Mihai Viteazul – Aventurier sau erou national?

Si totusi cine a fost
Mihai Viteazul?

Pentru multa vreme i s-a mai spus si Mihai Patrascu, fiul
voievodului Patrascu cel Bun (si, implicit, frate al domnitorului
Petru Cercel), atribuindu-i-se, in mod eronat, o filiatie nobila
care sa ii legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti si, apoi,
al Ardealului si Tarii Moldovei. Izvoarele istorice sustin insa
falsitatea unei asemenea teorii. Cert este ca Mihai s-a
nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii
de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patrascu cel Bun.
Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al
domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a
murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte,
acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai
la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele
mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, „o vaduva frumoasa si
bogata din zona Ialomitei”, o femeie de neam grec din impresionanta
familie a Cantacuzinilor.

Tineretea lui Mihai este una marcata de treburile negustoresti,
acolo unde viitorul voievod da dovada de o abilitate innascuta. O
cronica polona il prezinta ca fiind negustor de vite, in timp ce o
alta spaniola il arata ca pe un comerciant de bijuterii. Alaturi de
influentul sau unchi Iane Cantacuzino, zis si Epirotul, Mihai
invata turceste si greceste, si dovedeste un real talent pentru
stiintele vremii. Tot prin unchiul sau, capuchehaia
(reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai incepe o fulminanta
ascensiune pe scara sociala. Bazandu-se pe averea stransa in anii
tineretii si pe relatiile lui Iane, tanarul este numit banisor de
Mehedinti in anul 1588, moment in care incepe achiztionarea
primelor sate. Doi ani mai tarziu, in 1590, el este numit mare
stolnic, pentru ca dupa alti doi ani, in 1592, sa devina mare
postelnic. Mai trec doar cateva luni si ambitiosul tanar este numit
mare aga. In tot acest timp, Mihai indeplineste si functie de
ispravnic in locul unchiului sau care locuia la Istanbul. Sub
domnia lui Alexandru cel Rau (1592-1593), acelasi Mihai devine ban
al Olteniei in locul lui Iane.

Portret al lui Mihai Viteazul

Averea sa era deja una considerabila, dupa propriile declaratii,
viitorul domn detinand 23 de sate numai in judetul Romanati, altele
fiind aduse ca zestre de sotia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost
ban al Olteniei, in timp ce alte sate de mosneni le daruise mamei
sale. Este evident ca Mihai rivaliza cu insusi domnitorul
si, chiar in aceste momente, sunt lansate zvonurile ca ar fi nimeni
altul decat fiul lui Patrascu cel Bun. Poate ca acesta este motivul
pentru care Mihai este arestat si obligat sa jure in prezenta a 12
boieri si a domnitorului Alexandru cel Rau ca nu are legaturi cu
defunctul voievod, fapt pe care noul ban al Olteniei il
indeplineste fara cracnire. Credibilitatea, insa, a unei
asemenea intamplari este pusa sub semnul intrebarii, mult mai
credibila fiind aceea in care Mihai a fost condamnat la moarte in
lipsa datorita implicarii intr-un complot prin care urmarea sa ia
tronul Valahiei. Cert este ca Mihai scapa cu fuga si,
pentru doua saptamani, se ascunde in Ardeal. Ia apoi drumul
Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului sau Iane, al
lui Andronic Cantacuzino, fiul lui Seitanoglu, al lui Sigismund
Bathory si al agentului englez Barton, reuseste sa il induplece pe
sultan si sa obtina tronul Tarii Romanesti. Sumele pe care
Mihai le ofera atat sultanului cat si nobililor turci care sa ii
faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa
cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar sa
imprumute sume exorbitante. Astfel, in octombrie 1593, noul
domnitor al Valahiei intra in Bucuresti insotit de un alai de
creditori dornici sa isi recupereze cat mai repede investitia si
dobanzile aferente, bani pe care Mihai nu ii putea obtine decat din
satele populate de valahi.

