Nu se ştie când a fost descoperită peştera; de pomenit, e pomenită pentru prima dată într-un document din 1947. K. F. Peters şi A. Schmidl au dat primele informaţii ştiinţifice despre ea, în 1861, respectiv 1863, iar Emil Racoviţă a studiat-o în anii 1921 -1923 şi a scris despre ea în renumita sa lucrare Speleologia.
Numele de Scărişoara i-a rămas de pe vremea când aparţinea de comuna cu acelaşi nume, situată la 16 kilometri mai jos. Azi, în urma unor schimbări administrative, peştera aparţine comunei Gârda de Sus, judeţul Alba.
Este numită şi peştera Gheţarul de la Scărişoara, ca recunoaştere a însemnătăţii celei mai importante comori pe care o adăposteşte – uriaşul bloc de gheaţă subpământean, cu o vechime de 4.000 de ani.
Numeroşi speologi au explorat-o de-a lungul timpului, interesaţi de originea ei şi de caracteristice unice ale gheţarului. Şi iată ce au aflat:
În 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, împreună cu specialişti străini, au analizat carote (mostre cilindrice, obţinute prin forare) extrase din gheţar şi au aflat o mulţime de date interesante din trecutul acestei regiuni: cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4.000, când au fost incendii în zonă, chiar şi cât aur se exploata în Apuseni pe vremea dacilor.
Într-o pădure de la marginea platoului, se deschide impresionata intrare în peşteră – un aven cu diametrul de 50-60 de metri. Trebuie să cobori 48 de metri în adânc, pe o potecă îngustă şi nişte scări de metal, pentru a ajunge în Sala Mare a peşterii. E frig, căci pe fundul avenuluui dăinuie mereu – chiar şi vara – un strat de zăpadă. Dar eşti răsplătit atunci când, ajuns pe fundul avenului, intri, trecând printr-un portal de 17 metri înălţime şi 24 de metri lăţime, în Sala Mare.
Sub picioarele tale se găseşte gheţarul subpământean, acolo de mii de ani; e un enorm bloc de gheaţă, cu un volum de 75.000 – 80.000 metri cubi. Podeaua Sălii Mari este faţa superioară a gheţarului. Vara, temperatura este de aproximativ +1 grad Celsius; iarna, de cca. -7 grade Celsius. Dimensiunile grandioase ale Sălii Mari sunt deja impresionante, dar peştera mai păstrează, chiar pentru simplii turişti, o încăpere plină de frumuseţi: aşa-numita Biserică – o încăpere împodobită cu peste 100 de stalagmite.
Sala mare, Biserica şi avenul de intrare constituie „zona turistică”. Peştera mai are două sectoare, aflate sub Sala Mare, a căror explorare e permisă doar specialiştilor: Rezervaţia Mică, la care se ajunge coborând pe verticală încă 15 metri în adânc, şi Rezervaţia Mare, unde se ajunge coborând o veriticală de 20 m, după care urmează o galerie foarte înclinată – Galeria Maxim Pop.
În ambele rezervaţii, se găsesc stalagmite de gheaţă, unele permanente, altele care se topesc vara şi se refac în fiecare iarnă.
Din Rezervaţia Mare, o altă prelungire foarte îngustă – Galeria Coman – duce până la 105 m adâncime. E plină de formaţiuni minerale spectaculoase – stalactite, stalagmite, coloane, draperii –, o bogăţie de forme împietrite, formate prin lenta depunere a sărurilor minerale din apa prelinsă de-a lungul mileniilor.
În apropiere – dar fără a fi legată de Peştera Scărişoara – se găseşte o altă peşteră de mare interes, ce face parte din acelaşi sistem carstic: peştera Pojarul Poliţei. Speologii cred totuşi că, înainte de formarea uriaşului bloc de gheaţă din Scărişoara, între cele două peşteri ar fi existat o comunicare naturală. Galeria Coman trece la doar câţiva metri de această peşteră.
De ce este importantă pentru oamenii de ştiinţă Peştera Scărişoara?
Unul dintre domeniile de interes îl reprezintă gheţarul însuşi – modul său de formare, evoluţia formaţiunilor de gheaţă, structura stratificată şi informaţiilepe care aceste vechi straturi de gheaţă le-au păstrat prin timp.
Apoi, avenul peşterii este un interesant obiect de studiu pentru botanişti; el are o vegetaţie variată care, datorită adâncimii mari, este dispusă într-un mod caracteristic, diferenţiată pe mai multe niveluri.
Mai puţin bogată este fauna; în general, numărul speciilor cavernicole este redus, cea mai reprezentativă fiind o mică insectă, Pholeuon proserpinae glaciale, de numai 2-3 mm lungime.
Dar, chiar fără multe animale, Peştera Scărişoara rămâne una dintre comorile speologice ale României, spectaculoasă şi unică prin însuşirile ei.
Proiectul CITYLOGO, finanţat de către Comisia Europeană prin Programul URBACT II, în cadrul căruia Municipiul Alba Iulia este partener alături de alte oraşe europene (http://urbact.eu/fr/projects/metropolitan-governance/citylogo/homepage/), susţine evenimentul Alba sub lumini de Oscar, organizat în premieră în Alba Iulia. Acesta reprezintă una din acţiunile propuse de către Grupul Local de Sprijin al proiectului, din care fac parte mai mulţi factori interesaţi locali, printre care şi un fotograf şi un blogger. Printre obiectivele proiectului se numără şi creşterea vizibilităţii oraşului Alba Iulia la nivel naţional şi internaţional ca destinaţie atractivă pentru turişti şi investitori.