Între istorie şi legendă: oraşul Alba Iulia

Originile oraşului Alba Iulia de astăzi se pierd în negura timpului. Primele menţionări istorice antice scriu despre Apoulon, marea aşezare a dacilor apuli (adică cei drepţi, cei viteji), care de la culmile Pietrei Craivii (astăzi satul Craiva, comuna Cricău, judeţul Alba) dominau întreg Podişul Transilvan. Însă locurile acestea au fost de fapt populate de oameni încă din vremuri imemoriale. Cercetările şi săpăturile arheologice efectuate în nordul oraşului au scos la iveală o importantă aşezare neolitică locuită de populaţii de păstori şi agricultori în urmă cu aproximativ 5.000-1.900 ani înainte de Hristos.

După cucerirea Daciei de către împăratul Traian, acesta a hotărât ca pe fosta cetate a dacilor apuli să fie construit unul dintre cel mai mari castre romane din toată Dacia, fortificaţie care se întindea pe o suprafaţă de 20,73 hectare. Castrul respectiv a fost sediul Legiunii a XIII-a Gemina. În jurul castrului au apărut ulterior o aşezare civilă pe care administraţia romană a denumit-o Apulum în amintirea triburilor dace autohtone. Mai apoi, în timpul împăratului Marcus Aurelius, aşezarea Apulum a fost ridicată la rang de municipiu, primind titlul de Municipium Aurelium Apulense. De fapt, între secolele II-III după Hristos, localitatea s-a dezvoltat în două direcţii distincte: 1) de centru politic şi militar, administrativ şi religios în jurul castrului devenit în anul 118 reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, şi 2) de centru meşteşugăresc şi comercial, important port la râul Mureş, devenit sub Septimius Severus (193-211) Colonia Nova Apulense. Apulum mai era numit în acele vremuri şi Cryosopolis – Oraşul de Aur, fiind un puternic şi bogat centru de iradiere a romanizării în zonă, precum şi cel mai mare oraş nord-dunărean din Dacia, motive pentru care era considerat centrul Daciei Felix. Zecile de inscripţii descoperite (multe de natură creştină) au demonstrat că legiunile şi administraţia romană s-au stabilit în sudul aşezării, auxiliarii indigeni au continuat să menţină garnizoana, iar meşteşugarii daco-romani şi negustorii şi-au continuat activităţile şi de-a lungul secolelor IV-VI.

Cetatea şi aşezarea civilă au trecut cu bine şi de epoca luptelor cu popoarele migratoare. Iar populaţia autohtonă a continuat să apere „cetatea de piatră” de pe platou, o construcţie impresionantă, din piatră de culoare albă, ceea ce i-a făcut probabil pe slavi să-i dea noul nume care l-a detronat pe cel vechi: Bălgrad – adică Cetatea Albă în traducere directă din slavonă. Românii l-au acceptat, sau poate ei înşişi l-au sugerat, istoria va afla poate acest detaliu, dar i-au zis întotdeauna simplu, pe limba lor, – Alba.

Din numele neaoş românesc de Alba au derivat apoi şi celelalte denumiri ale oraşului: Gyulafehervar (în limba maghiară) şi Weissenburg (în limba germană).

În prima lor năvălire în Transilvania, ungurii se lovesc aici de „ducate” stăpânite de duci locali sau de cnezi. La început de secol XI, Bălgrad-Alba devine iarăşi centrul politic al unei formaţiuni statale feudale, iar în aceeaşi perioadă populaţia locală peste care au venit ungurii era deja menţionată în documentele vremii sub numele de români sau valahi.

Alba Iulia a fost menţionată în documente pentru prima oară în anul 1177, Alba când localitatea era deja cetate regală  În treacăt, trebuie menţionat că ulterior, pe ruinele unei vechi biserici romanice s-a construit o catedrală în stil gotic, care va fi modificată amplu în secolele următoare, ajungând astăzi un monument de artă de mare interes turistic şi istoric.

Alba Iulia a avut parte de condiţii bune de dezvoltare până în anul 1241, dată la care are a fost grav afectată în urma invaziei tătare, una dintre cele mai cumplite devastări pe care le-a suferit acest oraş.

Oraş al Marii Uniri şi mare centru istoric şi cultural

Aşezarea şi-a revenit cu greu, dar a avut parte apoi de o dezvoltare fulminanată, astfel încât între anii 1542-1690, Alba Iulia devenea capitala Principatului Transilvaniei. După devastatoarea înfrângere de la Mohacs din anul 1526, suferită în faţa armatei otomane a lui Suleiman Magnificul, în urma căreia regatul ungar avea să dispară, şi în urma ocupării cetăţii Buda din anul 1540, Principatul Transilvaniei a devenit tributar Imperiului Otoman, dar în acelaşi timp a dobândit un grad deplin de autonomie internă, situaţie care a favorizat şi dezvoltarea pe mai multe planuri a oraşului Alba Iulia. Mai apoi, Alba Iulia devine reşedinţa dinastiei de Bathory, lucru care avea să ducă la o nouă epocă de dezvoltare.

