Citeste aici prima parte a articolului,
pentru a afla cum a aparut Franc-Masoneria in Tarile
Romane.
Dar, ca „societate universala” – cum, intre timp, devenise –
Franc-Masoneria se vadeste a fi un vast, complex si subtil sistem
de vase comunicante: presiunea exercitata intr-o parte nu va face
decat sa ridice nivelul in partea opusa… Astfel, ajus imparat al
tuturor francezilor, Napoleon a intuit rapid
importanta Franc-Masoneriei: pe care a redesteptat-o, indemnandu-si
maresalii si generalii sa se lase initiati – dar avand totodata
grija sa controleze Marele Orient al Frantei printr-un om de
incredere (principele Regis de Cambaceres, duce de Parma si
arhicancelar al Imperiului, „uns” Mare Maestru al Ordinului).
Din Franc-Masoneria oficiala – aservita, de Napoleon,
intereselor Statului – se desprinde, foarte repede, un
ordin masonic revolutionar: care, adaptand la noua situatie
lozincile (ca si mijloacele de actiune) iacobine, instruindu-si
adeptii in loji strict secrete, ce profesau un necrutator cult al
libertatii, isi propune dezlantuirea unor insurectii militare si
nationale in mai toate tarile din Europa si America
Latina. Spania si Portugalia, dimpreuna cu coloniile lor
de peste Atlantic, statele italiene, Germania, Ungaria, Imperiul
otoman – iata „tintele” urmarite de membrii acestui ordin care, in
functie de „specificul locului”, adopta diverse denumiri si forme
de actiune: carbonari in statele italiene,
eteristi in Imperiul Otoman etc.
Philike-Hetairia, dupa numele ei grecesc (adica „Uniunea
amicala” sau „Asociatia prietenilor”), Eteria reprezinta
punctul in care destinul istoric al Tarilor Romane intersecteaza,
din nou, Franc-Masoneria… Chiar daca, initial, nu era de
sorginte masonica, „Eteria a luat forma lojilor masonice si le-a
imprumutat ritualul, fiind de fapt – asa cum n-a incetat sa afirme
cancelarul imperial al Austriei, principele de Metternich, ca si
legitimistul francez contele de Salaberry – o veriga in lantul
masonic revolutionar”.
Eteria era, ca sa zic asa, un proiect in trei etape:
Era nu numai un proiect megaloman, fara sanse reale de reusita,
ci si unul realmente sovin – dezavuat categoric de Tudor Vladimirescu, atunci
cand i-a inteles adevaratele resorturi.
Dezastruoasa – la noi – sub aspect militar, cat si in privinta
raporturilor cu populatia, Eteria a avut castig de cauza in
Grecia: care, in 1829, reuseste sa-si proclame independenta fata de
Inalta Poarta – la luptele anti-otomane participand,
alaturi de greci, si numerori aromani traitori in peninsula…
Aceasta ar putea fi o prima „bila alba” de acordat Eteriei; mai
sunt cu putinta inca doua.
Dincolo de tot ce i se poate – pe drept cuvant – imputa, Eteria
se constituie, potrivit lui Dan A. Lazarescu, in „cea dintai
activitate masonica pe scara mare desfasurata in Tarile Romane in
primul sfert de secol” al XIX-lea – la Eterie, ca si la lojile (de
tip masonic) care au pregatit-o, raliindu-se nu putini dintre
boierii, intelectualii si negutatorii autohtoni.
In sfarsit, zice acelasi distins istoric, „Printr-un concurs de
imprejurari, la care eteristii par a nu se fi gandit nici macar o
clipa, in loc ca Tarile Romane sa fie incorporate in
Imperiul bizantin, conceput si condus de fanarioti, sau sa fie
integrate imparatiei tarului Alexandru I, ele au avut neasteptatul
si fericitul prilej de a se elibera definitiv de
apasatoarea carmuire fanariota (…), in vara anului
1822, prin stradaniile incununate de succes ale lui Metternich si
ale lordului Strangford, ambasadorul Angliei la Istanbul”… Or, un
asemenea „prilej” nu putea fi creat si, mai ales, fructificat fara
„deschiderile” europene practicate (sau numai ocazionate) de
participarea romaneasca la Eterie.
Efervescenta deosebita a lucrarilor masonice pe teritoriul
romanesc, in cele aproape trei decenii scurse intre jertfa de sine
a Vladimirescului si inflacarata ridicare de la 1848, nu ingaduie
acestui prea succint compendiu sa consemneze atatea si atatea nume
– ale unor personalitati care, in masuri diferite, dar animate de
acelasi crez, s-au ilustrat deopotriva in politica si diplomatie,
in literatura si arte, in stiinte si tehnica; sa retina atatea
amanunte – care de care mai interesante, mai spectaculoase, mai
semnificative! „Poate ca nici o alta epoca nu a fost
ilustrata de un numar atat de mare de Frati” – afirma
istoricul Horia Nestorescu-Balcesti. „Nu cred ca gresesc prea mult
daca spun ca a fost o generatie de masoni. Este mult mai
usor sa spui cine n-a fost mason la ’48 decat sa intocmesti o lista
a acestora. Crescuti in societatile secrete, literare si
masonice, de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau si Cernauti,
„pasoptistii” s-au desavarsit in lojile pariziene ca Les disciples
de St. Vincent de Paul, Rose du parfait silence, Athenee des
Etrangers, Fraternite des peuples. Aici se nasc si ideile de
unitate europeana, precum Statele Unite ale
Europei, ideal deopotriva al lui Giuseppe Mazzini, Nicolae
Balcescu sau Kossuth Lajos”.
