Extraterestrii in Arta

30 11. 2010, 00:00

Madonna si Sfantul Giovannino
Este vorba despre o pictura datand din preajma secolului al XV-lea, cu autor necunoscut, dar atribuita scolii Lippi. Pe cer, deasupra umarului stang al Fecioarei Maria se poate observa un obiect discoidal stralucitor. In plan indepartat, un barbat si un caine par sa priveasca, parca mirati, spre aparitia plutitoare.

Botezul lui Hristos
Acest tablou a fost pictat in 1710, de artistul flamand Aert De Gelder. In manifestarile artistice antice exista multe reprezentari ciudate de OZN-uri si de extraterestri, dar niciuna atat de clara precum aceasta. Se poate observa pe cerul din aceasta pictura, fara dubii, o farfurie zburatoare care emite raze luminoase asupra Mantuitorului. Imaginea poate fi, desigur, interpretata in sensul in care Dumnezeu sau un inger ar emana lumina, dar asemanarea incontestabila a obiectului respectiv cu o nava spatiala creeaza mari indoieli ca autorul ar fi incercat sa redea o prezenta sfanta in tabloul sau.



Crucificarea

Este un caz de pictura murala, aceasta reprezentare aflandu-se deasupra altarului Manastirii Visoki Decani din Kosovo, Iugoslavia. A fost realizata in 1350. In ambele colturi superioare ale picturii, adica de-a dreapta si de-a stanga lui Iisus pe Cruce, se afla reprezentat cate un vehicul zburator, cu pilot la bord. Una dintre aeronave este decorata cu doua stele stralucitoare, al caror model se aseamana cu emblemele aplicate pe unele aparate de zbor moderne. Este oare posibil sa fi existat martori ai aparitiei unor asemenea OZN-uri de tip monopost, in Serbia medievala?

Glorificarea Sfintei Liturghii
A fost pictata de Bonaventura Salimbeni, in 1600. Astazi se afla in biserica San Lorenzo din San Pietro, Montalcino, Italia. A se observa dispozitivul de forma unui satelit sovietic Sputnik, despre care unii cred ca ar fi reprezentarea stilizata a Pamantului. Ufologi de pe tot intinsul planetei au vizitat Montalcino pentru a privi aceasta pictura uluitoare. Lucrarea este structurata vertical iar Sfanta Euharistie este amplasata in centru, inconjurata de importante fete sfinte si bisericesti. In portiunea superioara a picturii este infatisata Sfanta Treime. Dar ce este obiectul ciudat din centrul portiunii superioare, aflat intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul? Si ce reprezinta cele doua antene care il patrund? Reprezentarea sferei i-a socat pe ufologi, deoarece seamana foarte mult atat cu satelitii Sputnik, cat si cu satelitul Vanguard II, lansat de SUA in 1959.

Ume No Chiri
In cartea intitulata „Ume No Chiri” (Praful Caiselor), scrisa in 1803, exista o ilustratie ce infatiseaza un OZN zarit de mai multi martori pe tarmul maritim din Haratono, Prefectura Ibaragi, Japonia. Langa acest desen, in carte sta scris ca „o nava straina si echipajul ei” au fost zarite in Haratonohama. Tot aici se mentioneaza ca stratul exterior al farfuriei zburatoare era confectionat din metal si sticla, purtand insemne ciudate. Imaginea din cartea japoneza prezinta si patru exemple ale acestor hieroglife extraterestre.

Annales Laurissenses
Acest desen provine dintr-un manuscris scris in jurul secolului al XII-lea, denumit „Volume despre Evenimente Istorice si Religioase”. Textul relateaza iar imaginile ilustreaza asediul saxonilor asupra castelului Sigiburg, din Franta, in anul 776. Atacatorii ii inconjurasera complet pe francezii medievali, atunci cand lumini ciudate au aparut pe cer, deasupra unei biserici din apropiere. Presupunand ca francezii sunt protejati de aceste obiecte, saxonii s-au speriat si au renuntat la atac.

