Calatoria in timp

Liniaritate –
Simultaneitate

Natura timpului este un subiect care i-a preocupat deopotriva pe
oamenii de stiinta si pe filosofi. Fiecare comunitate a cautat prin
mijloace specifice sa inteleaga si sa dezlege aceasta enigma. In
esenta, stiinta admite doua teorii fundamentale care
incearca sa clarifice natura timpului. Prima il privesteca pe un
fenomen liniar, in care doar momentul „acum” exista cu adevarat si
poate fi experimentat. Trecutul s-a incheiat si nu mai
poate fi „vizitat” decat, poate, in imaginatie, iar viitorul nu
exista inca si atunci cand il traim deja a devenit prezent. Ipoteza
timpului liniar este cu usurinta adoptata de cei mai multi dintre
noi, intrucat avem nevoie de o anumita cronologie a evenimentelor,
avem nevoie de calendar si de ceas pentru a ne raporta activitatile
la un sistem de referinta. Daca aceasta ipoteza este
corecta, atunci calatoria temporala devine imposibila.
Totusi, timpul obiectiv se lupta pentru a scapa acestei
constrangeri impuse de mintea umana.

In cea de-a doua teorie, toate dimensiunile timpului,
asa cum sunt ele catalogate de om, exista in simultaneitate.
Trecut, prezent si viitor devin simpli termeni relativi ce depind
de momentul de timp la care noi ne raportam. Prin anii
1920, J.W. Dunne a scris lucrarea Un experiment asupra
timpului, ce contine analiza viselor sale pe o lunga
perioada (vezi si episodul despre Precognitie). Adesea, acestea
erau precognitive, prezicand evenimente din viata personala a lui
Dunne sau de interes general. El considera constiinta drept un
factor important in intelegerea notiunii de timp. Visele sale erau
un amestec de evenimente trecute, prezente si viitoare, ceea ce l-a
condus la ideea coexistentei tuturor momentelor de timp in
simultaneitate. Aceasta a doua ipoteza poate parea de
domeniul fantasticului, dar exista deja numeroase dovezi care o
sprijina, precum si un cadru teoretic in fizica
relativista.

Albert Einstein a demonstrat, in cadrul teoriei relativitatii,
ca pentru un observator ce se deplaseaza cu o viteza apropiata de
viteza luminii se petrece un fenomen straniu. Un astfel de
observator, daca pleaca intr-o calatorie in spatiul extraterestru
timp de 20 de ani, cu o viteza egala cu 90% din viteza luminii, la
intoarcerea pe Pamant va descoperi ca aici au trecut deja 45 de
ani! Marind viteza la 99,9% din viteza luminii, o calatorie
de 20 de ani in spatiul cosmic ar insemna trecerea a aproape 450 de
ani terestri… de fapt, el ar ajunge astfel sa calatoreasca
in viitor. Inseamna ca timpul isi incetineste scurgerea pentru un
observator ce calatoreste cu viteze apropiate de viteza luminii.
Numai intre masa de la micul dejun si cea de la pranz a
presupusului nostru calator prin spatiu ar trece decenii, raportat
la masurarea pamanteana a timpului!

„Masina
timpului”

Revenind la experientele de „alunecare” in timp pe care le-au
avut in mod spontan diverse persoane, vom constata ca
ipoteza benzii lui Möbius explica existenta unor
discontinuitati (sau falii spatio-temporale, cum li se mai spune),
adevarate „porti energetice” ce fac legatura intre doua momente
distantate din punct de vedere al cronologiei liniare si uneori
chiar intre doua locuri diferite.

Charlotte Warburton, o pensionara care traia impreuna cu
sotul ei langa Tunbridge Wells in Kent, sustine ca ar fi intreprins
o calatorie inapoi in timp, intr-o zi de marti, 18 iunie
1968. Cei doi soti fusesera in oras la cumparaturi, apoi
s-au despartit si urmau sa se reintalneasca mai tarziu, la o cafea.
Doamna Warburton si-a facut cumparaturile ca de obicei si apoi a
cautat turta dulce in cateva magazine. La un moment dat a intrat
intr-o micuta autoservire care nu-i era cunoscuta. Nu aveau nici
acolo turta dulce, dar in timp ce se uita prin magazin, a observat
o intrare in peretele din stanga si curiozitatea a impins-o sa o
cerceteze. Era intrarea intr-o camera cu labirinturi de mahon, care
contrasta puternic cu peretii de culoare crem ai magazinului. „Nu
avea ferestre, dar era iluminat de cateva becuri. Am vazut doua
cupluri imbracate in haine din anii ‛50 si imi amintesc foarte clar
vestimentatia uneia dintre femei. Avea o palarie bej de fetru, cu
boruri inclinate. Paltonul ei era de asemenea bej si fusese la moda
intr-o perioada destul de indepartata de 1968.”

Ea a mai observat cativa barbati in costume demodate si o casa
de bani cu geam de sticla. Oamenii beau cafea si discutau, ceea ce
nu ar fi parut deplasat, avand in vedere ca era deja jumatatea
diminetii. Oricum, parea ciudat ca ea nu stia despre existenta
acelei cafenele, iar mai tarziu si-a dat seama ca nu simtise nici
un miros de cafea. Cand s-a intalnit cu sotul ei, doamna Warburton
i-a spus despre descoperirea facuta si i-a propus sa mearga la noua
cafenea martea viitoare.

O saptamana mai tarziu, dupa ce si-au facut cumparaturile ca de
obicei, sotii Warburton au intrat in micul magazin si s-au
indreptat spre locul unde era intrarea in cafenea. Dar, uimire, in
locul acelei intrari era acum o vitrina frigorifica, asezata langa
perete. Gandindu-se ca au gresit magazinul, cei doi soti au mai
cautat cafeneaua in doua alte magazine asemanatoare, dar fara nici
un rezultat. Experienta ei era insa atat de vie, incat s-a gandit
ca poate a fost o „alunecare” temporala intr-o perioada in care
lambriurile de mahon erau la moda. De aceea Charlotte Warburton a
intreprins cercetari pentru a se lamuri.

