Cine a inventat celebrii pantaloni blue jeans?

14 11. 2014, 00:00
Materialul din care sunt făcuţi se numeşte denim şi a apărut în Evul Mediu în oraşul francez Nîmes. De fapt, denumirea de denim provine de la acest oraş ( de Nîmes). În timpul Renaşterii, pânza denim era făcută în Italia şi vândută în portul Genova. Marina genoveză avea nevoie de pantaloni rezistenţi pentru marinari, iar pânza de denim întrunea aceste calităţi. Termenul de „blue jeans” provine de fapt din expresia fanceză „bleu de Genes”, ceea ce însemană „albastru de Genova”. În Europa, aceşti pantaloni erau foarte populari chiar şi în anul 1800.
 
În anul 1850, un negustor evreu din Germania pe nume Levi Strauss a sosit în California şi a vândut pantaloni din denim albastru către minerii şi crescătorii de vite care căutau un material ieftin, dur, confortabil şi rezistent. Deoarece aceşti pantaloni erau deosebit de ieftini, au ajuns în scurt timp foarte populari şi în rândul imigranţilor sosiţi în SUA. Unul dintre colaboratorii lui Levi Strauss era un croitor evreu din Letonia, pe nume Jacob Davis, acesta a observat că minerii se plângeau că buzunarele acestor pantaloni nu erau suficient de rezistente pentru nevoile lor, aşa că a decis să le întărească prin nişte ţinte metalice. Celebrii blugi aveau deja înfăţişarea lor clasică prin intermediul căreia aveau să cucerească rapid nu doar SUA, dar şi întreaga lume.
 
Levi Strauss şi Jacob Davis şi-au înregistrat produsul sub marca U.S. Patent 139, 121 pe data de 20 mai 1973, data oficială de naştere a pantalonilor de tip blugi. Începând cu anii 1960, blugii au devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale subculturii pop.
Ca fapt interesant de reţinut, o pereche de blugi din anul 1885 se vindea pe atunci cu suma de 1,5 dolari. Un exemplar intact din acele vremuri costă azi la licitaţii în jur de 500.000 dolari.