Triunghiul de aur – “Bermudele” heroinei

„Necesitatea nu cunoaste
nicio lege. De aceea facem comert cu opiu. Trebuie sa continuam
lupta impotriva comunismului, dar pentru aceasta este nevoie de o
armata, iar o armata are nevoie de arme; pentru arme avem nevoie de
bani. In muntii astia singurul ban este opiul” – Generalii chinezi
refugiati Lee si Duan

Daca ar fi sa numim un singur vinovat pentru miile de morti cauzate
de consumul de droguri sau pentru faptul ca
paradisuri verzi din padurile Asiei au fost transformate intr-o
veritabila gura de iad in care oamenii traiesc cu o suta de ani in
urma fata de Vestul opulent, atunci acesta ar fi doar unul:
banul.

• REDESCOPERA SECRETELE MAFIEI!
• Traditiile mafiote italiene – legile nescrise ale crimei

Doar lacomia excesiva a unor semeni a facut ca pana in zilele
noastre „fabrica” de bani numita „Triunghiul de
Aur” sa isi mentina activitatea. Intocmai ca o closca de
aur, aceasta zona a constituit pentru multa vreme singura sursa de
venit a taranilor din intreaga arie, dar si a traficantilor de
droguri care s-au strans in jurul prazii pentru a se bucura de o
masa copioasa ce dureaza de zeci de ani.

Triunghiul de Aur se refera, mai exact, la o zona intinsa
de pe continentul asiatic, care cuprinde regiuni din Myanmar
(Birmania), Vietnam, Laos si Thailanda. Alaturi de Semiluna de Aur,
care include Afganistanul si Pakistanul, acestea au devenit cele
mai prolifice producatoare de droguri din intreaga
Asie.

Rasaritul Imperiului
alb

China a fost una dintre tarile asiatice care a sustinut
pentru mult timp productia de opiu, insa odata cu
schimbarea contextului politic si social, a incetat sa mai ofere
conditiile prielnice cresterii si comercializarii drogurilor.
Declinul brusc al productiei de opiu din China a reprezentat unul
dintre motivele pentru care s-a produs stramutarea catre tari
precum Laos, Myanmar, Vietnam sau Thailanda. Aceasta industrie nu
putea fi lasata sa „moara” din motive lesne de inteles: leul
trebuia sa isi ia in continuare partea. Productia in timpul
Razboiului Rece a crescut in Myanmar, Thailanda si Laos. In acelasi
timp, S.U.A. exercita presiuni asupra aliatilor sai vestici pentru
a pune capat monopolului opiumului in coloniile lor si pentru a
diminua traficul cu aceasta substanta.

In ciuda acestor presiuni, palide inca, culturile de opiu
abundau in jungla muntoasa aflata la granita dintre Myanmar, Laos
si Thailanda. Materia prima era purtata cu ajutorul
catarilor catre zecile de laboratoare clandestine ascunse cu
strasnicie in spatele cortinei de verdeata, aparate de catre
„gorile” inarmate. Un kilogram de heroina se vindea in America de
Nord sau in Europa cu aproximativ 300.000 de dolari. Nu este greu
de inteles de ce perspectiva unei imbogatiri atat de usoare a atras
dupa sine crearea unei industrii care functioneaza in afara legii.
De-a lungul traseului de la expeditor catre destinatar, din Asia
pana in Europa, s-au creat diverse filiere, al caror scop precis
este acela de a mijloci transportarea marfii catre destinatie si,
mai ales, de a obtine profituri facile.

In satele din munti, unde nevoile „vitale” ale oamenilor moderni
nu au nimic in comun cu cele ale cultivatorilor saraci, unde
notiunea de autoritate a statului nu exista si unde medicii sunt
aparitii de-a dreptul stranii, singura alinare pentru
usurarea durerilor si bolilor o constituie drogul. In
jungla asiatica, locuitorii seminomazi ai celor 3.000 de sate se
tem de duhurile din mlastini si cred doar in autoritatea sefului
satului. Lipsiti de educatie, de mijloace de trai, sortiti sa
razbeasca in mijlocul salbaticiei, oamenii se vad nevoiti sa
traiasca din putinele culturi pe care si le permit.
Plantarea macului si consumul de halucinogene reprezinta o
practica obisnuita chiar din copilarie. La altitudine,
barierele de etica sau distinctia intre bun si rau dispare in
negura fumului des de opiu.