Birurile devin insuportabile, taranii aleg sa fuga de pe mosii
lasand locul turcilor care prinsesera ” a se aseza” si a inlocui,
in multe locuri, populatia locala. Tara Romaneasca se transforma
incet-incet intr-o provincie turceasca in toata regula, iar banii
necesari creditorilor nu puteau fi stransi cu una- cu doua.
Dovedind o intuitie caracteristica doar marilor lideri
militari si politici, Mihai nu ramane indiferent la miscarea
antiotomana ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberarii
tarii de catre turci si, nu in ultimul rand, de datoriile grele
catre creditorii sai, el alege sa se alature Ligii Sfinte
europene. Astfel, el nu asteapta sa fie invitat ci, fapt
ce il caracteriza din plin, ia initiativa si trimite el insusi soli
in Ardeal si Moldova, precum si la boierii Buzesti, pe care ii
cheama alaturi de el in lupta antiotomana. Rezultatul a fost o
intelegere deplina intre cele trei tari. La 13 noiembrie
1594, la doar un an dupa inscaunarea sa, Mihai cheama pe toti
creditorii la vistieria domneasca pentru a „incheia socotelile”.
Dar socotelile sale erau mai mult decat sangeroase. Tunurile lovesc
in plin in multimea celor adunati sa isi primeasca banii.
Supravietuitorii sunt masacrati de armata domneasca. Au urmat circa
2000 de ieniceri, intreaga garnizoana turceasca din Bucuresti, in
frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezista in
fata armatei lui Mihai. In schimb, La Harsova, Silistra si Targul
de Floci, turcii sufera infrangeri zdrobitoare. In Moldova, Aron
Voda macelerea pe toti otomanii din Iasi si dadea semnul unei
rascoale generale in cele doua tari romane.

Oastea lui Mihai Viteazul

La Istanbul, sultanul decide inlocuirea „hainilor” si, in
fruntea a doua armate conduse de Hasan Pasa si Mustafa Pasa,
trimite inlocuitorii: Bogdan, fiul lui Iancu Sasul in Moldova, si
Stefan Surdul in Tara Romaneasca. In acelasi timp, suveranul turc
asmute asupra lui Mihai pe tatari. Mihai ii intampina la
14 ianuatrie 1595, in apropierea satului Putinei, apoi, la 16
ianurie la Stanesti. In ambele infruntari el iese victorios dar nu
poate impiedica unirea celor doua armate musulmane. Domnitorul isi
surprinde, insa, adversarsul la Marotin, dupa ce trecuse Dunarea pe
gheata si reuseste o victorie stralucita. Ambii pasi sunt ucisi,
iar inlocuitorul sau este pus pe fuga. Armatele sale continua
inaintarea pana la Muntii Balcani, iar populatiile locale (bulgari,
sarbi, albanezi, greci) i se alatura. Rascoale pornesc peste tot si
era evident ca sultanul nu va tolera o atare stare de fapt.

Calugareni – victorie sau
infrangere a lui Mihai?

Rascoala lui Mihai si a lui Aron Voda trezise in sanul
popoarelor din balcani speranta eliberarii de sub jugul otoman.
Haiducii sarbi si bosniaci, unii dintre cei mai sangerosi
si mai temuti adversari ai turcilor stabiliti in Balcani, i se
alatura lui Mihai Viteazul fara nicio conditie. Printre ei se afla
inclusiv temutul Baba Novac, un razboinic feroce chiar si la varsta
de 80 de ani. Din Istanbul pornea, insa, temutul ordin.
O armata de circa 40.000 de oameni, nici pe departe
150.000-300.000 atat cat se vehicula in manualele de istorie
postdecembriste, in frunte cu Ferhat Pasa, porneste catre
Muntenia. Mihai trebuia dat ca exemplu in fata celor care
mai aveau idei de rebeliune. Sultanul se razgandeste inexplicabil
si il inlocuieste pe incercatul general cu vizirul Sinan Pasa chiar
inainte de a trece Dunarea. Mihai nu reuseste sa stranga mai mult
de 8000-14.000 de osteni, carora li se adauga un contingent de 2000
de unguri si circa 200 de cazaci. Se parea ca totul se va sfarsi
intr-o baie de sange pentru valahi.

