Home » Maratoanele Descopera » Descoperă istoria românilor » Blestemul domniilor fanariote

Blestemul domniilor fanariote

Publicat: 05.12.2009
Bacsis, robie, bir, mazilire, coruptie, pesches, lasitate, caftan, abuz, ciubuc, halal, complot, aga, jaf, lefegiu, liguseala, alai, lulea, anteriu, trandavie, camatarie, mojicie, calicie, samavolnicie, vizir, caimacam, politichie, talharie, capuchehaie, viclenie, pricopsire, firman, lichea, basbuzuc, capudan, buluc, bairam, mahala, calabalac, protipendada, taifas, cardasie, agie, taclale. Si cu voia dumneavoastra...geamparale si manele! Toate de mai sus s-au napustit cu urgie peste Moldova si Valahia secolelor trecute, contribuind cu varf si indesat la o decadere spirituala si materiala fara precedent in istoria romanilor. Faptasii? Imperiul Otoman, evident, alaturi de hulpavii reprezentati ai unor familii grecesti din Stambulul de odinioara...

Intrebare : -Ce iese din
incrucisarea dintre un om si o capusa ?
Raspuns : -Un fanariot…

Cartierul Fener (Fanari in greaca…) din Istanbulul de astazi a
dat Turciei moderne una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din
acesta tara. Acum peste 300 de ani, din exact acelasi loc,
adevarate dinastii de daunatori si-au intins aripile in zbor pentru
a parazita, la propriu si figurat, doua tari mici, dar viteze care
se chinuiau sa supravietuiasca inconjurate de dusmani puternici si
lacomi, undeva la o raspantie de imperii din estul Europei.
Oricat de incredibil pare, insasi civilizatia, cultura,
fiinta nationala, caracterul, viata si chiar genetica romanilor din
acea perioada au fost afectat iremediabil de invazia acestor
trantori umani. Nu o spune doar autorul acestui articol, ci si o
ilustra suita de cercetatori si istorici care au analizat in
detaliu toate aspectele fenomenului istoric reprezentat de
fanarioti.
Revenind la cartierul de pe malul drept al
Bosforului, in aste locuri rau famate apare o specie noua de om
care a dus al perfectiune concepte negative precum avaritia,
parvenirea, ticalosia sau tradarea…

Mihail Sutu

Dupa cutremurul creat de caderea Constantinopolului, o serie de
famili grecesti nobiliare, si-au revenit foarte repede, ba chiar au
cautat sa profite din plin de noua schimbare politico-sociala care
lovise subredul Imperiu Bizantin. Scormonind prin istorie, apar
numeroase marturii conform carora, grecii din capitala Bizantului
nu aveau o reputatie foarte buna nici macar in ochii semenilor lor.
Odata cu stapanirea turceasca, sultanii au realizat dezamagiti ca
proprii cetateni turci nu stiau sa faca nimic altceva decat sa duca
razboaie. Abili si atenti, grecii din Fanar au mirosit
repede ocazia aparuta. S-au facut rapid evidentiati in randul noii
stapaniri, deoarece aveau deja experienta seculara a conducerii
unui stat. Negustori, bancheri si camatari iscusiti, au pus din nou
mana pe aparatul administrativ in care se impotmolisera
cuceritorii. otomani.
Ca si cum nu ar fi fost indeajuns,
inspre cladirile inghesuite ale metropolei urmau sa curga siruri,
siruri de afaceristi, carieristi, fripturisti, profitori si
aventurieri de pe tot necuprinsul Imperiului Otoman. Influenta lor
a devenit intre timp atat de mare, incat la apogeu isi permiteau
chiar sa faca legea in administratia Patriarhiei. Istoricii greci
sunt de parere ca inclusiv fiinta nationala a Greciei a fost lovita
de fanarioti, deoarece devenisera peste noapte elita unui popor
care traia la randul sau sub crunta asuprire turceasca. Grecii
acuza pe buna dreptate clasa fanariota de subordonarea si diluarea
identitatii nationale pentru asigurarea unor interese
materiale.