Necesitatea cresterii productiei de opiu in Asia de sud-est a fost
influentata direct de catre dezvoltarea unei noi piete:
soldatii americani aflati in Vietnam. Acestia reprezentau
prada perfecta pentru traficanti, care nu se mai vedeau nevoiti sa
isi transporte marfa peste mari si tari pentru a ajunge la
destinatie. Suferinzi fizic si cu moralul scazut, dar dispunand de
bani, soladatii americani au putut fi fidelizati destul de rapid.
Conform unor estimari facute de catre guvernul american in
anul 1973, 34% din totalul trupelor americane detasate consumasera
frecvent heroina. Situatia a fost agravata si de armatele
de rebeli care au dorit sa muste din halca mare de carne ce li se
oferea pe tava. Acestea au reusit sa profite de pe urma traficului
de droguri pentru a aduna averi impresionante.

In anii ’50, statutul de lideri ai drogurilor era detinut de catre
doi generali chinezi refugiati in Birmania, Lee si Duan,
care isi justificau astfel actiunile ilicite: „Trebuie sa continuam
lupta impotriva comunismului, dar pentru aceasta este nevoie de o
armata, iar o armata are nevoie de arme; pentru arme avem nevoie de
bani. In muntii astia, singurul ban este opiul”. Dupa moartea celor
doi, puterea a fost preluata de catre Khun Sa, care a invocat, de
asemenea, motive politice. Considerat unul dintre cei mai
mari traficanti de opiu din Asia de sud-est, Khun Sa isi ascunde
activitatea ilicita in spatele mastii nationalismului, numita
„shan”. Regiunea aflata sub controlul triburilor shan
putea produce suficienta heroina pentru a satisface cererea pietii
mondiale. Recolta anuala atingea in anii ’80 o medie de 750 de tone
de opiu, insa numai 130 de tone erau transformate in heroina.
Rezultatul? 13 tone de heroina pura pentru occidentali.

Dupa ce Thailanda a atacat baza sa de guerilla in 1982,
impingandu-l peste frontiera in Birmania, vestea mortii „regelui”
s-a raspandit cu repeziciune. In 1985 ziarul Daily News
din Bangkok dezminte moartea acestuia. Tot in acest an incepe
ofensiva armatei birmaneze impotriva culturilor de opiu, in
care sunt distruse culturile de pe 21 000 de acri de
pamant, echivalentul unei productii anuale de 80 000 de
kilograme de opiu sau de 8 000 de kilograme de heroina. Au fost
desfiintate un numar mare de rafinarii de prelucrare, iar rebelii
shan care s-au opus au fost ucisi. Khun Sa a scapat, insa acest
lucru nu insemna mare lucru. In presa vremii se scria: „Daca maine
cineva l-ar ucide pe Khun Sa, nimic nu se va schimba. Succesiunea
despotilor, a armatelor minoritatilor ar urma la fel. Oameni ar fi
asasinati in continuare. Mite ar fi platite. Si altcineva ar aparea
in frunte. Poate Lo Hsin Han. Poate Chan Tse-chuan. Poate altcineva
nou, poate vreo marioneta a vreunui guvern vecin. In orice caz,
americanii ar continua sa subventioneze slabele eforturi
anti-droguri ale Rangoon-ului. Presa va continua sa scrie despre
despotii opiului. Iar triburile de pe coline vor continua sa
cultive mac; si heroina se va revarsa mai departe”.

Productia de opiu in Triunghiul de Aur a crescut in mod
ingrijorator de la sfarsitul anilor ’80 pana la jumatatea anilor
’90. Laos a atins varful de productie intre 1986 si 1993, cand
media se situa undeva in jurul a 400 de tone pe an. In tot acest
timp, Laos facea si export legal catre Rusia, in scopuri
medicinale, prin urmare, cantitatea exacta de opiu produsa devine
mai dificil de estimat. Statisticile americane arata ca in
Birmania, productia s-a dublat de la 1280 de tone in 1988 la 2430
de tone in 1989. Aceste cifre sunt estimative si au fost deseori
contestate de catre anumite organizatii pe motivul ca ar fi fost
umflate din motive politice. Ca este sau nu asa, stim cu siguranta
ca in aceasta perioada traficul de droguri a cunoscut o perioada de
varf, pe fundalul destabilizarilor politice si militare din tarile
vizate, turbulente ce au permis aparitia si stabilirea anarhiei in
zona.

Foarte putini jurnalisti au reusit sa patrunda in aceasta lume
inchisa. Unul dintre ei este Ralston Saul, reporter la The
Telegraph Sunday Magazine, care publica in 1986 un articol
despre realitatile Triunghiului de Aur: „Comertul cu heroina este o
problema criminala in detaliile lui. Dar realitatea este politica.
Fiecare regiune din lume in care se cultiva mac pentru opiu este
instabila din punct de vedere militar si politic. Triburile acestor
regiuni cultiva macul pentru a obtine bani. Nu au cum dobandi
altfel un venit. Castigul este redus, dar fara el ar muri de
foame”.

