1. Explicatii profane, explicatii savante
La vremea respectiva, cei care i-au auzit povestea nu prea l-au luat in serios si abia dupa mai multi ani, cazul sau a fost readus in atentie si e astazi unul dintre pilonii pe care se sprijina larg-raspandita credinta in acest fenomen. Scepticii au afirmat, totusi, ca relatarea lui parea inspirata dintr-o istorioara aparuta anterior intr-un ziar brazilian si din povestirile despre persoane rapite ale lui George Adamski, un scriitor american de origine poloneza, pasionat de fenomenul OZN si care sustinea ca a avut contacte cu creaturi nepamantene.
In 1961, ceva ciudat, intamplat unui cuplu, sotii Betty si Barney Hill, a generat o noua poveste, extrem de mediatizata, incluzand publicarea unei carti („Calatoria intrerupta”) in 1966 si turnarea unui film in 1975. Povestea sotilor Hill are cateva elemente comune cu cea a lui Boas – examenul medical, unele caracteristici ale „alienilor” -, este, insa, mult mai bogata in detalii. Interesant este faptul ca, dupa incident, nu si-au amintit mare lucru; ulterior, Betty a inceput sa aiba niste vise recurente, din care mai reieseau niste detalii, pentru ca, in cele din urma, sa recurga, atat ea cat si sotul ei la hipnoza, in cursul careia au istorisit, cu multe amanunte, cele intamplate in cursul asa-zisei sederi la bordul navei extraterestre.
Concluzia dr. Benjamin Simon, specialistul care i-a hipnotizat de mai multe ori si a inregistrat si interpretat spusele lor, a fost ca relatarea lui Barney era o fantezie generata de visele recurente ale sotiei lui, pe care aceasta le povestise in repetate randuri. La baza intregului complex de fenomene psihice ar fi stat o intamplare anodina – cei doi ar fi vazut, de fapt, luminile de avertizare ale unei aeronave, care a trecut prin zona chiar la ora la care sotii Hill au sustinut ca ar fi fost capturati; restul tine de sperietura, de stres si de amintirile rascolite de hipnoza – inclusiv „amintiri false”, un fenomen care a inceput sa fie investigat abia recent.
Oricum, dubla rapire a sotilor Hill a facut multa valva si, incepand de atunci, numarul celor care afirmau ca patisera lucruri similare a crescut vertiginos, pana acum fiind „inventariate” vreo 1.700 de persoane care au sustinut ca au avut contacte de aceste tip cu fiintele nepamantene. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat o adevarata subcultura distincta a acestui fenomen, ceea ce i-a indemnat pe specialistii din diferite domenii sa se apuce serios de studiul acestor intamplari. Iar printre cei interesati s-au numarat si psihologii.
2. Adevar sau inchipuire?
Daca astfel de lucruri s-au intamplat sau nu in realitate, daca extraterestrii ne viziteaza si iau, din cand in cand, la bordul navelor lor, fapturi umane de ambele sexe, pentru a le studia sub raport morfologic si fiziologic, nu stim inca. In lipsa unor dovezi incontestabile, comunitatea stiintifica are pareri contradictorii.
Intre timp, exista, totusi, oameni convinsi ca astfel de lucruri se intampla si exista oameni care cred cu tarie ca li s-a intamplat chiar lor. In timp ce aceia convinsi ca OZN-urile si extraterestrii exista si ne viziteaza reugulat nu pun nicio clipa la indoiala veridicitatea acestor istorisiri, scepticii incerca sa gaseasca explicatii alternative.
Medici, psihologi, au studiat cat de multe cazuri au putut, testand ei insisi subiectii – presupusii rapiti – pentru a furniza o explicatie stiintifica a fenomenului, pornind de la o premisa indrazneata: ca asemenea intalniri n-au existat in realitate, ci sunt imaginate de respectivele persoane. Dar ce anume ii poate face pe oameni sa-si inchipuie asa ceva si sa relateze lucrurile cu asemenea lux de amanunte? Paralizia in somn, diverse afectiuni psihice (a fost identificata o tendinta paranoida la multi dintre cei studiati) si alte explicatii medicale au fost propuse, partial acceptate de unii, violent respinse de altii.
Daca, in stare de veghe, relatarile nu sunt prea bogate in amanunte, s-a recurs, in mai multe cazuri, la hipnoza – ea insasi o metoda terapeutica si de investigare controversata – stare in care, presupusii rapiti furnizeaza, de obicei, mai multe detalii. Insa exista si cercetatori care atrag atentia ca tocmai interesul aratat de oamenii de stiinta (au fost cazuri in care acelasi subiect a fost hipnotizat de mai multe ori, de diferiti specialisti) ii poate face pe cei predispusi la astfel de experiente sa reflecteze mult la intamplare si, devenind foarte preocupati de ea, sa „fabrice” – nu neaparat constient! – o serie de amanunte care trebuie privite cu circumspectie.
