Dimitrie Cantemir, primul promotor al Romaniei in Europa

Dimitrie nu ramane omul unei singure carti, el scrie istorie,
geografie, face versuri si compune proza, leaga intre ele
diferitele preocupari printr-o incercare de sinteza, trage
concluzii politice si sociale din faptele trecutului si ale
prezentului, se indreapta plin de curiozitate creatoare spre
muzica, matematica si fizica.

Secolul nostru si-l revendica pe Cantemir dupa o serie de
distantari. N. Iorga ii judeca la inceput inconsecventele si ii
critica detasarea, pentru a ajunge apoi la o inalta pretuire
entuziasta. Pentru Blaga, principele este „inorogul alb” al
gandirii romanesti, faptura stranie si pura, de o geniala claritate
in previziuni. Considerat unul dintre cei mai eruditi
umanisti, el s-a situat cu mult deasupra carturarilor vremii sale.
Si-a format cultura dinspre antici catre moderni, preluand limba
latina drept instrument esential al expresiei, alaturi de alte
limbi de amplu suflu cultural. O mare pasiune pentru cercetare a
fost ajutata de contactul cu carturari de exceptie, prin sederea la
Curtea Otomana in timpul careia a avut privilegiul descoperirii
unor inalte valori universale. Carturar umanist, deschis catre lume
si progres, Dimitrie Cantemir a prefigurat iluminismul si nu in
zadar Scoala Ardeleana si-l va lua ca model si inspiratie.

Un ostatec privilegiat

Bizade (fiu de print), Dimitrie a fost al doilea copil al lui
Constantin Cantemir, voievodul Moldovei intre 1685 si 1693. S-a
nascut la Silisteni, la 26 octombrie 1673, iar educatia i-a fost
data de catre eruditul grec Ieremia Cacavela, care i-a predat
slavona, greaca, latina, teologie si filosofie. Numele de Cantemir
a fost preluat de tatal sau de la un vestit sultan tatar.
Constantin Cantemir a fost ales de catre marii boieri
Domnitorul Moldovei pentru ca intrunea toate calitatile cerute unui
instrument docil al oligarhiei boieresti: era batran, fara mosie,
fara carte, fara sprijin la rudele de neam mare, conducatorul
ostirilor de paza la granita, deci bun luptator, cu decoratii
militare. Un singur lucru nu-l pusesera la socoteala
boierii moldoveni: avea doi fii, care vor nutri mari ambitii in
viitor, care au simtit nemultumirea adanca a felului cum era
asezata stapanirea Moldovei si care au fost dati la scoala, caci
stiinta de carte insemna o putere a carei lipsa o simtea batranul
domn.

Incepand cu anul 1688, la varsta de 15 ani, Dimitrie va trai in
capitala Imperiului Otoman, Istambul, anticul Constantinopol,
metropola politica si culturala a Imperiului Roman de Rasarit si a
Imperiului Bizantin. Desi ostatic la curtea sultanului, are
posibilitatea sa-si continue invatatura la Academia Patriarhiei
constantinopolitane. In foarte bogata-i biblioteca afla o pleiada
de lucrari din cele mai diverse ramuri ale stiintei si culturii:
logica, filozofie, geografie, istorie, medicina, chimie, limbi
orientale (turca, araba, persana). Diplomatii statelor occidentale
– trimisul Frantei, Châteauneul si reprezentantul Olandei,
Coullier, au incurajat si sustinut interesul tinarului moldovean
fata de literatura si stiintele occidentale.

Domnitorul nedorit

Dupa circa douazecisidoi de ani de studii in Constantinopol s-a
intors la Iasi, fiind coparticipant la domnia tatalui sau. La
moartea acestuia, in martie 1693 va fi ales domn de marii boieri,
dar sultanul, platit de Constantin Brancoveanu, nu il va recunoaste
si il va impune dupa numai trei saptamani la tron pe Constantin
Duca. Se intoarce la Constantinopol spre a-si continua studiile. Cu
prilejul unui razboi turco-austriac efectueaza o calatorie in
Europa Centrala, ocazie care ii calauzeste pasii si prin Banat, la
Timisoara. Are astfel prilejul de a se convinge de unitatea
lingvistica a poporului roman.