Grigorascu Ghica

Pentru noi romanii, la fel ca pentru greci, albanezi, sarbi,
bosniaci sau bulgari, fanariotii au intrupat, la propriu, esenta
coruptiei, tradarii si perfidiei politice. Raul nu a fost doar
acesta. Deoarece au stapanit indelungat in tara noastra si in
Balcani, au reusit sa infesteze comportamental elitele politice
nationale ale tarilor pe care le parazitau. Vechea elita
conducatoare romaneasca reprezentata de familiile boieresti a fost
iremedicabil afectata, valorile sale etico-traditionale de tip
autentic romanesc bazate pe Legea Pamantului si Dreptul Cutumiar
taranesc fiind, la randul lor, pervertite si influentate de
principii straine fiintei nationale romanesti.
Datorita
acelorasi fanarioti, inca din acea perioada imaginea romanilor a
fost compromisa in ochii tarilor europene. De fapt, daca este sa
analizam serios fenomenul propagarii in timp a unor trasaturi
negative in cadrul unei populatii de oameni, nu trebuie sa blamam
atat de mult pentru starea Romaniei de astazi, nici perioada
comunista, nici pseudo-capitalismul salbatic in care ne impotmolim
astazi. Semintele raului au fost aruncate atunci, in dezastruoasa
si decadenta perioada fanariota…

Grigore Matei Ghica


Dinastii de lacuste umane

Istoriceste vorbind, epoca fanariota a poluat tarile romane
incepand cu anii 1711 in Moldova si 1714 in Tara Romaneasca.
De-abia in anul 1821, romanii au putut sa rasufle oarecum usurati,
odata cu revenirea domnilor pamanteni la conducerea celor doua tari
surori. Atentia fanariotilor in privinta Tarilor Romane a fost
alimentata de la bun inceput de lacomie. Lacomie pura am putea
spune deoarece, in perioada medievala, voievodatele romanesti erau
deosebit de bogate si prospere. Primul domn roman care a
intrat in contact cu fanariotii a fost Mihai Viteazul. Intamplarea
este una de pomina. In fata liotei chiraitoare a datornicilor si
strangatorilor de biruri din Fanar trimisi de sultan la Bucuresti,
viteazul voievod aplica cea mai buna solutie. Sub pretextul
platirii tuturor dobanzilor si birurilor, plus promiterea unor
dregatorii inalte, Mihai Voda le da lipitorilor grecesti drept
punct de intalnire o cladire unde reuseste sa-i stranga pe toti.
Odata adunati, marele Mihai ordona ostasilor sa blocheze usile si
ferestrele, dupa care da foc cladirii cu tot cu capusele din
Fanar.

Alexandru Sutu

Totusi acest eficient episod de lichidare nu are darul sa opreasca
invazia fanariota pe meleagurile noastre. Multe familii fanariote
gasisera pe meleagurile noastre conditii mult mai favorabile pentru
afaceri si negot, comparativ cu cele din teritoriile de sub
stapanirea turcilor. Adevarata instaurarea a fanariotilor a fost
definitivata de nefericita inspiratie a ultimilor domni pamanteni,
Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir, de a scapa de jugul
otoman cu ajutorul taratului Rusiei. Dupa esecul Campaniei
ruse de la Prut si dezastrul bataliei de la Stanilesti, Inalta
Poarta nu mai vrea sa riste domni romani in coasta sa si, prin
urmare, accepta mita si peschesurile fanariotilor care se intreceau
sa devina domni
. Multi dintre acesti paraziti penetrasera
deja boierimea valaha sau moldoveneasca prin casatorii si aliante
de rudenie. Intr-atat de ravnite erau voievodatele romanesti de
catre parvenitii din Bosfor incat, pe intreaga perioada fanariota,
nu mai putin de 31 de domni din 11 familii s-au inghesuit si s-au
luptat pe viata si pe moarte pentru privilegiul de a se imbogati pe
spinarea romanilor. Dintre cele 11 familii, doar doua au fost
romanesti, Racovita si Calmasul, devenita Callimachi prin
grecizare. Alta familie ne-greaca a fost Ghica, la origine un clan
albanez ai carei membri au fost pana la urma romanizati. Restul
familiilor erau de sorginte greceasca, printre cele mai faimoase
fiind gruparile Caradja, Cantacuzino, Moruzi, Mavrocordat,
Ipsilanti, Rosetti si Sutu.