Mihai Viteazul – imagine de epoca

Constient ca nu poate infrunta o asemenea armata in camp deschis,
Mihai Viteazul alege aceeasi tactica pe care si marele Stefan
voievod o folosise la Vaslui, anume alegerea unui teren prielnic
care sa nu permita desfarsurarea trupelor otomane. Iar acest loc a
fost satul Calugareni din apropierea Giurgiului. La 13/23
august 1595, valahii isi incep ofensiva. Primul lor atac are darul
de a ii duce pana aproape de corturile turcilor, dar contraofensiva
ienicerilor ii face sa se retraga peste Nealjlov, lasand in urma 11
tunuri. Ungurii nu iau parte la lupta, preferand sa se foloseasca
doar de artilerie impotriva trupelor ce inaintau amenintator. Este
momentul in care Mihai alege sa puna totul in joc. In fruntea
ostasilor ramasi el se regrupeaza si porneste un contraatac
fulgerator. Doi pasi sunt ucisi chiar de catre domnitor, in timp ce
detasamentul unguresc decide, in final, sa loveasca din
flanc. Cazacii si un mic grup de ardeleni, dupa ce
invaluisera armata turceasca, ataca din spate creand un haos
general printre turci. Totul se transforma intr-o retragere
dezorganizata, insusi Sinan fiind la un pas de a-si pierde viata in
tumultul de oameni si animale. 3000 de turci isi pierd viata in
lupta, iar romanii reusesc sa recucereasca tunurile pierdute. Dar
victoria lui Stefan de la Vaslui nu mai putea fi repetata.

Scena din batalia de la Calugareni

Turcii era inca mult prea multi. Intaririle se aflau pe drum iar
spionii lui Mihai il avertizasera deja de iminenta sosirii lor.
Pierderile in randul armatei muntene erau uriase, astfel ca
domnitorul alege sa se retraga in Transilvania, lasand liber
invaziei otomane. La fel ca la Rovine, victoria pe campul
de lupta ramasese a romanilor, turcii fiind, insa, cei care ocupau
Muntenia.

Intre timp, dupa o noapte a nuntii care se dovedise un
fiasco, Sigismund Bathory alege sa isi paraseasca mireasa, pe Maria
Cristina, si, cu inima franta, alege sa isi aline durerea in
razboi. Era semnul pe care il asteptase atata vreme Mihai.
Sigismund aducea cu el 22.000 de secui, 15.200 de soldati ardeleni
si 63 de tunuri. Moldova raspundea si ea chemarii domnitorului
muntean cu 3000 de oameni si 22 de tunuri. Lor li se alaturau si
300 de italieni, experti in asedii si arme de artilerie trimisi de
ducele din Toscana. Sinan, fara sa stie ce il astepta, alege sa
treaca Dunarea si sa lase la Giurgiu doar ariegarda si o prada
uriasa. Un advesar prea marunt pentru armata crestina. Giurgiul
cade in urma unui atac violent, tranformand expeditia de pedepsire
ordonata de sultan la stadiul unui esec rasunator. Cronicarul turc
Naima, nota cu amaraciune: „O asemenea retragere
dezastruoasa si infrangere n-a mai fost pomenita in
istorie”. In schimb, Muntenia, in frunte cu
Bucurestiul, era o ruina. Razboiul transformase orasele in gramezi
de resturi fumegande, iar satele se destramau in lipsa oamenilor
care alesesera fuga sau moartea in lupta.

Batalia de la Giurgiu

Unirea Tarilor Romane –
Actul lui Sigismund Bathory sau al lui Mihai?