Antioh, fratele mai mare, isi insuseste intreaga mostenire,
lasandu-l intr-o situatie financiara precara. In 1699 Dimitrie se
insoara cu Cassandra, fiica lui Serban Cantacuzino, domnitor
muntean, pentru ca in 1710 sa ajunga cu ajutorul acestuia, din nou,
domnitorul Moldovei. Candideaza la tronul tarii si obtine
confirmarea Portii Otomane la 14 noiembrie. El va avea insa o
misiune precisa. Anume aceea de a il tine sub supraveghere si a il
prinde, la momentul potrivit, pe Constantin Brancoveanu, banuit ca
ar avea planuri sa treaca de partea rusilor. In urma staruintelor
lui Carol al XII-lea, refugiat la Tighina, si ale lui Ludovic al
XIV-lea, un razboi serios se pregatea impotriva Rusiei. Data fiind
aceasta situatie, tarile noastre aveau nevoie in fruntea lor de
domni siguri, cu o credinta neclintita fata de Poarta. Tomai din
acest motiv misiunea de iscoada ii si fusese incredintata lui
Cantemir, considerat, dupa aproape intreaga sa viata in sanul
turcilor, ca fiind devotat.

Spion
incomod

Dar tocmai pentru ca avut acces atat de profund in sanul stilului
de viata turcesc si cunostea prea bine liderii acestei lumi, noul
voievod avea serioase indoieli cu privire la viitorul Imperiului
Otoman, simtindu-se ispitit sa isi indrepte nadejdea catre puterile
crestine. Dezastrul din 1697 de la Zenta – una dintre cele mai
semnificative infrangeri din istoria turcilor – la care participase
ca tanar ostas in anturajul vizirului, l-a impresionat mult si i-a
subtiat respectul fata de valoarea militara a ostirii otomane. Nu
este, deci, foarte surprinzator ca, in ciuda tuturor asteptarilor
de atunci, Dimitrie Cantemir va trece de partea rusilor. Aliindu-se
cu tarul Rusiei Petru cel Mare (1682- 1725), ia parte la razboiul
ruso-turc.

Pierzand batalia de la Stanilesti pe Prut, se ajunge la tratatul de
la 23 iulie, de „langa vadul Husilor”, prin care tarul restituia
Azovul, darama o serie de cetati de la hotarul Ucrainei, platea o
despagubire de razboi si ingaduia lui Carol al XII-lea
reintoarecerea netulburata in Suedia prin Polonia. Dimitrie
Cantemir, pe care turcii il cerura in zadar, isi lua familia de la
Iasi si, impreuna cu o suma de dregatori si ostasi, intre care si
hatmanul Ion Neculce, viitorul cronicar, porni pe calea pribegiei,
insotind pe Petru cel Mare al Rusiei. I se acorda aici un
intins domeniu feudal si este investit cu inaltul titlu de Principe
Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. Aici a trait el inca
doisprezece ani, mai intai la Harkov, apoi la Moscova si in
Petersburg. In mai 1713 ii moare sotia, Casandra, fiica lui Serban
Cantacuzino; dupa sase ani, in 1719, se casatoreste cu frumoasa si
tanara Nastasia Trubetkoi. Tarul ii da la inceput cincizeci de
sate, sase mii de ruble anual si doura randuri de case la Moscova;
il face apoi consilier intim si-i arata intotdeauna o deosebita
pretuire.

