Care este cel mai rece loc din lume?

09 09. 2014, 00:00

În inima puţin cunoscutei Republici Autonome Iakute (sau Saha) din Fderaţia Rusă, pe malul râului Indigirka, la înălţimea de 780 metri şi la 30 kilometri nord vest de autostrada care leagă Tomtor de Kolyma, există localitatea Oimeakon, locul unde a fost stabilit oficial polul frigului din toată emisfera nordică. Căci în aceastp vale uitată de timp din Siberia s-a înregistrat pe data de 29 ianuarie 1926 valoarea de -71,2 grade Celsius, record negativ absolut în emisfera nordică.

Însă aceasta nu este deloc cea mai scăzută temperatură de pe Terra. Pentru a descoperi locul unde îngheaţă până şi aerul, trebuie să ne îndreptăm atenţia spre Antarctica, Continenul Alb. Aici, destul de recent, adică pe data de 10 august 2010, cercetătorii americani au măsurat cu ajutorul instrumentelor de ultimă generaţie, cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe planetă. Recordul anterior era vechi de peste 30 de ani şi fusese stabilit de cercetătorii sovietici de la staţia Vostok, care au măsurat tot în Antarctica temperatura de -89,2 grade Celsius. Însă cercetătorii americani s-au folosit de un radiometru cu rezoluţie foarte mare, precum şi de instrumentarul pus la dispoziţie de NASA, cu ajutorul cărora au îregistrat în Antarctica temperatura absolută de – 93 de grade Celsius.