Revenind la batalia de la Calugareni, trebuie mentionat ca Mihai
Viteazul era constient de iminenta unui atac turcesc la scara mare.
Astfel, el trimite soli care sa ceara ajutorul aliatului sau,
Sigismund Bathory. Ajunsa la 2 mai 1595 la Alba Iulia, delegatia
boiereasca a muntenilor se loveste, insa, de refuzul categoric al
principelului transilvan. Era evident ca Bathory dorea sa
se foloseasca de un vis de veacuri al romanilor, acea „Restitutio
Daciae” (Refacerea Daciei), si sa creeze un stat tampon intre
Imperiul Otoman si Europa Apuseana. Iar acesta era
momentul cel mai potrivit. Siliti de imprejurari, boierii valahi
accepta conditiile suveranului din Ardeal semnand actul care
insemna, practic, desfiintarea statului muntean. Mihai devenea,
astfel, un simplu loctiitor al lui Bathory pe tronul Valahiei,
acelasi lucru intamplandu-se si cu noul domnitor moldovean, Stefan
Razvan Voda. In documentele vremii aparea, astfel, primul
carmuitor ale celor trei provincii de la moartea ultimului rege
dac, Sigismund Bathory… „Prea luminatul domn
Sigismund, din mila lui Dumnezeu, principele Transilvaniei,
Moldovei si Valahiei transalpine si al sacrului Imperiu roman,
domnul partilor regatului unguresc si comitele secuilor, domnul
nostru prea milostiv”. In acelasi timp, Mihai era numit
„respectabilul si magnificul domn Mihai, voievodul tarii
noastre transalpine, credinciosul nostru iubit”.

Sigismund Bathory

Conditiile erau mai mult decat umilitoare. Mihai nu putea incheia
nici un tratat fara stirea lui Sigismund, nu putea condamna boierii
si nu putea demite dregatorii. Taranii fugiti de pe mosiile
boieresti urmau sa fie adusi inapoi si doar o cerere pusa de
boierii munteni, anume ca bisericile sa ramana sub jurisdictia
mitropolitului de la Targoviste, a fost acceptata. Stefan
cel Mare cunoscuse un moment asemanator la Calomeea. Raspunsul sau
a fost victoria din Codrii Cosminului. Pentru Mihai, raspunsul s-a
aflat la Selimbar si, apoi, la Guruslau.

Lipsit de aportul „suveranului” sau, domnitorul valah continua de
unul singur luptele cu turcii, si asta in ciuda unei vistierii
golite de multa vreme. Mihai, alaturi de Baba Novac si de
fratii Buzesti, ataca necontenit Balcanii, pradand Babadagul,
Vidinul, Plevna, Sofia si arzand, conform cronicilor vremii, peste
2000 de sate. Crestinii apuseni fusesera, insa, invinsi la
Kerestes, iar Mihai intelegea ca singur nu se putea opune uriasei
masinarii de razboi care era Imperiul Otoman. Armata sa de
mercenari, o inovatie pentru Valahia, necesita circa 100.000 de
forinti pe luna, suma pe care, in ciuda jafurilor, domnitorul nu o
putea asigura. In Tara Romaneasca izbucneau tot mai des lupte intre
mercenari si taranii care se vedea jefuiti chiar de cei care ar fi
trebuit sa ii apere. Nu ramanea decat o solutie… pacea cu turcii.
Astfel, la 7 ianuarie 1597, Pasa Hasan din Belgrad ii
confirma lui Mihai ca vasalitatea sa fusese acceptata de sultan
„pana la sfarsitul zilelor sale”, totul in schimbul unui tribut
consistent. In schimb, Viteazul de pe tronul Munteniei nu
renunta la ideea luptei antiotomane. In acelasi timp, el incheie un
tratat de alianta si cu imperialii lui Rudolf al II-lea, cerand si
primind de la acestia bani pentru intretinerea unei armate de 5000
de oameni si promisiunea unor subsidii pentru inca 5000 de ostasi
in cazul unei lupte cu turcii. Tot in tratatul incheiat cu Rudolf,
Mihai accepta suzeranitatea acestuia si primea, in cazul in care ar
fi vrut sa paraseasca tronul, un castel in Ungaria sau
Transilvania, acolo unde ar fi urmat sa traiasca pe banii
monarhului conform rangului sau.

Intre timp, schimbatorul Sigismund Bathory
accepta sa predea puterea imperialilor in schimbul a doua ducate in
Silezia (1598). Dupa doar cateva luni intelege, insa, ca Ardealul
ii oferea o situatie financiara mult mai buna si, intors pe furis,
se proclama din nou principe si aresteaza oamenii lui
Rudolf. Mihai isi permite de acum sa trateze de pe picior
de egalitate cu Sigismund. El intervine pe langa Rudolf al II-lea
pentru a-l mentine in functie pe principele ardelean, trimitandu-i
acestuia din urma o solie amenintatoare prin care ii arata lui
Sigismund adevarata sa fata. Mihai cerea ajutor in vesnicele sale
lupte cu turcii altfel, in cazul unei paci secrete, ar fi tinut loc
” de pagan si turc destul”.

