Indira Ghandi, prima femeie prim-ministru din istoria Indiei. VIDEO
Născută pe 19 noiembrie 1917, Indira Ghandi a fost fiica primul premier din istoria Indiei, Jawaharlal Nehru, şi mamă a altuia, Rajiv Gandhi. Tatăl ei a fost, de altfel, unul dintre fondatorii şi liderii Mişcării de Independenţă a Indiei.
Încăpăţânată şi foarte inteligentă, Indira a primit o educaţie de excepţie, urmând cursurile unor şcoli elveţieni, iar apoi ale Colegiului Somerville, Oxford. După moartea mamei sale, în 1936, Ghandi ca un fel de amfitrioană a tatălui, învăţând să cultive relaţii diplomatice cu marii lideri ai vremii.
Cariera politică
Ghandi a fost aleasă preşedinte a Congresului Naţional Indian în 1960. După moartea tatălui său, ea fost numită ministru al informaţiei. Când succesorul tatălui său a murit subit, în 1966, Ghandi a fost numită de congres prim-ministru al Indiei, al treilea din istoria statului şi prima femeie care avea să ocupe această funcţie.
Ea i-a surprins pe colegii tatălui său, conducând cu o ”mână de fier” şi eliberând din funcţie oficiali de rang înalt. Contribuţia guvernului condus de Ghandi în domeniul agriculturii a fost salutată de populaţia indiană care a privit-o pentru o perioadă de timp drept o veritabilă eroină.
Succesul diplomatic
În 1971, armata pakistaneză a comis acte violente împotriva populaţiei din estul statului. Aproape 10 milioane de persoane s-au refugiat în India. Ghandi l-a invitat pe preşedintele pakistanez la Shimla, pentru discuţii.
Cei doi au ajuns la o înţelegere, de a rezolva conflictul legat de Kashmir într-o manieră paşnică. Munca sa s-a concretizat ani mai târziu prin înfiinţarea naţiunii independente Bangladesh.
Totodată, Ghandi a condus o mişcare ce avea să fie cunoscută drept Revoluţia Verde, un efort menit să rezolve insuficienţa cronică de mâncare, în special în rândul fermierilor săraci din regiunea Punjab. Prim-ministrul a decis să diversifice culturile, dar şi să exporte mâncarea pentru a crea locuri de muncă şi a asigura o sursă de hrană.
Asasinarea
Anii de guvernare ai Indirei Ghandi au fost marcaţi de problemele legate de regiunea Punjab, împărţită în 1947 între India şi Pakistan. Acolo a fost numit în funcţie Jarnail Singh Bhindrawale, un lider religios local, alungat după ce acţiunile sale au devenit violente. În septembrie 1981, Bhindrawale a fost arestat şi eliberat din lipsă de dovezi. După ce a fost pus în libertatea, el şi-a mutat cartierul general la Guru Nanak Niwas, un templu indian.
Deranjată de răspândirea militanţilor din grupul lui Bhindrawale, Gandhi a dat permisiunea armatei să pună în aplicare Operaţiunea Blue Star să-l captureze pe Bhindrawale şi pe militanţii săi pe 3 iunie 1984. Mulţi hinduşi au fost furioşi de invadarea locului sfânt, care rămâne controversat şi astăzi. Peste 20.000 de civili au fost ucişi în acest atac.
Pe 31 octombrie, 1984, 2 dintre gărzile de corp ale Indirei Gandhi, Satwant Singh şi Beant Singh, au asasinat-o în grădina reşedinţei Primului Ministru.
Sursă: Biography