3. Asemanari frapante
Dar, indiferent de psihologia specifica acelora care au raportat experiente de aceste gen, ceea ce i-a intrigat intotdeauna pe cercetatorii sceptici ai acestor fenomene a fost faptul ca un mare numar dintre aceste povesti au cateva elemente comune. E oare posibil ca una si aceeasi rasa extraterestra sa fi fost autoarea unor rapiri, petrecute de-a lungul a jumatate de secol, dupa aproape acelasi tipar? Sau e posibila si o explicatie in spirit pozitivist: oamenii isi imagineaza aceleasi lucruri pentru ca anumite caracteristici comune ale psihicului uman ii predispun la acelasi tip de calatorii imaginare? E o ipoteza fascinanta, un camp interesant de investigatie pentru psihologi.
Dar care ar putea fi acea „cauza prima”, comuna tuturor oamenilor, ceva care sa nu tina de familia in care au fost crescuti, de scoala la care au mers, de experientele din timpul vietii?
Ei bine, exista ceva comun noua, tuturor: viata intrauterina, care se incheie cu nasterea – trecerea intr-o altfel de viata. Toti oamenii din aceasta lume si-au petrecut primele luni de existenta in uter (chiar daca, recent, unii dintre ei isi incep viata embrionara intr-o eprubeta). Iar dupa cateva luni de viata in uter, toti oamenii l-au parasit, pentru a se intalni cu lumea de afara, iar acesta intalnire nu este una blanda: psihologii vorbesc despre o „trauma a nasterii”, despre faptul ca iesirea din uter si intrarea in universul exterior corpului mamei reprezinta, pentru nou-nascut, o experienta brutala care, in cazul celor cu un psihic mai fragil, lasa urme mai adanci.
In general, nu ne amintim constient nasterea si trauma asociata ei, dar asta nu inseamna ca ea nu lasa urme in psihicul nostru. Aceasta idee l-a facut pe omul de stiinta Alvin Lawson sa elaboreze uimitoarea sa teorie asupra asa-numitelor rapiri: istorisirile s-ar baza pe propriile noastre amintiri despre viata intrauterina si sfarsitul dureros al acesteia – trauma nasterii. E o teorie controversata, dar fascinanta: o adevarata coborare in abis, o incursiune in cele mai adanci tainite ale mintii, acolo unde pastram, fara sa mai stim de ele, amintirile din viata de dinaintea venirii pe lume.
4. O explicatie neasteptata
E interesant ca Lawson nu sustine ca n-ar exista OZN-uri, extraterestri, poate si intalniri de gradul trei, dar considera ca, in ceea ce priveste aspectul particular al capturarii de catre extraterestri al unor persoane, aducerea acestora pe nava spatiala, experimenetele facute asupra lor etc., lucrurile tin, in primul rand, de imaginatie si nu de fapte reale. Indiferent de alte aspecte ale fenomenului OZN, in opinia sa, partea cu rapirile tine de psihic si necesita o abordare corespunzatoare – o evaluare psihologica atenta a subiectilor.
Autorul afirma ca oricine isi poate retrai trauma nasterii in prezenta unui stimul corespunzator – hipnoza, substante medicamentoase sau chiar aparitia unui fenomen neobisnuit – aici incluzand si aparitia (reala sau inchipuita) a unui OZN. Retrairea acestei traume poate lua, pentru unii, forma unei halucinatii; pentru altii – a unei experiente religioase; in fine, pentru un mic numar de persoane – a unei „rapiri de catre extraterestri”.
Iata, rezumate, principalele puncte ale teoriei lui Lawson
• In majoritatea istorisirilor despre rapiri, subiectii au descris „entitatile” prezente (presupusii extraterestri) ca avand infatisare umanoida, cu un cap mare, ochi mari… frapant de asemanator, dupa parerea autorului, cu aspectul unui embrion uman de aproximativ 2 luni. El presupune ca embrionul – mai apoi fatul uman – ar putea avea o perceptie a propriului corp, o „imagine de sine”, chiar in timpul vietii intaruterine, iar aceasta amintire se reflecta in modul in care adultul isi descrie, mai tarziu, experienta „rapirii”.
• Tema adesea prezenta a „tunelului” prin care cei rapiti ajung in nava de deasupra lor – uneori descris ca un tunel de lumina – trimite cu gandul la tunelul pe care fatul trebuie sa-l strabata pentru a iesi din corpul mamei; intr-o alta interpretare – depinde si de felul in care isi povestesc subiectii trairile – raza care, tasnind din pantecul navei, prinde si trage inauntru omul capturat, ar putea reprezenta o analogie cu cordonul ombilical, prin care fatul este legat de placenta, intocmai cum, prin acel tunel sau fascicul de lumina, se stabileste o legatura intre subiect si nava spatiala.