Perioada în care Bathoreştii au domnit în Alba este marcată de numeroase refaceri, construiri şi consolidări ale oraşului. Importantul edificiu al Palatului principilor Transilvaniei a fost refăcut aproape complet de către Ioan II Sigismund care nu aparţinea totuşi dinastiei Bathory, iar principele Stefan Bathory avea să-l refacă în stil italian. Cele mai mari construcţii exceptând catedrala, au fost făcute de principele Gabriel Bethelen

Cu siguranţă unul dintre cele mai importante momente din cronologia acestui oraş, este cel din data de 1 noiembrie 1599, când voievodul Mihai Viteazul avea să intre în Alba Iulia ca învingător şi prim unificator de stat, care a realizat atunci unirea politică a Transilvaniei şi aŢării Româneşti sub conducerea sa. Momentul a fost marcat şi de oferirea cheilor oraşului de către episcopul catolic Demetrius Napagy, care avea să fie numit cancelar al Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul. Voievodul valah fondează aici şi o Mitropolie, distrusă ulterior de către habsburgi. După asasinarea lui Mihai Viteazul, Alba Iulia,  a fost distrusă de mai multe ori de către armatele rivale ale lui Gjerj (numele său iniţial albanez) Basta şi Moise Secuiul. Oraşul a fost refăcut de-a lungul timpului, astfel încât la data de 7 octombrie 1698, a avut loc aici Sinodul  de Unire cu Biserica Romei, sinod în urma căruia o parte a românilor transilvani, iniţial ortodocşi, au treacut la catolicism, moment marcat şi de apariţia Bisericii Române Unită cu Roma.

După ce împăratul austriac Carol al VI-lea a decis în secolul al XVIII-lea reorganizarea Transilvaniei ca provincie de graniţă, Alba Iulia a primit trupe austriece destinate apărării. Majoritatea construcţiilor importante din oraş au fost transformate în cazărmi pentru aceste trupe, iar cetatea oraşului a fost puternic avariată în timpul răscoalei curuţilor. Noua cetate Alba Carolina a fost apoi construită după planurile arhitectului Giovanni Morando Visconti. Sub dinastia habsburgilor situaţia românilor transilvăneni ortodocşi se agravează, iar la Alba Iulia în data de 14 februarie 1761 preoţii ortodocşi ţin o adunare sinodală soldată cu izbucnirea răscoalei condusă de călugărul ortodox Sofronie de la Cioara. Răscoala este înăbuşită, la fel fiind şi cea condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

În urma înfrângerii răscoalei, cele trei mari căpetenii ale românilor transilvăneni sunt arestate, iar Horia şi Cloşca sunt martirizaţi la Alba Iulia prin cumplita zdrobire cu roata.

Alba Iulia a jucat un rol important şi în decursul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, când garnizoana oraşului alcătuită în mare parte din etnici români se aliază cauzei naţionale pentru care Avram Iancu lupta în Munţii Apuseni.

 Între anii 1894-1895 în oraş a fost introdus curentul electric, iar în anul 1900 s-a început asfaltarea trotuarelor.

Însă marele moment de glorie al Albei urma să se petreacă pe data de 1 decembrie 1918, când circa 100.000 de români soseau aici pentru a definitiva pe veci actul început cu trei sute de ani în urmă în acelaşi loc de către Mihai Viteazul. Cei 1228 de delegaţi oficiali s-au strâns în clădirea care în prezent găzduieşte şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia pentru a hotărî unirea Transilvaniei cu regatul României.

În Alba Iulia, în anul 1922 s-a ridicat Catedrala Reîntregirii Neamului, unde pe data de 15 octombrie 1922 regele Ferdinand I şi regina Maria aveau să fie încoronaţi ca monarhii care au reunit toate provinciile istorice româneşti sub un singur sceptru.

Şase ani mai târziu, în data de 6 mai 1928, Alba Iulia ajunge centrul unor lupte politice acerbe. Spre exemplu, în acest oraş Partidul Naţional Ţărănesc a organizat o adunare la care au participat peste 100.000 de cetăţeni, adunare care făcea parte dintr-o vastă campanie de răsturnare a guvernului liberal de atunci. După instaurarea regimului comunist, Alba Iulia are parte de aceeaşi soartă precum toate celelalte oraşe din România. Între altele, oraşţul Alba Iulia a mai fost în trecutul apropiat şi reşedinţa Ţinutului Mureş. În urma reformei administrative din anul 1968, oraşul este ridicat la rangul de municipiu şi reşedinţă de judeţ a judeţului Alba.

Cu o asemenea istorie tumultoasă, oraşul este deosebit de  bogat în obiective istorice, culturale şi turistice. Aici se pot vizita Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail, Catedrala Reîntregirii, Biserica grecească cu hramul Buna Vestire, Biserica Memorială Mihai Viteazul, Biserica cu hramul Sfintei Treimi, Biserica cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Castrul roman şi cetatea veche  (medievală), Palatul Princiar, fostul Comisariat şi Manutanţa, Palatul Apor, Palatul Arhiepiscopiei, Cetatea Bastionară Alba Carolina, Biblioteca Batthyaneum, Sala Unirii,  Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, cea mai mare clădire în stil romanic din acest oraş, şi multe edificii martore ale istoriei acestui loc unic în lume, edificii incluse în prezent în circuitul turistic şi cel cultural.

Proiectul CITYLOGO, finanţat de către Comisia Europeană prin Programul URBACT II, în cadrul căruia Municipiul Alba Iulia este partener alături de alte oraşe europene (http://urbact.eu/fr/projects/metropolitan-governance/citylogo/homepage/), susţine evenimentul Alba sub lumini de Oscar,  organizat în premieră în Alba Iulia. Acesta reprezintă una din acţiunile  propuse de către Grupul Local de Sprijin al proiectului, din care fac parte mai mulţi factori interesaţi locali, printre care şi un fotograf şi un blogger. Printre obiectivele proiectului se numără şi creşterea vizibilităţii oraşului Alba Iulia la nivel naţional şi internaţional ca destinaţie atractivă pentru turişti şi investitori.