Istoria a pastrat in paginile sale unele evenimente neobisnuite, caracterizate prin disparitii de persoane, corabii, automobile si avioane. Multe dintre acestea au ramas nerezolvate pana in zilele noastre in pofida anchetelor minutioase care le-au urmat. Disparitia unui intreg regiment al armatei britanice din timpul primului Razboi Mondial, se dovedeste insa, mai mult decat oricare alt caz, o piatra de incercare cu mult peste puterile si explicatiile oamenilor de stiinta.
In timpul conflictelor militare de amploare, disparitia completa a unui regiment, grup de soldati sau corp de armata, nu este un fenomen neobisnuit, daca se tine cont de natura evenimentului. Din unii soldati lipsiti de noroc nu mai ramane nimic la propriu, fiind arsi de vii, taiati in bucati sau spulberati de obuze sau bombe. Reconstituirea cadavrelor si aflarea identitatii celor cazuti in lupta devine astfel o adevarata stiinta in sine pentru criminalisti. Totusi, armate intregi de investigatori, procurori militari, fizicieni, analisti militari si cercetatori ai fenomenului OZN, au fost intrigati de diparitia unui intreg regiment de soldati neozeenlandezi care serveau sub steagul Imperiului Britanic. Mai mult, disparitia s-a petrecut sub ochii a mii de martori din ambele armate implicate in luptele crunte din preajma Golfului Suvla, in timpul campaniei britanice din Turcia. Intamplarea petrecuta in dimineata zilei de 28 august 1915 ramane si astazi fara raspuns, orice incercare logica si conventionala de a explica disparitia regimentului Norfolk fiind sortita esecului.
In mijlocul primului Razboi Mondial
Pentru a intelege mai bine ce s-a intamplat in timpul luptelor desfasurate in Peninsula Gallipoli, este necesara o scurta recapitulare a evenimentelor din cadrul confruntarilor armate care au avut loc in timpul Primului Razboi Mondial.
Debarcarea trupelor britanice, neozeenlandeze si sud-africane in acea zona se dorea un mijloc eficient de a pune presiune pe trupele turcesti, angajate in acel moment in confruntarea cu cele ruse. Prezenta unor corpuri de armata langa Marmara, insemna o amenintare directa catre Istanbul, ceea ce forta muribundul Imperiu Otoman sa-si retraga o parte din armate pentru apararea capitalei. In acest mod, prin dechiderea a doua fronturi, Rusia castiga teren in Razboiul din Caucaz.
Pe data de 21 aprilie 1915, o forta comuna, compusa din soldati britanici si francezi, a debarcat in Dardanele ajutata de escadroanele primelor avioane militare din istorie. Luptele au durat peste opt luni de zile, rastimp in care si-au pierdut viata peste 150 000 de soldati englezi, francezi, canadieni, australieni, sud-africani si neo zeenlandezi, comparativ cu pierderile turcilor, estimate la “doar” 20 000 de soldati. In timp ce australienii, neozeenlandezii si englezii considera si azi Campania din Gallipoli drept un exemplu reusit de retragere cu succes, alaturi de nasterea spiritului ANZAC, turcii o celebreaza drept un punct de referinta al istoriei lor moderne, precum si ca momentul de glorie al eroului national, Mustafa Kemal “Ataturk”.
Istoria regimentului Norfolk
In cadrul armatei regale din perioada Imperiului Britanic au fost create o serie de regimente speciale intre ale caror atributii prevala aceea de a asigura ordinea in cadrul numeroaselor colonii engleze din intreaga lume. Rolul lor era, de fapt, unul extins, printre indatoririle acestor regimente numarandu-se si acelea care tineau de inabusirea in fasa a oricaror incercari de revolta si de anarhie ale bastinasilor. Inscriindu-se pe aceasta linie, Regimentul Regal Norfolk a fost format pe data de 1 iulie 1881, si era alcatuit initial din elementele Regimentului 9 pedestru din East Norfolk, grupare militara ce apartinea Infanteriei Imperiului Britanic. Regimentul avea sa intre in Primul Razboi Mondial, avand in compunere doua grupe de armata regulata si trei corpuri teritoriale, dintre care unul era alcatuit exclusiv din ciclisti.
Rapiti de un OZN, sau disparuti in Universuri Paralele?
In zorii zilei de 28 august 1915, Regimentul Norfolk, alcatuit la acea data din soldati profesionisti englezi, alaturi de voluntari canadieni si neo zeenlandezi, a primit ordinul de a intra in actiune odata cu rasaritul soarelui. Regimentul era la acea data sub comanda colonelului Sir Horace Beauchamp. Colonelul trebuia sa conduca atacul prin care fortele aliate intentionau cucerirea unui punct strategic, denumit Dealul 60, detinut de turci. Pe ambele parti ale liniei frontului, fortele engleze si cele turcesti asteptau cu infrigurare inceperea ostilitatilor, insa spectacolul ce avea sa se infatiseze ambelor parti beligerante, urma sa declanseze stupoare, uimire si stare de soc pentru toti martorii vizuali. Odata cu inceperea marsului soldatilor din Regimentul Norfolk catre directia cotei Dealului 60, din inaltul cerului, fara nici cel mai mic zgomot, au aparut brusc, ceea ce miile de martori oculari au descris drept opt “nori” ciudati, de forma alungita, asemanatoare cu a unei paini de culoare gri-metalica.