Pentru localnici, macul sau o alta cultura inseamna acelasi lucru,
ei semanau ceea ce puteau vinde pentru a-si asigura hrana. In
scopul eradicarii culturilor ilicite, autoritatile ar fi trebuit sa
gaseasca o solutie pentru a asigura logistica si comunicatiile in
zona, si mai ales, erau nevoiti sa sustina si sa ofere alternative
taranilor saraci din intreaga arie. Aceasta suma de masuri, destul
de dificil de pus in practica, a reprezentat pentru multa vreme
principala piedica impotriva stergerii Triunghiului de Aur de pe
harta drogurilor. Interventiile politiei din zona s-au limitat
multa vreme la surprinderea traficantilor in flagrant si la
capturarea unor cantitati destul de mari de droguri, insa
intotdeauna infime fata de cantitatea reala.

Cele care au spus „NU”
drogurilor – Malaysia si Singapore

In tot acest amestec haotic de lupta pentru putere si dorinta de
inavutire facila au existat si tari care au avut curaj sa
spuna un „Nu” hotarat drogurilor, refuzand sa se lase duse de nas
de aceasta Fata Morgana a junglei asiatice. Cazurile singulare din
Asia de sud-est care au reusit sa isi mentina politica de
abstinenta sunt Malaysia si Singapore. Desi Malaysia
reprezenta o ruta importanta pe harta narcoticelor, autoritatile
acestei tari au instituit legi draconice cu privire la traficul de
droguri, a caror incalcare se pedepsea cu moartea. Incepand cu anul
1983, oricine era prins cu mai mult de 15 grame de heroina asupra
sa era condamnat la moarte prin spanzuratoare. Ministrul de
interne se bucura de puteri nelimitate in aceasta
privinta. La ordinul acestuia, puteau fi retinute si
inchise persoane care erau numai banuite de trafic de droguri.
Acesti nefericiti puteau ramane incarcerati la nesfarsit, timp in
care bunurile personale erau confiscate de catre stat. In 1986 au
fost executate 41 de persoane, iar alti 137, dintre care 18
straini, se aflau pe macabra lista de asteptare. Strainii prinsi
asupra faptului nu beneficiau de clementa, iar interventia
guvernelor lor s-a lasat de cele mai multe ori fara niciun
rezultat.

O situatie similara putea fi intalnita si in Singapore, tara care a
jucat pentru mult timp rolul de actor principal in filmul derularii
traficului de droguri. Nici nu este greu de imaginat motivul, daca
tinem cont de marimea portului ultra-aglomerat sau de cantitatea
uriasa de marfuri catre trecea zilnic prin port. Comertul de opiu a
fost legal pana in 1946, in mare parte si datorita refugiatilor
chinezi care au adus cu ei din China obiceiul de a fuma opiu. Dupa
aceasta data, constientizand pericolul pe care il prezinta aceasta
plaga alba care se abatuse asupra intregii Asii, Singapore isi
schimba politica si calca pe urmele Malayesiei in ceea ce priveste
drasticitatea pedepselor. Erau condamnati la moarte cei care aveau
asupra lor 15 grame de heroina sau 30 de grame de morfina. Strainii
nu erau scutiti de aceste pedepse. Zeci de persoane au fost
executate sub acuzatia de trafic de droguri. In paralel,
controalele in aeroporturi au fost inasprite, mai ales in ceea ce
priveste cursele ce aveau ca destinatie America de Nord.

Declinul

Malaysia si Singapore sunt doua exemple pozitive de tari care au
ales sa faca ceva impotriva unei tendinte generale ce avea
influente politice si militare, in vreme ce vecinele lor au fost
acuzate, pe drept cuvant, de indiferenta fata de controlarea si
scaderea comertului cu droguri.

Situatia a inceput sa se schimbe odata cu jumatatea anilor ’90,
cand autoritatile din tarile incluse in vestitul Triunghi
de Aur au inceput ofensiva impotriva traficantilor, motivati de
dorinta de modernizare si de suprimare a saraciei, la care
s-au adaugat nemultumirile si presiunile externe. Eforturile
conjugate ale organismelor internationale au inceput sa dea
rezultate, avertizand cu precadere asupra pericolului pe care il
presupune raspandirea consumului de droguri, chiar si printre
locuitorii tarilor in cauza.