OZN-ul de la Castelul Windsor
Aceasta ilustratie infatiseaza o aparitie observata la 21:45 P.M in seara zilei de 18 august 1783, atunci cand patru martori aflati pe terasa castelului Windsor au observat un obiect luminos pe cerul Angliei. Observarea a fost documentata in anul urmator in Tranzactiile Filosofice ale Societatii Regale. Potrivit acestui raport, martorii au observat un nor alungit deplasandu-se mai mult sau mai putin paralel cu orizontul. Sub acest nor a putut fi observat un obiect luminos care, in scurt timp, a devenit sferic, puternic aprins si care la un moment dat s-a oprit. Aceasta sfera ciudata parea la inceput sa aiba o culoare de un albastru palid, dar luminozitatea i s-a intensificat si a inceput sa se deplaseze spre est. Apoi obiectul si-a schimbat directia si a inceput sa se miste paralel cu orizontul inainte de a disparea in directia sud-est; lumina emisa atunci a fost una prodigioasa, „aprinzand” totul de la sol. Imaginea evenimentului a fost realizata de Thomas Sandby, un fondator al Academiei Regale si de fratele sau Paul, ambii martori ai evenimentului.

Rastignirea
O fresca din secolul al XVII-lea, prezentand episodul Rastignirii lui Hristos, localizata in Catedrala Svetishoveli din Mtskheta, Georgia, ilustreaza, in plan indepartat, in lateralele Mantuitorului, doua obiecte zburatoare, prevazute cu flacari de propulsie stilizate. Sa fie doar o reprezentare a unei aparitii „angelice”, asa cum au considerat-o oamenii vremii?



Imagine din Cartea Moralitatii

Cartea Moralitatii a fost scrisa de Jacques Legrand, in 1338, iar ilustratia ixzara care a intrat in atentia ufologilor prezinta un balon cu aer cald, asemanator cu cel proiectat de Montgolfiere, insa asemenea inventii nu existau in Franta secolului al XIV-lea.

Miracolul Zapezii
Realizata de Masolino Da Panicale, in jurul anului 1440, in Florenta, Italia, in Biserica Santa Maria Maggiore, ii infatiseaza pe Iisus si pe Maria pe un nor mai degraba asemanator cu un vehicul zburator, insotit de o armada de farfurii zburatoare care acopera cerul pana la orizont.

Vasele Olandeze
In acest tablou realizat in 1660, doua vase aflate in Marea Nordului sunt survolate de un obiect foarte straniu aflat in cer. Acesta pare constituit din doua discuri de dimensiuni diferite. Sursa acestei intalniri este cartea intitulata „Theatrum Orbis Terrarum”, scrisa de amiralul Blaeu. Aceste carti au reprezentat compilatii de articole ale diferitilor autori, ce constau din detaliate intalniri si informatii cartografice ale indelungatelor iesiri in largul maritim. Este interesant de observat ca marginile concentrice care inconjoara cele doua sfere aeriene respecta modelul cromatic al drapelului olandez, precum si faptul ca se pot distinge unul, respectiv trei chipuri, in interiorul discurilor.

Inscriptii indiene
Aceasta imagine provine din gama de ilustratii a textului tibetan din secolul al X-lea, scris in limba sanskrita, „Prajnaparamita Sutra”, tinut in prezent intr-un muzeu japonez. Se pot observa cu usurinta doua obiecte asemanatoare cu niste palarii care, insa, par sa zboare prin aer.



Jetonul francez

Un soi de moneda, jetonul era intrebuintat ca substituent general al oricaror unitati monetare si, ca atare, folosit ca forma de castig legal si moneda de schimb mai ales in cazul jocurilor de noroc. Acest jeton frantuzesc din 1680 infatiseaza pe una dintre fatetele sale ceea ce pare a fi un OZN aflat in cer. Aceasta reprezentare devine si mai misterioasa atunci cand citim inscriptia in limba latina aflata pe marginea ei, inscriptie al carui inteles este aproximativ: „A sosit la momentul oportun”.

Astronaut extraterestru
O interesanta piesa de arta descoperita in Ecuador pare sa infatiseze un barbat sau o alta fiinta bipeda intr-un soi de costum spatial. Este interesant de observat similitudinile cu echipamentul cosmic pe care il poarta sau il purtau pana nu de mult astronautii nostri.