De ce câinii ciobăneşti poartă jujeu?

Jujeul este în esenţă un simplu băţ de lemn de dimensiuni medii şi cu o lungime de 20-30 centimetri. Acesta este legat cu un lanţ de zgarda câinelui ciobănesc astfel încât să-i atârne aproximativ la jumătatea picioarelor din faţă.

Cu un jujeu la gât, câinele ciobănesc poate să meargă liniştit fără probleme, însă în momentul în care acesta vrea să alerge sau să sară, jujeul se loveşte de labele sale sau se încurcă între ele împiedicând astfel animalul să fugă şi obligându-l doar să meargă la pas.

Obiect pe cât de simplu pe atât de ingenios şi eficient, jujeul era folosit din timpuri imemoriale pentru a împiedica câinii ciobăneşti să fugă de la stână după lupoaice sau căţele „în călduri”, lâsând astfel oile fără protecţie în faţa lupilor, urşilor sau hoţilor.

În prezent, conform legilor din România, toţi câinii ciobăneşti aferenţi turmelor aflate în transhumanţă trebuie să poarte jujee pentru a opri astfel orice încercare a acestora de a urmări şi ucide animalele sălbatice. Conform datelor de teren se constată de fiecare dată că acei câini fără jujee fac importante pagube în populaţiile de căprioare, cerbi, iepuri, vulpi şi chiar purcei de mistreţi.