Pe masura ce soldatii britanici, alaturi de cei turci, urmareau stupefiati straniul spectacol de pe cer, soldatii si ofiterii Regimentului Norfolk pareau a nu observa desfasurarea norilor ciudati aflati deasupra lor, vazandu-si in continuare de mars si pregatindu-si armele pentru un eventual atac la baioneta. In timpul acesta, activitatea celor opt “nori” a inceput sa se modifice. Daca pana in acel moment “norii” stationau unul deasupra celuilalt, pe masura ce Regimentul se apropia de cota pe care trebuiau sa o cucereasca, neobisnuitele formatiuni de pe cerul Turciei au inceput sa urmareasca soldatii, plasandu-se deasupra lor. Notele capitanului Frederick Reichard, singurul ofiter britanic care a avut prezenta de spirit de a-si nota straniile evenimente din acea zi, descriu incredibilul. La propriu…
“Pe masura ce baietii nostri se apropiau de cota detinuta de turci, au inceput cu totii sa-si pregateasca armele si mastile de gaze. Atunci am observat cu totii unul dintre ciudatii nori ce isi schimba consistenta, devenind parca metalic. Ei bine, acest nor a inceput sa coboare incet deasupra zonei spre care se indreptau baietii nostri. Nici acum nu-mi pot explica de ce soldatii Majestatii Sale pareau a merge ca si cum nu vedeau nici fenomenele de deasupra lor, nici norul metalic care se apropia de ei. Deodata norul a parut ca isi schimba compozitia, devenind cumva difuz si prafos. Incet, a inceput sa se aseze deasupra camarazilor nostri pana cand acestia care au marsaluit direct catre el. Nu ne venea sa credem ca suntem martori la asa ceva”.
La fel au simtit probabil si miile de soldati britanici, precum si adversarii lor turci, tinand cont de faptul ca ambele parti combatante au observat straniul eveniment. Dupa ce a ajuns deasupra soldatilor din Norfolk, “norul” si-a marit dimensiunile pana cand a ajuns sa aiba aproximativ 500 metri lungime si 200 inaltime. Intr-o perioada de timp de aproximativ trei sferturi de ora, intregul Regiment Norfolk a marsaluit in interiorul acestuia. Apoi, “norul” s-a ridicat si a disparut lent alaturandu-se celor care asteptau deasupra lui. Un numar de 20 de soldati si 16 ofiteri, atat cat numarau la acea data efectivele Regimentului, au disparut fara urma. La sfarsitul razboiului, in timpul schimbului de prizonieri, primul lucru cerut de Imperiul Britanic guvernului Turciei, a fost eliberarea soldatilor Regimentului Norfolk. Oficialii britanici au refuzat, practic, sa dea crezare rapoartelor propriilor ofiteri cu privire la incidentul din Gallipoli.
De abia dupa ce autoritatile turcesti au negat categoric ca ar detine prizonieri sau ca i-ar fi executat, autoritatile de la Londra au inceput sa-si puna intrebari. O echipa mixta de investigatii, compusa din ofiteri, politisti si agenti britanici si turci, a inceput cercetarea imprejurimilor Golfului Suvla si anchetarea martorilor. Totul a fost in zadar. Atat soldatii britanici cat si cei turci aveau o singura explicatie: norul care a inghitit regimentul. Cercetarile au fost reluate dupa anul 1960, cand o serie de experti in domeniu, printre care Brisley le Poer Trench si Jaques Valee au avansat pe rand atat teoria rapirii de catre un OZN, cat si posibilitatea patrunderii intr-un univers paralel dimensiunii noastre.
Disparitia Regimentului Norfolk nu este deloc un fenomen singular in cazul disparitiilor fara explicatie. Istoria a apucat sa retina ca primul eveniment de acest gen vine tocmai din Antichitate. In anul 119 e.n., a 9-a Legiune romana, cunoscuta sub numele de Hispana, a disparut fara urma, trimisa fiind sa innabuse revoltele locale ale unor confederatii de triburi din Brigantia, in nordul Britaniei. Legiunea Hispana era, pe atunci, compusa din 6000 de oameni. Absolut toti au disparut fara urma cu tot cu cai, arme, bagaje, trupe auxiliare, provizii. La incheierea pacii cu triburile celtice, oficialii romani au cerut inapoierea legionarilor. Capeteniile celte nu stiau despre ce este vorba…