Nicolae Mavrogheni

Adevarul este ca regimul fanariot a fost mai mult unul
politico-economic decat un regim eminamente etnic. Turcilor nu le
pasa prea mult cine conducea bogatele state vasale romanesti, atata
timp cat din ele se scurgeau spre Stanbul cat mai multi bani si
bogatii naturale. Constienti de regulile jocului, fanariotii s-au
desavarsit in arta intrigilor si mituirii inaltilor functionari
turci (sultanul, marii viziri, eunucii, dragomanii, pasalele,
valide-hanuma, adica mama sultanului). Domnitorii proaspat
numiti de Stanbul intrau in tara cu o adevarata suita de rude,
creditori, datornici si prieteni, toti acestia sperand la randul
lor sa se capatuiasca pe spinarea populatiei bastinase. Veneau ca
lacustele! Numai Mihail Sutu a venit pe tronul Moldovei inconjurat
de 80 de rude si 800 de prieteni apropiati.
Avem de a face
cu o adevarata masura de prevedere luata de fanariotii care se
temeau sa fie tradati de catre boierii autohtoni. Asa iau nastere
pe meleagurile noastre hidrele protipendatei si camarilei de mai
tarziu!

Atunci au luat nastere in tara noastra nefastele si rusinoasele
traditii ale nepotismului si cumetriei. Totusi, mentinerea tronului
nu era deloc o treaba usoara in ciuda alaiului de masuri luate.
Credeti ca Fanarul dormea? Nici pomeneala … Zeci de alte familii
concurente trudeau zi si noapte in uneltiri si comploturi care
vizau mazilirea actualului domn fanariot pentru a se chivernisi o
alta familie de capuse. In fata unui astfel de pericol, domnitorii
fanarioti deja disperati dupa putere si mentinerea tronului,
procedau la impilarea si marirea numarului impozitelor. Cum
clerul si marile familii boieresti erau scutite de biruri,
dezastrul si jaful se abateau asupra taranilor si crescatorilor de
animale romani. Pentru mai multa siguranta in privinta circularii
banilor, vipera fanariota incredinta perceperea darilor doar
propriilor rude.
Scaunul tarilor romane era cea mai
ravnita comoara, cronicile ne asigura ca doar cele mai bogate si
influente dinastii fanariote se luptau intre ele pentru stapanirea
sa. Sumele de bani puse in joc pentru stapanirea Moldovei sau
Munteniei atingeau cifre incredibile. Pentru mituirea marelui
vizir, in scopul scaunului de la Bucuresti sau Iasi, fanariotul se
prezenta la usa acestuia cu 1-2 milioane de lei-aur…

Ioan Theodor Calimah

Viata dintr-o caleasca
trasa de cerbi

Odata ajuns pe tronul tarii, cea mai mare grija a trantorului cu
anteriu si caciula inalta consta in strangerea unui bir cat mai
mare care sa-i asigure atat lui cat si familiei sale mult ravnita
continuitate la domnie. Nu precupeteau nimic, dadeau dovada de o
cruzime si o nemernicie greu de egalat. La ordinul lor, bandele de
arnauti care initial se ocupau de ordinea interna si paza
domnitorului erau trimise sa jefuiasca satele romanilor. Generatii
de tarani si mestesugari au cazut victime batailor si torturilor in
scopul stoarcerii birurilor prin orice metoda. Se inventeaza dari
si taxe incredibile, care sfideaza atat ridicolul cat si simtul
realitatii. Romanilor li se cereau taxe pe numarul de
copii, pe hainele de pe trup, pe dreptul de a purta palarie sau
caciula, chiar si pe fumul de pe horn sau numarul de usi si
ferestre care il avea casa…
Conform unui cronicar
contemporan, atat barbatii cat si femeile, plus copiii, erau
inchisi in incaperi si inecati cu fum iute de ardei si gunoi, fara
apa si mancare. Erau biciuiti ca pe niste animale, erau legati si
batuti la talpi pana unii dintre ei deveneau infirmi. Sadismul
autoritatilor straine nu se oprea aici, multi romani find tinuti
iarna cu picioarele in apa inghetata sau in zapada…

Alexandru Hangerli

Cei care mai aveau o bruma de avere erau inchisi in beciurile
agiilor si batuti pana plateau tot si ramaneau, in consecinta, pe
drumuri. De atunci s-a impamantenit in limba noastra termenul de
calic. In fata unei asemenea existente zilnice, multe familii
romanesti si-au luat lumea in cap, plecand fie peste munti la
fratii din Ardeal, fie in stepele de peste Nistru sau in muntii
inaccesibili din Balcani. Alti romani s-au organizat in fratii de
arme al caror scop era pedepsirea si atacarea familiilor fanariote.
Asa se naste pe meleagurile noastre, nobila si pretuita
indeletnicire a haiduciei! De teama renumelui de darji si
nesupusi luptatori a romanilor, fanariotii interzic bastinasilor
portul armelor. Se estimeaza de catre specialisti ca 6-7 generatii
de valahi nu au mai continuat traditia militara, cu exceptia
haiducilor care ne-au mai salvat din onoarea de popor viteaz si de
temut, pe care o aveam in trecut.
In vremurile de glorie
ale voievozilor pamanteni se obisnuia ca orice barbat valah sa
poarte arme si sa se antreneze. Doar robii tigani, tatari sau
evreii erau scutiti de serviciul militar obligatoriu, deoarece
voievozii nu se incredeau in calitatile lor militare.