Portret contemporan al lui Mihai Viteazul

Sigismund se dovedeste, insa, acelasi caracter instabil si
paraseste pentru a doua oara domnia, lasand in loc pe varul sau,
cardinalul Andrei Bathory (29 martie 1599), un protejat al
polonilor, aliatii turcilor, iar Mihai se vedea pentru a doua oara
in situatia de a se recunoaste vasalul familiei Bathory.
Din nou, cele trei tari romane, Ardealul, Muntenia si Moldova (pe
tronul careia se afla un alt supus al polonilor, Ieremia Movila) se
inchinau aceluiasi domn. Nu era insa, decat o formalitate. Sustinut
de Rudolf al II-lea si de generalul acestuia, albanezul Giorgio
Basta, Mihai primeste acceptul de a lupta impotriva lui Andrei
Bathory cel care, asa cum se temuse domnul muntean, incheiase pacea
cu turcii.

La 5 octombrie 1599, Mihai patrunde in Ardeal prin pasul Buzaului.
In acelasi timp, pe Olt, o alta armata munteana condusa de fratii
Buzesti si Baba Novac, venea in ajutorul domnitorului. Jonctiunea
s-a facut la 16 octombrie in satul Selimbar, iar armata lui Mihai,
mare parte formata din mercenari, secui, valahi si haiduci
balcanici numara aproape 20.000 de oameni. Andrei Bathory ii opunea
un numar egal de ostasi. Primul atac este dat de neobositul Baba
Novac, urmat imediat de un contraatac al armatei cardinalului.
Valahii se repliaza si ataca din nou, dar sunt respinsi pentru a
doua oara si se parea ca vor pierde batalia. Este momentul in care
Mihai, la fel ca in batalia de la Calugareni, intra personal in
lupta, in fruntea propriei armate, moment care decide sortii
bataliei, transformand infrangerea iminenta intr-o victorie
rasunatoare. Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins
de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau
avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca,
cea care se spune ca murmura mereu „saracul popa, saracul
popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai patrundea in Alba Iulia
asemenea unui mare invingator. Ardealul se afla la picioarele sale.
Nu mai ramanea decat Moldova pentru ca Dacia sa fie refacuta, si nu
formal, ci prin forta armelor.

Predarea capului lui Andrei Bathory

Mihai Viteazul intentionase cucerirea Moldovei inca din anul 1597,
doar demersurile lui Sigismund Bathory facand ca aceasta campanie
sa fie amanata. La motivele initiale, care insemnau slabirea
influentei turcesti si evitarea unui atac direct asupra Ardealului
din Moldova, se adauga si ura voievodului fata de Ieremia Movila,
cel care incercase in repetate randuri sa il ucida pe Mihai
„cu otrava sau prin tradare”, pentru a pune pe
tronul Valahiei pe fratele sau, Simion Movila. Era, insa, o decizie
grea. Polonia nu dorea ca Moldova sa iasa de sub sfera ei de
influenta si ar fi luptat fara rezerva impotriva lui Mihai.

Valahul isi asuma, totusi, riscurile si patrunde, in primavara
anului 1600, prin pasul Oituz, in fruntea a 17.600 de oameni la
care se adauga, spre surprinderea lui Ieremia Movila, un contingent
de 2000 de moldoveni. Campania este una fulgeratoare. La 10 mai,
Mihai ocupa Bacaul, la 11 mai Romanul, iar polonezii pierd lupta in
mod dezastruos. Cetatea Neamtului si Suceava se predau fara lupta
in fata lui Mihai Viteazul. Urmeaza batalia din fata Cetatii
Hotinului, acolo unde Ieremia Movila era invins si scapa cu fuga
peste Nistru. Nu trecusera nici trei saptamani si Mihai
Viteazul stapanea si ultima provincie a vechilor daci, Moldova. Din
Constantinopol si pana la Roma nu se vorbea decat de faptele
sale. Multi l-au asemanat cu Alexandru Macedon, in timp ce
altii vedeau in el „Steaua rasaritului”. Regele Frantei, vestitul
Henric al IV-lea spunea intr-o scrisoare: „se zice ca
romanul e foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu
izbanzile”. Iata ce se scria si intr-o publicatie a
vremii din Roma: „Daca a fost vreodata un principe in
lume demn de glorie pentru actiuni eroice, acesta este signor
Mihai, principele Valahiei”.