In iulie 1985, reprezentantii a sase natiuni s-au intalnit la Kuala
Lumpur, unde au pus bazele Asociatiei Natiunilor din
sud-estul Asiei (ASEAN – Association of Southest Asian Nations).
Acestia au cerut intarirea cooperarii internationale in lupta
impotriva traficului de droguri, dar si elaborarea unei
legislatii mai severe care sa prevada preluarea averilor
traficantilor de catre guvernul tarii lor. Combaterea traficantilor
constituia doar o parte a monedei. Pe de cealalta parte,
comunitatile sarace folosite pentru semanarea culturilor si care
castigau prea putin de pe urma muncii lor, trebuiau reeducate in
cadrul unor programe special dezvoltate si reconvertite catre
culturi inofensive care sa le permita asigurarea existentei. ASEAN
si-a propus si un termen limita pentru realizarea acestui deziderat
deosebit de dificil: 2015. Pentru a infrange anarhia era nevoie de
ordine, prin urmare, cele sase tari membre au pus la punct
strategii nationale prin intermediul carora fiecare guvern trebuia
sa exercite presiuni intense asupra comunitatilor in cauza, cu
scopul precis de a pune capat cultivarii opiumului.

Productia de opiu in Laos a variat intre anii 1990 si 2003 intre
100 si 200 de tone metrice. Din 2004 pana in 2007, productia de
opiu a scazut la mai putin de 10 tone metrice anual. Chiar daca
aceste cifre pot fi discutabile, scaderea radicala a productiei in
aceasta tara devenise o realitate. Guvernul din Myanmar (Birmania)
a anuntat in 1999 elaborarea unui plan pe 15 ani, la sfarsitul
carora cultivarea opiumului ar trebui sa fie eliminata. In perioada
2006 – 2007, in aceasta tara au fost distruse culturile de mac de
pe 3 600 de hectare.

In vreme ce in Laos si Myanmar presiunile autoritatilor
locale au dus la declinul culturii de opiu, cel putin temporar,
autoritatile din Thailanda au abordat o strategie diferita, menita
sa functioneze pe termen lung. Initial, s-au focusat pe
gasirea unor culturi alternative si pe integrarea unor proiecte de
dezvoltare in satele vizate. In faza a doua, guvernul a devenit mai
implicat, alegand eradicarea culturilor intinse de mac. In faza a
treia, atentia guvernului a fost concentrata pe nevoile
comunitatilor locale. Pana in 1986, nivelul de cultivare era atat
de scazut, incat nu mai putea satisface nici macar nevoile locale.
Mai departe, culturile de opiu ale Thailanedei au scazut de la 1500
de hectare in 1998 la 300 de hectare in 2007. Calea aleasa de
guvernul thailandez a fost oferita deseori drept model pentru
tarile vecine care se confruntau cu aceeasi problema.

Piata drogurilor din Asia de sud-est trece in prezent printr-un
proces de transformare profunda. Profunda, insa nu neaparat
pozitiva. Graba cu care s-a efectuat eliminarea aproape totala a
culturilor de opiu din Triunghiul de Aur a dus la afundarea a sute
de mii de familii din intreaga zona intr-o saracie si mai crunta,
in ciuda multiplelor programe de dezvoltare. Regiunea in care
productia de opiu a fost foarte intensa pentru un timp indelungat,
a evoluat in prezent intr-o piata complexa si dinamica pentru
derivate din opiu, droguri de sinteza si alte droguri farmaceutice.
Distinctia intre legal si ilegal este ceea ce am putea numi o
imagine blurata.

„Triunghiul de Aur incheie o perioada dramatica in ceea ce
priveste lupta pentru reducerea comertului cu opiu”,
declara in 2007 directorul executiv al Biroului Natiunilor Unite
pentru Droguri si Infractiuni, Antonio Maria Costa, in cadrul unui
studiu despre comercializarea ilicita a drogurilor din sud-estul
Asiei. Conform aceluiasi studiu, regiunea a produs in 1998 o treime
din productia de opiu a lumii, insa zece ani mai tarziu cifra
totala a scazut cu 5%.

„Celebrul odata Triunghi de Aur a incetat sa mai joace un rol major
in ceea ce priveste productia de opiu, prin urmare, aceasta zona nu
isi mai merita numele”, se arata in acelasi comunicat.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE CARTELURILE
DROGURILOR DIN AMERICA LATINA, IN URMATORUL EPISOD AL MARATONULUI
„DESCOPERA
SECRETELE MAFIEI”!

Nu rata niciun articol din maratonul
„Descopera secretele Mafiei” si vei afla ceea ce putini
au avut curajul sa va spuna pana acum… crima organizata se
desfasoara chiar langa tine, face parte din viata ta, fara ca macar
sa ai habar de asta!