Ce sunt atomii?

Ce sunt atomii?
Publicat: 18.03.2013
Iată o întrebare pe care mulţi dintre noi ne-am puso cândva şi la care probabil că nu toată lumea a reuşit să răspundă. Răspunsul vine din partea britanicului Marcus Chown, autorul mai multor cărţi despre spaţiu şi univers.

Atomii sunt „cărămizile” din care sunt alcătuite toate lucrurile: copacii, oamenii, maşinile şi chiar şi aerul pe care îl respirăm. Din cauză că au dimensiuni foarte, foarte mici, atomii nu pot fi văzuţi. De fapt, ei sunt atât de mici încât pentru a străbate punctul semnului de exclamare de la sfârşitul acestei propoziţii este nevoie de 10 milioane de atomi puţi unul lângă altul!

 
Cu toate acestea, dacă cineva ar putea vedea un atom ar avea parte de o „privelişte” ciudată pentru că atomii nu prea sunt alcătuiţi din mare lucru. În centrul unui atom se găseşte un mic punct numit nucleu. În jurul lui se rotesc, ca planetele în jurul Soarelui, mici puncte de materie numite electroni. Totuşi, între electroni şi nucleu, există mult spaţiu liber, ceea ce însemnă că noi toţi, fiind alcătuiţi din atomi, suntem formaţi din mult spaţiu gol. 
 
De fapt, există atât de mult spaţiu în interiorul unui atom încât dacă am scoate tot spaţiul gol din atomii ce formează toţi oamenii de pe Pământ, ei ar avea un volum egal cu cel al unui cub de zahăr. 

Şi încă ceva despre atomi: în natură, există 92 de tipuri diferite de atomi, plus încă alte câteva create de oamenii de ştiinţă în laborator. Pentru că fiecare om este alcătuit din combinaţii diferite de atomi, nu există doi oamenii care să fie identici. 

Sursa: Gemma Elwin Harris, „Big Questions from Little People and Simple Answers from Great Minds”.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au ajutat Jocurile Olimpice la curățarea aerului din Paris?
Cum au ajutat Jocurile Olimpice la curățarea aerului din Paris?
Noul Model Y de la Tesla, lansat oficial în SUA, Canada și Europa
Noul Model Y de la Tesla, lansat oficial în SUA, Canada și Europa
Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu
Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu
Bryan Johnson, miliardarul care ar fi descoperit secretele longevității
Bryan Johnson, miliardarul care ar fi descoperit secretele longevității
Tinerii din Generația Z, tot mai atrași de criptomonede după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
Tinerii din Generația Z, tot mai atrași de criptomonede după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
IPhone-uri folosite, vândute cu mii de dolari doar pentru că au TikTok deja instalat
IPhone-uri folosite, vândute cu mii de dolari doar pentru că au TikTok deja instalat
Obiecte din tezaurul dacic al României, inclusiv coiful de la Coțofenești, furate dintr-un muzeu din Țările de Jos
Obiecte din tezaurul dacic al României, inclusiv coiful de la Coțofenești, furate dintr-un muzeu din Țările de Jos
O insulă „fantomă” care a apărut de nicăieri în Marea Caspică este pe cale să dispară din nou
O insulă „fantomă” care a apărut de nicăieri în Marea Caspică este pe cale să dispară din nou
Astrofizicienii au fotografiat pentru prima dată zeci de exocomete din jurul stelelor
Astrofizicienii au fotografiat pentru prima dată zeci de exocomete din jurul stelelor
Cine a fost politicianul care „nu citea niciodată, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile scrise”
Cine a fost politicianul care „nu citea niciodată, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile ...
Brațul uman continuă să dezvolte o arteră în plus. Iată la ce ne-ar putea folosi
Brațul uman continuă să dezvolte o arteră în plus. Iată la ce ne-ar putea folosi
Oamenii de știință au cuantificat pericolul din băuturile zaharoase, iar rezultatele sunt devastatoare
Oamenii de știință au cuantificat pericolul din băuturile zaharoase, iar rezultatele sunt devastatoare
Forme de relief gigantice din era glaciară, descoperite în adâncurile Mării Nordului
Forme de relief gigantice din era glaciară, descoperite în adâncurile Mării Nordului
De unde provin majoritatea blănurilor mari de urși din colecția lui Nicolae Ceaușescu?
De unde provin majoritatea blănurilor mari de urși din colecția lui Nicolae Ceaușescu?
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Un bărbat paralizat a pilotat o dronă doar cu gândul, într-un experiment revoluționar
Un bărbat paralizat a pilotat o dronă doar cu gândul, într-un experiment revoluționar
Ce se întâmplă atunci când un supermarket începe să vândă bere?
Ce se întâmplă atunci când un supermarket începe să vândă bere?
Îmbătrânirea mai rapidă a creierului ar putea fi „moștenită” pe cale maternă
Îmbătrânirea mai rapidă a creierului ar putea fi „moștenită” pe cale maternă