Cantemir pleaca in campania impotriva Persiei insa pe drum se
imbolnaveste – suferea de diabet – si trebuie sa se intoarca. Ajuns
la mosia sa, in satul Dimitrovca, unde-si avea asezarea, mai
traieste cateva luni de zile, inchizand ochii la 1 septembrie 1723,
la varsta de 50 de ani. A fost inmormantat in „biserica de jos” a
manastirii grecesti din Moscova, acolo unde odihnea si prima sa
sotie, el fiind este chiar ctitorul acestei biserici. A mai
ridicat, facand insusi planurile, inca doua biserici in satele de
pe mosia sa, precum si o manastire la Dimitrovca. Osemintele lui
odihnesc in prezent la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.

Primul academician
roman

Inca din 1714 Dimitrie Cantemir fusese ales membru al Academiei din
Berlin si la indemnul membrilor acestei adunari de invatati s-a
apucat sa scrie cartea cu titlul „Descriptio Moldaviae” (
Descrierea Moldovei ). Acesta lucrare cuprinde trei parti: partea
geografica, partea politica si cea intitulata „Despre cele
bisericesti si ale invataturii in Moldova”, in care intra capitole
despre religie si biserica, limba si literatura romana.
Nici una din geografiile vremii, in Europa, nici cea
folosita de Dimitrie Cantemir, ” Geografia Universala ” a lui
Philippe Cluvier, nici cea greceasca a lui Meletie de Arta, fostul
profesor al lui Cantemir la Academia din Constantinopol, nu sunt
alcatuite pe un plan asa de larg; ele privesc numai tara si
organizarea statului, dar nu si obiceiurile stapanirii, vorbesc de
nobilime, clasa conducatoare, dar nu si despre popor.
Singur, istoricul si geograficul polon din veacul al XVI-lea,
Martin Cromer, se apropie de conceptia descrierii unei tari, asa
cum este inteleasa in Descrierea Moldovei .

In special atentia data poporului, descrierea obiceiurilor de la
nunti si inmormantari, enumerarea tuturor figurilor fabuloase din
traditia populara ( paparudele, dragaica, zanele si zburatorii ),
jocurile si ceremoniile (turca si calusarii, descantecele),
legendele locale, de pilda a Ceahlaului si altele formeaza
originalitatea acestei scrieri. Atentia deosebita data vietii
populare in cadrul descrierii tarii, este dovada nu numai a unei
conceptii largi, din punct de vedere stiintific, dar si a unei
atitudini progresiste a scriitorului, fata de problemele sociale si
politice. A introduce viata populara intr-o carte de stiinta despre
statul feudal, inseamna un pas inainte in intelegerea rosturilor
statului general. Fiind scrisa in latina, ” Descrierea Moldovei” nu
face parte nemijlocit din literatura romana, dar prin subiectele
tratate, prin locul pe care il ocupa in creatia culturala a lui
Dimitrie Cantemir, prin ideile sociale se leaga de istoria
literaturii noastre.

O alegorie a adevarului

Principalele idei politice ale lui Dimitrie Cantemir erau lupta
impotriva jugului otoman, precum si lupta pentru formarea in
Moldova a unui stat autoritar domnesc, care sa inlocuiasca formula
statului nobilar. Aceste idei, sunt cuprinse in tratatul incheiat
la Lutk intre Moldova si Rusia, in 1711 care prevedea independenta
statului moldovenesc si stabilirea unui regim centralizat domnesc
in aceasta tara, sub garantia Rusiei . Descrierea Moldovei formeaza
o completare si un comentariu stiintific al tratatului incheiat de
Cantemir cu tarul Petru I . Era necesar sa se arate ca, inainte de
cotropirea turceasca, Moldova era o tara independenta, a carei
libertate a fost inabusita treptat prin calcarea tratatelor. Pe de
alta parte, autorul „Descrierii Moldovei” cauta sa dovedeasca
existenta unui regim centralizat domnesc datand de la intemeierea
tarii si care a fost rasturnat in chip abuziv de boierime. Se
stabileau astfel temelii istorice, argumente trase din cunoasterea
trecutului, pentru ideile politice urmarite de Cantemir in
activitatea lui ca domn.

