500$ (echivalentul a 20.000 $ în zilele noastre).
Cu toate că la început noua piesa vestimentara feminină nu s-a vândut foarte bine, sutienele aveau curând să cucerească întreaga lume.
În ultimii săi ai de viaţă, Caresse Crosby obişnuia să declare că „ Nu cred că sutienul a cucerit un loc atât de important precum vapoarele cu aburi, în cadrul invenţiilor omeneşti, dar sunt mândră că l-am creat”.