Si, pentru ca tot veni vorba de Balcescu, sa reluam – si pentru
uzul cititorilor acestei „scurte istorii” – celebra sa
(auto)caracterizare: „Revolutia romana de la 1848 n-a fost un
fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza
decat vointa intamplatoare a unei minoritati sau miscare generala
europeana. Revolutia generala fu ocazia, iar nu cauza revolutiei
romane. Cauza ei se pierde in zilele veacurilor, Uneltitorii ei
sunt 18 veacuri de trude, suferinte si lucrare a poporului roman
asupra lui insusi”. Sa retina, mai ales cititorul tanar, aceasta
ultima sintagma: lucrare a poporului roman asupra lui
insusi.
„Daca principele Alexandru Ioan I a
fost sau nu mason nu mai are nici o relevanta” – spune istoricul
citat mai sus -, „atat timp cat toti colaboratorii sai, toti cei
care l-au inspirat si au realizat marile lui reforme, au fost
masoni”.
Cuvinte similare se pot rosti si despre epoca imediat urmatoare:
„Este epoca in care lojile prolifereaza pana in cele mai mici
orase. Este epoca Renasterii Nationale – rod, peste decenii, al
samantei aruncata de generatia pasoptista. Sub regele
Carol, nu mai putin de 12 din cei 19 prim-ministri au fost
masoni, ca si foarte numerosi alti oameni politici”. In
acest climat, Franc-Masoneria romana „a putut sa treaca de la
stadiul faramitarii in obediente straine la cel de Mare
Loja Nationala – Putere unica si suverana. (…). Un ofiter
al Armatei Regale, capitanul Constantin Moroiu – nepot al
profesorului franc-mason de la Colegiul National „Sf. Sava”
Costache Moroiu, pionier al invatamantului national -, reuneste cea
mai mare parte a lojilor romanesti aflate, pana atunci, in
obediente straine: franceza, italiana, germana, portugheza etc. si,
la 8/20 septembrie 1880, constituie Marea Loja Nationala
Romana”.
Un alt mare – si ultim – moment care trebuie consemnat aici este
recunoasterea, ca entitate statala, a ceea ce s-a numit
Romania Mare… Ii dam, inca o data, cuvantul lui Dan A.
Lazarescu: „Sosit la Paris in luna ianuarie 1919, ca sa-si sustina
cu inversunare spiritul si litera tratatului secret de alianta
incheiat cu cele patru puteri ale Antantei la data de 4/17 august
1916”, tratat prin care i se recunosteau Romaniei drepturile
imprescriptibile asupra tuturor teritoriilor locuite de Romani, Ion
I.C. Bratianu (care nu era mason) „s-a aflat in fata Celor Patru
Mari care, toti, apartineau ordinului masonic: presedintele
Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, primul-ministru
britanic, David Lloyd George, primul-ministru al Frantei, Georges
Clemenceau, si primul-ministru al Italiei, Orlando. Exasperat de
sicanele suferite in timpul discutiilor, Ion I.C. Bratianu (…) s-a
inapoiat la Bucuresti si l-a sfatuit pe regele Ferdinand sa trimita
la Conferinta pacii un prim-ministru ardelean care sa apartina
masoneriei. Iuliu Maniu refuzand aceasta sarcina, din pricina
apartenentei sale la confesiunea greco-catolica, l-a propus ca
prim-ministru pe dr. Alexandru Vaida-Voevod, care fusese
sfatuit de Bratianu sa se afilieze, inca din primavara anului 1919,
la loja de intelectuali „Ernest Renan”, cu sediul chiar la Marele
Orient al Frantei (…), impreuna cu colaboratorii sai
apropiati (Caius Brediceanu, Voicu Nitescu, Traian Vuia, Mihai
Serban, Gheorghe Crisan).
Numit presedinte al Consiliului de Ministri dupa alegeri, la
data de 1 decembrie 1919, Vaida Voevod a purtat discutii in
calitatea lui de membru al unei loji masonice franceze cu
Clemenceau si mai cu seama cu Lloyd George la Londra, izbutind pe
aceasta cale sa obtina satisfacerea aproape integrala a
revendicarilor teritoriale ale Romaniei, inclusiv
Basarabia, in virtutea unei notiuni juridice – prin
schimbare de cauza; in speta, in loc ca toate aceste teritorii sa
revina Romaniei in virtutea tratatului secret de alianta de la 4/17
august 1916 – tratat considerat caduc de Clemenceau si nerecunoscut
de Statele Unite, care nu luasera parte la el – reintregirea a avut
loc in virtutea marelui principiu al nationalitatilor”.
E cazul, cred, sa punem punct… Nu fara a transcrie, in loc de
concluzie, cuvintele lui Horia Nestorescu-Balcesti:
„Romanii datoreaza ideilor franc-masonice si
Franc-masonilor faurirea Romaniei moderne, a Independentei, a
Regatului, a Statului national unitar si suveran„.