Opera literara a marelui carturar este constituita cu
deosebire de „Istoria ieroglifica”. Ea a fost catalogata drept „cel
dintai roman romanesc de realitate istorica” de catre Nicolae
Iorga. S-a afirmat chiar ca ar fi roman social-filosofic cu
caracter patriotic, apropiindu-se de pamfletul politic.
Fara indoiala ca „Istoria ieroglifica” este lucrare alegorica ce
infatiseaza o intreaga epoca – inceputul secolului al XVIII-lea,
sub semnul „luptei dintre inorog si corb”, patrunzand de fapt epoca
respectiva in toate sensurile sale.” Semnele ” (hieroglifele )
esentiale ale lui Cantemir sunt animale care simbolizeaza
rivalitatea dintre familia Cantemiristilor si cea a lui
Brancoveanu, cu prelungire catre expunerea relatiilor dintre doua
tari – Moldova („Tara Patrupedelor”) si Muntenia („Tara Pasarilor”
). Actiunea propriu-zisa a operei este relativ simpla: „Corbul”
(Brancoveanu) vrea sa-si extinda influenta si asupra Moldovei si
pune la cale urmarirea „Inorogului” (Dimitrie Cantemir). Dupa
cateva situatii aventuroase, inorogul este tradat de ai sai, este
prins si inchis. Finalul va anunta eliberarea lui . Dar o asemenea
actiune ii permite lui Cantemir sa patrunda realitatea politica a
epocii si nu doar din Moldova si Muntenia ( cu incrancenata lupta
pentru putere, cu aplecarea spre umila conditie a poporului de
„muste” sau „albine”, cu prezentarea revoltei „mustelor” etc.), ci
si din Imperiul Otoman. Spre exemplu, prezinta o importanta
alegorie care vizeaza posibila descrestere a acestuia: un urias
cazan care fierbe la flacarile revoltelor populare si care foarte
curand ar putea da pe dinafara.

Cetateanul european

Destul de greoaie la lectura, ” Istoria ieroglifica ” are in partea
finala si un glosar ( primul in literatura noastra ), caci autorul
a banuit greutatea intelegerii „hieroglifelor” sale si le-a dat
explicatiile cuvenite. In literatura medievala se folosea frecvent
ca procedeu literar prezentarea vietii omenesti sub forma de
povestire din lumea animalelor. La Cantemir, fantasticul, alegoria
au o aura de originalitate (in forma si in continut). „Istoria
ieroglifica” apare ca un roman si un pamflet, in care naratiunea,
fabula, basmul cu personaje se impletesc cu o profunzime de
proverbe, versuri si cugetari orientale si clasice, chiar si
populare romanesti. Din mijlocul sud-estului de traditie
ortodoxa si bizantina, Cantemir incepea edifdicarea unui pod spre
Europa de Sud si de apus, completand si mai ales finalizand ideea
de romanitate emisa de predecesorii sai .

Era inca un mod de a sugera prabusirea iminenta a imperiilor,
prabusire se care se legau nadejdile tuturor popoarelor mici
oprimate. Cantemir adauga uneori istoriei noastre atat de
ciudate fragmente care lipsesc in documente, dar pe care le pune la
locul potrivit cu o intuitie adanca a adevarurilor
integrate. E inca o proba a felurilor in care intelegea
dezvoltarea ingemanata a istoriei si spiritului, ca un initiat care
a invatat sa foloseasca facultatea integratoare a spiritului, sa
imbratiseze fenomenele in unitatea lor originara, de reconstituit
din suma fragmentelor inteligibile . Ceea ce a izbutit Cantemir si
ceea ce intereseaza astazi poate mai mult decat talentul, eruditia,
multilateralitatea sa uimitoare, este faptul de a fi intreprins cu
toate mijloacele sa demonstreze spatiul S-E european, si mai cu
seama tara sa de obarsie, ca parte integranta a Europei, fecundata
de spiritul european si una din sursele acestui spirit insusi .