De ce un maestru de arte marţiale reuşeşte să spargă materiale atât de dure?

Primul dintre aceştia constă în pregătirea specifică, munca susţinută şi nenumărate antrenamente specializate în acest sens, antrenamente şi condiţionări fizice.

 

Practica spargerii de materiale dure, denumită Tameshiwari în limba japoneză, este una des întâlnită în artele marţiale axate pe lovituri. Acest aspect al artelor marţiale îşi are originea în vremuri străvechi în care luptătorii fără arme erau obligaţi să se lupte deseori cu războinici protejaţi de armuri. Practicarea Tameshiwari a avut o importanţă majoră în stilurile vechi de karate din Okinawa.

 

Miile de ore de antrenamente specifice, duc la o transformare inedită a organsimulului unui practicant de elită. În special armele sale naturale, pumnii, palmele, genunchii, coatele, tibiile sau tălpile, ba chiar şi degetele sau fruntea devin pregătite pentru spargeri.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat că în urma loviturilor repetate creşte nu numai forţa musculară, ci se fortifică inclusiv tendoanele şi ligamentele. 

 

Dar cele mai interesante transformări se petrec la nivelul oaselor, care în urma loviturilor succesive la sac, pernă de antrenamente sau makiwara, devin considerabil mai groase şi mai puternice decât ale oamenilor obişnuiţi. În plus, osul omenesc are în unele condiţii o duritate chiar mai mare decât a betonului. Apoi, în timpul spargerilor experţii nu lovesc doar din braţ sau picior, ci se folosesc de canalizarea întregii energii în acel moment, alături de folosirea întregii biomecanici a corpului uman. Cu alte cuvinte lovesc cu maxim de forţă şi viteză, concomitent cu lăsarea greutăţii corporale în lovitură pentru a maximiza forţa acesteia. O altă metodă care uşurează considerabil spargerea unor straturi de materiale mai dure, constă în aşezarea de beţişoare între plăcile de beton, cărămizi sau ţigle. Astfel acestea se sparg mai uşor deoarece primele plăci care se sparg în urma loviturii adaugă prin greutatea lor un plus de forţă loviturii.