Călător de-a lungul Dunării: cu Opel Insignia Country Tourer din Deltă până la Pădurea Neagră

Ei bine, noi vom porni de-a lungul Râului în sus, spre Vest, spre izvoare, pornind chiar de la vărsarea în Marea Neagră. Peste 2800 de kilometri de-a lungul unui fluviu care a definit Europa aşa cum o ştim astăzi, şi fără de care lumea ar fi fost diferită. Vom face acest lucru cu o maşină pregătită pentru orice fel de drumuri, Opel Insignia Country Tourer, şi vom încerca să vă aducem, timp de o săptămână, tot ce are mai frumos de arătat Dunărea. De ce vrem să facem asta? Pentru că Dunărea e mult mai importantă pentru cultura şi istoria noastră decât am crede. Citiţi mai jos!

Dunărea, graniţa fluidă dintre civilizaţie şi mit

• Călător pe Dunăre cu Opel: de unde începe, de fapt, Dunărea?
• Călător pe Dunăre cu Opel, ziua 7. Dunărea Germaniei şi castelele sale de poveste

Normal, ca în mai toate lucrurile legate de antichitate, sunt zeci de teorii, atât despre numele original al fluviului, cât şi despre semnificaţiile acestuia şi miturile legate de Dunăre. Vasile Lovinescu găsea deasupra lui acea Hiperborea a vechilor greci, făcând referire la miticul Tul/Tulcea, la Insula Şerpilor ca fiind Insula Albă din mitologia greacă şi la Apollo civilizatorul ca la un locuitor al acestor ţinuturi aflate deasupra Boreei, adică a Traciei, sau Bulgariei de azi. Tot de aici ar fi venit constructorii Troiei, iar hiperboreenii erau aceia care aveau legătura cu Nordul – de data asta, Marele Nord, cel dinspre care coborau pe aici, în lumea reală, drumurile comerciale. Mit, adevăr? Cine mai ştie…

Dunărea o regăsim tot cu nume trace în istoria grecilor, Istros, sau Istru, fiind partea sa sudică, cea care uda nişte ţinuturi bogate în acele vremuri, ţinuturi numai bune pentru a fonda colonii pe ceea ce mai rămăsese din culturile vechi de mii de ani care înfloriseră aici cu mult timp înainte ca grecii să deschidă ochii asupra lumii sau ca geţii să-şi facă propriile fortificaţii. Dacă la Cernavodă se găseau gânditorul de la Hamangia şi femeia lui, trebuie să ştim şi că toată Dobrogea geme de cetăţi getice, greceşti, romane şi bizantine, dar şi de rămăşiţele unor culturi mult, mult mai vechi, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Cernavodă etc., cu zone de locuire continuă care depăşesc 7.000 de ani, dacă e să luăm în calcul doar „civilizaţia”, iar nu şi urmele vechi de sute de mii de ani lăsate aici de homo sapiens.

O lume aflată mereu la confluenţa dintre legendă şi realitate – pe aici ar fi trecut argonauţii în căutarea Lânii de Aur (şi ne-ar fi lăsat cetatea Argamum de lângă Jurilovca), aici îşi fondau grecii cetăţile cu numele preluat din cel al Dunării – Histria, pe aici se opreau perşii, stăpânii lumii, şi tot de aici se pare că plecau cimerienii, cei care au dat numele Crimeei, şi care au inspirat mult mai târziu poveştile cu Conan Barbarul.

Evident că, pe măsură ce grecii şi-au extins universul cunoaşterii, şi Hiperborea s-a îndepărtat, mai întâi spre est, odată cu cuceririle lui Alexandru Cel Mare, apoi spre nord, spre marele Nord. Nu ştim câte dintre aceste mituri mai au o fărâmă de adevăr legată de tărâmurile noastre, dar ştim că pentru cei aflaţi în leagănul civilizaţiei – grecii şi romanii – ţinuturile de la nord de Dunăre erau fascinante, iar locuitorii lor, demni de veneraţie.

Dobrogea, cea plină de cetăţi uriaşe, prea puţin cunoscute de români

Vorbind de Dobrogea, să nu uităm că aici se află, sub pământ, un imens oraş bizantin, necunoscut de românii de rând – Libida, la Slava Rusă. Să nu uităm şi că malul drept al Dunării este fortificat din circa 30 în 30 de km de cetăţi romane, care pornesc de la Silistra şi urcă până la Isaccea, aceasta din urmă fiind, la rândul ei, una dintre cele mai vechi localităţi europene, vad principal de trecere a Dunării pe drumul comercial care venea din Nord, dar şi punct strategic pentru care s-au jertfit, de-a lungul timpurilor, zeci de mii de perşi, sciţi, geţi, romani, bizantini, daci, goţi, avari, bulgari, tătari, turci, ruşi, valahi şi, în fine, români şi nemţi.

Nu vă stresaţi că unii dintre ei reprezentau, de fapt, cam aceleaşi populaţii, doar cu alte nume, căci aşa stau lucrurile de-a lungul Dunării. Mulţi au venit, puţini au plecat, majoritatea au fost asimilaţi de-a lungul timpului.

Impresionaţi pur şi simplu de puterea vijelioasă ce le împărţea lumea în Nord şi Sud şi delimita civilizaţiile în lumi reale, cucerite şi demne de cucerit, şi lumi aparţinând legendelor, romanii au fost apoi aceia care au preluat tot ce au putut din rămăşiţele civilizaţiilor vechi de mii de ani găsite la nord de Dunăre şi le-au fixat, în cele din urmă, în ceea ce noi numim civilizaţia europeană.

De-a lungul întregului fluviu au construit sistemul lor vast de limes, cu valuri de pământ şi fortificaţii menite să ţină departe barbarii. Nu au reuşit să facă asta în cele din urmă, în schimb, barbarii înşişi aveau să folosească Dunărea drept axă principală de-a lungul căreia să-şi dezvolte imperii, state, capitale, naţiuni. Civilizaţia avansând, aşa au avansat şi construcţiile de-a lungul fluviului, iar astăzi Dunărea este nu doar cel mai important fluviu al Europei, ci unul dintre fundamentele ei cele mai de preţ. Şi, am zice noi, şi cele mai frumoase.

Bref, vom porni să explorăm alături de Opel acest tărâm aflat mereu la graniţa dintre mit şi realitate şi vom încerca să mergem cât mai mult de-a lungul Dunării. Urmăriţi-ne în fiecare zi, atât aici, cât şi pe Facebook, şi veţi vedea odată cu noi cât de fascinantă este, de fapt Dunărea!