Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care este intervalul de vârstă când organismul uman creşte cel mai mult?

Care este intervalul de vârstă când organismul uman creşte cel mai mult?

Publicat: 13.08.2014
Creşterea şi dezvoltarea organismului uman este un proces deloc simplu sau uniform. Imediat după naşterea oricărui copil, apar schimbări în compoziţia ţesuturilor şi distribuţia acestora în organismul său. Spre exemplu, la naştere, capul nou-născutului reprezintă aproape un sfert din lungimea totală a corpului său, pe când la un adult, capul mai reperzintă doar a şaptea parte din lungimea corpului. La nou născuţi, masa musculară este proporţional mult mai mică decât a oamenilor ajunşi la stadiul de adult.

La om, la fel ca la toate vieţuitoarele, procesul de creştere a organismului constă în principal în formarea de noi celule în ţesuturi (fenomen complex care implică în principal nevoia crescută de proteine şi minerale în perioadele de creştere accelerată), precum şi în formarea de noi organe.

În general perioada în care creştem cel mai mult este cea cuprinsă între momentul naşterii şi vârsta de un an de zile. În acest interval de timp, singură greutatea organismului se măreşte de trei ori, iar înălţimea se poate dubla la unii copii.

Apoi, procesul de creştere încetineşte treptat până în jurul vârstei de 9-12 ani, când copilul prezintă o nouă secvenţă de accelerare a creşterii.

Când copilul ajunge la începutul perioadei pubertăţii, procesul de creştere corporală se încetineşte iarăşi, deoarece organismul foloseşte resursele şi nutrienţii în special pentru dezvoltarea organelor sexuale şi a glandelor hormonale.

Ultima secvenţă mai pronunţată de creştere apare în timpul perioadei adolescenţei, când odată cu definitivarea maturizării sexuale apar şi se dezvoltă şi caracterele sexuale secundare.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024

O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi

„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”