A contactat o femeie cu calitati extrasenzoriale, i-a descris
cladirea si a intrebat-o daca isi aminteste de asa ceva. I s-a spus
ca, pana nu demult fusese acolo, langa acel magazin, o sala de
cinema. Deasupra acesteia, in stanga magazinului, se gasea Clubul
„Constitutional” din Tunbridge Wells. Femeia vizitase acel club in
perioada celui de-al doilea razboi mondial si isi amintea de
peretii cu lambriuri de mahon.

Mai departe, doamna Warburton a cautat locatia actuala a
clubului si l-a contactat pe administrator, care ocupa aceasta
functie din 1919. Acesta i-a spus ca intrarea in vechia cladire a
clubului se facea printr-o usa care dadea direct in strada si
cateva trepte, prin stanga magazinului. La etajul al doilea se afla
un bufet care corespundea exact descrierii doamnei Warburton.

Inainte

In 1974, scriitorul Andrew Thomas a publicat o carte numita
Dincolo de bariera timpului. Aici el vorbea despre
posibilitatea existentei unei „televiziuni a timpului” –
prin care imagini din viitor ar putea fi captate pe ecranele
televizoarelor. In acelasi an al publicarii
cartii, in mod sincron s-a produs un eveniment care a demonstrat ca
un astfel de fenomen este perfect posibil. La 1 iunie
1974, intr-o zi de sambata, la combinatul chimic din Flixborough
(Anglia) s-a produs o explozie devastatoare. In acest accident cea
mai mare parte din combinat a fost distrusa si 29 de oameni au
murit. Imprejurimile au fost evacuate in timp ce uriasi nori negri
continand gaze toxice acopereau cerul. Si totusi, o femeie,
Leslie Castleton, a auzit de aceasta tragedie cu 6 ore inainte ca
ea sa aiba loc.

„Sambata dimineata ma uitam la televizor la un film”, povesteste
doamna Castleton, „cand, brusc acesta a fost intrerupt de o
transmisie de stiri. O voce de barbat dadea detalii despre o
teribila explozie la Flixborough. A spus cate persoane au murit si
au fost ranite, precum si numele substantei chimice din cauza
careia avusese loc explozia. Dupa aceasta interventie rapida,
filmul a continuat.”

Doamna Castleton a relatat apoi, la pranz, unor prieteni veniti
in vizita, despre tragicul eveniment. Dar la stirile de seara, ora
anuntata a producerii exploziei a fost 16:30, astfel ca ea s-a
gandit ca reporterii au gresit. Citind editia de duminica a
ziarului local, in care ora de producere a accidentului (16:30) era
confirmata, doamna Castleton a realizat ca ceva nu este in regula.
Ea a telefonat prietenilor ei care au asigurat-o ca ea intr-adevar
le spusese de explozie la ora pranzului, in acea zi de sambata. „Mi
s-a facut frig dintr-o data. Am inteles ca vazusem ceva inainte de
a se petrece efectiv.”

Sa fie aceste transmisii din viitor percepute printr-o bresa
temporala? Daca e asa, de ce a fost captat tocmai acest eveniment
si de ce nu a aparut pe televizoarele din intreaga lume? Sa fie
oare o premonitie care a aparut sub forma unei transmisii TV,
tocmai pentru a putea fi acceptata de cineva ca doamna
Castleton?

Nici timpul nu este
absolut

In inimile lor, oamenii au simtit intotdeauna ca valul ce
acopera viitorul ajunge sa fie uneori foarte transparent, astfel
incat evenimentele ce urmeaza sa se produca devin mai mult niste
umbre abia intrezarite. De ce cred unii oameni cu abnegatie acest
lucru, ramane un mister in sine. Aceasta credinta a fost baza
existentei a mii de generatii de prooroci. Cel mai adesea ei nu
erau decat niste simpli escroci si in acest caz singurul lor
echipament necesar a fost o roba, un turban si o aversiune imensa
fata de munca fizica. Dar au existat totusi unii, desi foarte rar,
care au avut intr-adevar puterea de a se juca cu lucrul pe care noi
il numim Timp.

Conceptia despre un timp unic, absolut, aflat intr-o directie
continua catre viitor si venind dinspre trecut, a fost subiectul a
numeroase polemici pe parcursul secolelor XIX si XX. Aceasta
viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atat de
categoric. Si nici prea multi sustinatori. Albert Einstein a redus
timpul la conditia unei „simple” dimensiuni, care poate fi
manipulata in functie de diversi factori. De atunci, in numeroase
lucrari stiintifice, fizicienii trateaza timpul ca pe ceva relativ
si variabil. Prin urmare, nu
este exclus ca in viitorul apropiat calatoria in timp sa iasa cu
totul de sub umbrela fenomenelor paranormale si sa fie acceptata si
studiata precum orice experiment stiintific.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE GALCEAVA
SAVANTILOR CU FENOMENELE PARANORMALE, IN CADRUL ULTIMULUI EPISOD
DIN MARATONUL
DESCOPERA FENOMENELE
PARANORMALE.

Intra zilnic pe
Forumul
Descopera.ro, povesteste-ne despre intamplari paranormale
la care ai fost martor tu sau prietenii tai si poti
castiga: dvd-ul Camera 1408, Enciclopedia Fenomenelor Paranormale,
Enciclopedia Fenomenelor Neexplicate si cartea Mari enigme ale
omenirii.
Participa la
concurs!