• Nava insasi este interpretata de Lawson ca fiind o imagine distorsionata a placentei; aceasta, cu forma ei de cupola, asezata adesea in partea superioara a uterului, deasupra fatului, este concrescuta cu peretele intern al uterului, astfel incat, prin placenta si cordonul ombilical, fatul este conectat la sistemul circulator al mamei, primind, astfel, direct in sange, substantele necesare dezvoltarii. Imagini ale ansamblului placenta-cordon ombilical se regasesc, ca un arhetip, in diverse culturi ale lumii, din diverse locuri si vremuri. E asadar, o imagine bine fixata in mentalul colectiv, fiind exprimata sub diferite forma, in arta, mitologie, religie…
• Trecand prin tunel, subiectii ajung intr-un spatiu larg, luminat – uneori cu lumini orbitoare – unde sunt inconjurati de mai multe fiinte cu aspect umanoid si sunt supusi unor examinari corporale; multi descriu proceduri invazive prin ombilic sau cel putin o senzatie de durere ori tensiune la nivelul ombilicului. Alvin Lawson identifica aici o corespondenta evidenta cu etapa in care nou-nascutul iese din corpul mamei, nimerind in sala de nastere, puternic luminata, unde membri ai personalului medical il manipuleaza si il examineaza; in cele din urma, cordonul omblical este prins in pense si taiat – probabil o experienta neplacuta atat fizic, cat si psihic, chiar daca nu ne-o amintim.
Un numar de persoane intervievate amintesc de sunete metalice – foarte probabile intr-o sala de nastere, unde vin pe lume cei mai multi dintre copiii, in tarile occidentale.
Alteori, nu elementele comune majoritatii istorisirilor, ci dimpotriva, cele specifice unei anumite relatari atesta caracterul veridic al unei interpretari prin prisma traumei nasterii: astfel, un subiect pomeneste despre faptul ca s-a simtit apucat strans de un fel de cleste, care l-a rasucit, provocandu-i dureri de spate – amanunte care sugereaza folosirea forcepsului in timpul nasterii. O alta persoana mentioneaza modul care si-a strans umerii si si-a rasucit corpul, „in incercarea de a se strecura prin tunel” – or, exact asa se intampla in cursul nasterii naturale: are loc o miscare de rotatie a fatului, pentru a trece prin portiunea cea mai stramta a bazinului.
5. Psihicul influentabil
In concluzie, „rapirea de catre extraterestri” este privita de profesorul Lawson ca o experienta subiectiva, cu radacini adanci in psihologie si cultura. Asa-zisele persoane rapite de extraterestri folosesc in mod inconstient elemente din cursul procesului nasterii drept matrice pentru o experienta a rapirii imaginara. Numeroasele influente provenite din filme, carti, povestiri ale altor persoane, fotografii, articole de ziar care relateaza cu mare tam-tam asemenea evenimente, prezentandu-le drept reale, se adauga matricei initiale si sunt utilizate tot inconstient, pentru a completa tesatura complexa a istorisirii cu detalii. Nu intamplator, probabil, dupa mult-mediatizatul caz Roswell, mai toti „rapitii” au inceput sa-i descrie (si chiar sa-i deseneze) pe extraterestrii autori ai rapirilor ca fiind umanoizi mici de statura, cu capete mari si ochi negri imensi – semanand perfect cu pozele si desenele care circulasera prin nenumarate publicatii si care ii infatisau pe „extraterestrii de la Roswell”.
Misterul – numit astfel chiar de autorul teoriei – consta in faptul ca nu se cunoaste cauza care declanseaza aceasta retraire a traumei nasterii sub forma unei rapiri de catre extraterestri. Nu se stie nici cum se formeaza aceste imagini – din cursul vietii intrauterine si al nasterii – in creierul fatului si nici cum sunt ele readuse la viata in cursul hipnozei, sub actiunea unor substante sau cu prilejul trezirii spontane din somn.
Era de asteptat ca o asemenea teorie sa starneasca reactii vehemente. Dar Alvin Lawson (care a incetat din viata recent, in luna septembrie a acestui an, la varsta de 80 de ani) si-a mentinut darz afirmatiile, sustinand, in plus, ca ufologia nu se poate dispensa de ajutorul psihologiei.
In incheierea articolului in care si-a expus teoria (Rapirea de catre extraterestri si trauma nasterii), publicat pentru prima data in 1982, el lanseaza o concluzie indrazneata, care e, totodata, o provocare pentru cercetatorii fenomenului OZN: „Pana cand psihologia acestor subiecti nu va deveni principala tinta a investigatiilor in cazul intalnirilor de gradul trei, cercetarile asupra rapirilor de catre extraterestri nu vor atrage – si nici nu vor merita – o atentie larga si serioasa din partea oamenilor de stiinta.”+