Fiecare valah era obligat sa-si asigure arme si echipament de
lupta, in caz contrar pedepsele fiind extreme de aspre. Aceasta
situatie de dezarmare silita de stapanirea din Fanar a fost, din
nefericire, suficienta pentru ca romanii sa se transforme intr-unul
dintre cele mai pasnice si inofensive popoare din lume. De atunci
ni se trage etichetarea de popor bland, indelung indurator si
indiferent. Tot atunci a aparut si paguboasa zicala „Capul ce se
pleaca, sabia nu-l taie”, transformata din nefericire in motto
pentru multi romani. Ca si cum napasta nu era indeajuns de mare,
fanariotii care traiau de generatii rupti de realitate se
dezlantuiau intr-o viata de huzur si excese comparabila, probabil,
doar cu dezmaturile din perioada Romei Antice. Megalomania,
nebunia si sfidarea ajunsesera la un asemena nivel incat domnitorul
Nicolae Mavrogheni, unul dintre cei mai reprezentativi fanarioti,
avea o caleasca personala trasa de o pereche de cerbi
dresati.
Nesocotitul fanariot calatorea astfel printr-un
Bucuresti mizer, spre uimirea calicilor, podareselor si talanitelor
care nu mai pomenisera un asemenea spectacol ireal…

Sfarsitul unei boli
indelungate. Sau nu?

Napasta venita pe capul fanariotilor s-a tras tot de la lacomia lor
proverbiala. Nesatui de bogatii si privilegii, s-au implicat in
revoltele grecilor de dupa 1821, mirosind si aici un rost de
castig. De fapt, nu erau animati deloc de vreun sentiment national,
nici nu urmareau emanciparea si eliberarea societatii grecesti. Pur
si simplu, marea lor majoritate a fost orbita de lacomie sperand ca
miscarea Eteriei sa reusesca infrangerea si alungarea turcilor
pentru ca ei sa se instaureze in rolul de noua clasa conducatoare
in Balcani. Nu a fost deloc asa. Dupa inabusirea in sange a
Eteriei, turcii s-au razbunat pe majoritatea familiilor fanariote.
De fapt, loviturile de moarte date fanariotilor, au survenit in
urma cresterii puterii statelor Europei pe fondul disolutiei
interne a Imperiului Otoman.
In est, Rusia avanseaza
contopind posesiunile turcesti din Caucaz, anexand pentru sine
hanatul tatarilor crimeeeni. In Africa si Asia, turcii pierd
succesiv Algeria, Tunisia, Egiptul, Sudanul, Arabia si Libia, in
favoarea Angliei, Frantei, si Italiei care, pe atunci, erau in
plina dezvoltare economica si consolidare coloniala. Peste tot
acest substrat politic se suprapune aparitia la scena deschisa a
Masoneriei care, prin asa-zisele ei idei iluministe, a grabit
Revolutia Franceza, urmata de suita de Revolutii de la 1848 din
majoritatea statelor europene. Un alt cui in cosciugul perioadei
fanariote a fost reprezentat de exacerbarea sentimentului
nationalist in Balcani, sentiment alimentat fara indoiala de
abuzurile savarsite atat de turci cat si de slugile lor din
Fanar.

Constantin Mavrocordat

Dupa momentul 1821, reprezentat de Revolutia Domnului Tudor din
Vladimiri, fanariotii parasesc tronurile celor doua tari romanesti.
Perioada urmatoare pana la Unirea savarsita de Alexandru Ioan Cuza
a fost una tulbure, presarata de ocupatia si dominarea tarista.
Moravurile sunt si ele influentate, noua generatie de
boieri adoptand orbeste o subcultura frantuzita, atat de bine
ironizata de Caragiale, Eminescu sau Creanga.
Cat despre
caracterul fanariot, ei bine, nu a disparut deloc… Precum un
balaur din povesti, caruia daca-i tai capul, creste altul, stilul
de viata fanariot nu a disparut nici in perioada urmatoare. Ba din
contra, il vedem si astazi la orice colt de strada si pe toate
canalele TV…

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase