Cât durează de fapt un an de zile?
Transformat în subdiviziuni ale unităţilor de măsură ale timpului, un an terestru durează 8.765 ore, sau 526.000 de minut, sau 31,6 milioane de secunde. Nu trebuie să uităm nici de prezenţa periodică a anilor bisecţi, adică atunci când anii tereştri au 366 de zile. Într-un an terestru bisect, intervalul de timp acumulat anterior se calculează într-o zi care trebuie alocată anului bisect pentru ca acesta să se suprapună în timp cu ciclul complet de rotaţie al Terrei în jurul Soarelui din acest an. Acesta este motivul pentru care intervalul de timp rotunjit aproximativ pentru durata unei zile este alocat lunii cu celei mai puţine zile din an. Adică lunii februarie, care în ani obişnuiţi are 28 de zile. În anul bisect, intervalul de timp este adăugat lunii februarie care în acei ani se consideră unanim pe plan internaţional că va avea 28 de zile.
Un alt fapt surprinzător este acela conform căruia pe baza măsurătorilor ştiinţifice a reieşit că anii bisecţi nu apar întotdeauna la intervale de 4 ani, după cum se crede în mod obişnuit. Prin urmare, ani precum 1800 sau 1900 nu au fost ani bisecţi căci nu au fost divizivibili cu 400. În schimb, anii 1600 şi 2000 au fost ani bisecţi spre deosebire de cei menţionaţi anterior. Pe baza acestui algoritm de calcul, se demonstrează că durata de timp în care Terra orbitează în jurul Soarelui este într-adevăr de aproximativ 365,24 zile.
În plus, s-a constatat că pentru a străbate cei 938.888.400 kilometri ai orbitei sale în jurul Soarelui, Pâmântului îi trebuie 365,24 zile.