Intrarea lui Mihai Viteazul in Alba Iulia

Mihai insusi se intitula „Io Mihai voievod, din mila
lui Dumnezeu, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata
Tara Moldovei”. Romanii stapaneau din nou, dupa
veacuri, din Maramures pana la Dunare si de la Nistru pana in
Banat.

Infrangerea si moartea
domnului Mihai

In nici un alt moment al istoriei romanesti, marirea nu
a fost urmata atat de repede de decadere. Victoriile din Ardeal si
Moldova nu mai insemnau mare lucru, atata vreme cat Rudolf al
II-lea vroia sa preia Transilvania si sa o transforme intr-o
provincie austriaca. Domnul Mihai nici nu se gandeste si insista sa
ramana stapanitorul de drept al Ardealului. Moldova se afla sub
amenintarea polona, in timp ce in Tara Romaneasca, turcii pregateau
inscaunarea lui Simion Movila. In plus, incapabil sa isi
plateasca mercenarii, Mihai se vede pus in fata rebeliunii
nobililor unguri, apasati de darile grele necesare intretinerii
armatei dar, mai ales, de umilinta de a fi supusii unui valah. In
consecinta, generalul Giorgi Basta alege sa intre in conflict de
partea rasculatilor, impotriva domnitorului muntean. La 18
septembrie 1600, 18.000 de cavaleri apuseni, dintre care 6000 de
calareti germani si flamanzi, purtand cuirase, alaturi de
muschetari valoni si francezi se pregateau sa infrunte o armata
stransa in pripa de Mihai, o armata ce nu depasea 10.000 de
oameni.

Generalul albanez Giorgio Basta

La fel ca la Calugareni, voievodul valah isi alege o pozitie
strategica in apropierea satului Miraslau, o pozitie ce nu ar fi
permis lui Basta sa il atace din flancuri, ci doar frontal. In
acelasi timp, albanezul era un razboinic incercat si, constient ca
ar fi picat in capcana asemenea lui Sinan Pasa, simuleaza o
retragere. A fost momentul hotarator al luptei. Mihai crede ca
adversarii sai se retrag si ataca frontal. Prea tarziu isi da seama
ca nu a fost decat o pacaleala. Soldatii sai sunt spulberati de
catre cuirasierii germani si maturati de gloantele muschetarilor
francezi. Mihai insusi, insotit doar de trei cazaci, trece
Muresul inot ca sa scape cu viata. La 20 septembrie, Basta intra in
Alba Iulia si ucidea pe toti italienii, grecii, sarbii si romanii,
aliatii valahului. Furiei nobililor unguri ii pica, apoi, insusi
Baba Novac, cel care este jupuit, ars de viu si tras in
teapa. In acelasi timp, polonii, profitand de infrangerea
lui Mihai de la Miraslau, ocupau Moldova. Efortul domnului muntean
de a recuceri aceasta veche provincie romaneasca ar fi fost
zadarnic. Domnul Mihai nu mai incerca acum decat sa isi apere tara,
acolo unde polonezii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. Iar
putinele trupe stranse de Nicolae, fiul lui Mihai, se dovedesc
insuficiente. Voievodul este infrant in mai multe randuri
si vede cum si Valahia era inchinata de polonezi turcilor. Nu ii
mai ramanea decat calea pribegiei si singura speranta de a primi
ajutorul imperiarilor. In drumul sau catre Europa, din cetatile pe
care le cucerise prin lupta, se trage in deradere cu tunul asupra
sa.

Pentru Mihai urmeaza indelungi peregrinari la Viena si Praga, acolo
unde sta prin hanuri si asteapta o audienta la Rudolf al II-lea.
Cand, in sfarsit o primeste, afla ca situatia din Ardeal ii
devenise din nou favorabila. Sigismund Bathory venea pentru a treia
oara pe tronul Ardealului, ungurii il arestasera pe Basta din cauza
exceselor sale sangeroase, iar haosul stapanea din nou
Transilvania. Nu exista decat un singur om capabil sa
remedieze situatia, iar acesta era Mihai. Parea ca steaua sa
norocoasa stralucea din nou. Rudolf ii ofera 100.000 de
taleri pentru ridicarea unei armate de mercenari si ducatul
Konigsberg din Silezia. Cei mai mari pictori se inghesuie sa
realizeze portrete eroice ale domnitorului, el insusi fiind privit
ca o curiozitatea de catre nobilii prea putin obisnuiti cu teatrul
de lupta.

Portret al lui Mihai realizat in timpul sederii sale la
Praga

La 3 aprilie 1601, Mihai parasea Praga spre Viena si apoi spre
Casovia. Acolo il intalneste pe Basta cel care, din ordinul
imparatului, ar fi urmat sa il asiste in batalia impotriva lui
Sigismund. Pentru Mihai Viteazul nu mai exista insa cale de
targuiala. Stia probabil ca aceasta ar fi fost unica sa sansa sa
recapete ceea ce pierduse atat de usor. Si astfel, la 3 august
1601, in apropierea satului Guruslau (Goraslau) Mihai dadea ultima
sa batalie. Cu tunuri care bateau gresit si cu o armata mai
dornica sa se retraga din calea temutilor mercenari ai romanului
decat sa lupte, Sigismund scapa cu o fuga rusinoasa. Din Valahia
veneau vesti bune. Afland ca domnul lor vine cu oaste mare din
Ardeal, fratii Buzesti stransesera o armata si izgonisera pe Simion
Movila de pe tronul Tarii Romanesti. Acestia ii
trimisesera solie lui Mihai ca il asteptau cu bratele deschise pe
tron. Lupta valahului putea reincepe. La Turda, el alege sa se
desparta de armata, grabit fiind sa ajunga mai degraba la Fagaras,
acolo unde il astepa sotia sa, doamna Stanca. Giorgio Basta stia,
insa, ca imperialilor le-ar fi convenit mai degraba un control
direct asupra Ardealului decat unul mijlocit printr-o
personalitatea covarsitoare asa cum era cea a lui Mihai. In
consecinta, el ia decizia de a scapa de fostul sau aliat, ale carui
realizari pe plan militar ii rascolisera destul orgoliul, si
trimite in secret un detasament de 300 de cavaleri germani si
valoni, condus de ofiterii Jacques Beauri si Mortague, pentru a
„aresta sau a ucide” pe Mihai. Soarta domnului fusese hotarata
printr-o miseleasca tradare.

Intrand in cortul sau, Beauri ii striga atunci lui Mihai:
„Da-te prins!”. Domnitorul nu a rostit decat un singur cuvant:
„Ba!”, si a incercat sa isi apuce sabia pentru a lupta chiar si de
unul singur cu atacatorii sai. Era, insa, prea tarziu. Un glont
pornit din muscheta unui soldat valon il tintuieste pe loc.
Imediat, un mercenar ii strapunge pieptul cu sulita, in timp ce
multimea ucigasilor se repde asupra sa cu halebardele.
Urmeaza un spectacol ingrozitor. Viteazul este hacuit si batjocorit
prin praful din fata cortului sau. Trupul sau gol este aruncat iar
capul, dupa ce ii este taiat, este lasat prada cainilor si corbilor
ce ar fi trecut pe acolo.

Asasinarea lui Mihai Viteazul

„Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca
nu stiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mana lui cea
viteaza”, spune cu amar cronica Tarii Romanesti.
Viteazul isi gasise un sfarsit nedemn, in mana tradatorilor
infamului Basta. Cu el se stingea pentru mai bine de trei veacuri
si visul romanilor de a se reuni pe teritoriul Daciei mandrului
Decebal. Prececentul fusese, insa, creat…