Home » Lumea digitală » TELEVIZIUNE, numele tau e show!

TELEVIZIUNE, numele tau e show!

Publicat: 17.11.2008
Florin Calinescu, Marius Tuca, Teo, Dan Diaconescu, Radu Moraru sau Dan Capatos nu au inventat America. America era deja (re)inventata de Oprah Winfrey, Larry King sau chiar Jerry Springer. Numele acestora sunt deja sinonime cu succesul worldwide in showul de televiziune.

THE ROSIE O’DONNELL SHOW (NBC)

Timp de sase sezoane, din 1996 pana in 2002, actrita de comedie a gazduit aproape 1.200 de episoade ale unui talkshow difuzat in timpul zilei, dupa-amiaza, si dedicat, in general, unor probleme mai degraba sociale, cu anumite conotatii tabloide. Printre temele alese, s-au numarat copiii, familiile numeroase, operele de caritate, organizatiile nonguvernamentale sau, dintr-o perspectiva mai „casnica“, activitatea de pe Broadway. Actrita supraponderala (acest detaliu v-ar putea reaminti de o prezentatoare autohtona?) este ea insasi implicata in polemici legate de diferitele minoritati, fiind activista pentru drepturile LGBT (Lesbian Gay Bisexual Travestite) si partenera, intr-o uniune civila similara casatoriei, cu o alta femeie, Kelly Carpenter, impreuna cu care a adoptat trei copii, un al patrulea fiind nascut de Kelly cu ajutorul unei donatii de sperma. Catolica practicanta, Rosie a fost atacata de Biserica pentru statutul ei social. De altfel, realizatoarea nu a evitat niciodata vreo polemica, in 2006 ea fiind obligata sa renunte la postul de moderator al unei alte emisiuni din cauza criticilor acerbe aduse politicii administratiei Bush in Irak. In acelasi an, O’Donnell s-a contrat violent cu Donald Trump, pe tema reintronarii usuraticei Tara Conner drept Miss USA. In 1999, una dintre cele mai faimoase editii ale showului ei a fost dedicata inceputului campaniei pentru controlul strict al armelor de foc, in urma masacrului de la Colegiul Columbine. Rosie a devenit, astfel, o figura importanta a miscarii Million Mom March.

LATE NIGHT WITH CONAN O’BRIEN (NBC)

Dupa ce, in 1993, David Letterman s-a mutat la CBS, O’Brien a fost ales sa gazduiasca showul de noapte la NBC. In septembrie 2008, populara emisiune depasise deja 2.600 de episoade, a caror reteta include interviuri cu celebritati, momente de stand-up comedy si melodii interpretate live de cantareti in voga ai momentului. Acompaniamentul muzical este asigurat de o trupa de sapte persoane, condusa de bateristul Max Weinberg. La origine, Conan lucrase ca scenarist pentru The Simpsons. In emisiunea de noapte a NBC a ajuns numai pentru ca trebuia inlocuit Letterman, insa pariul a dat rezultate. In primele sapte sezoane, lui O’Brien i-a dat replica Andy Richter, dar, incepand cu 2000, formatul s-a modificat, fiind pastrat un singur prezentator. Pentru acesta, nu pare sa existe nici un subiect interzis, O’Brien facand frecvent bascalie de announcerul Joel Goddard, caruia i se exploateaza presupusele fetisuri homosexuale si feluritele practici sexuale deviante, abuzul de droguri, precum si tendintele suicidale. Considerat cel mai sexy barbat american in 2004 si 2005, O’Brien a facut bancuri luni in sir, cu trei ani in urma, pornind de la presupusa sa asemanare cu prima femeie presedinte al Finlandei, Tarja Halonen. Intr-un final apoteotic, el a calatorit in tara scandinava, s-a intalnit cu „sosia“ sa, a filmat intalnirea si apoi a difuzat-o in cadrul unui episod special al showului. In ciuda succesului obtinut, incepand cu 1 iunie 2009, O’Brien va pleca sa-l inlocuiasca pe Jay Leno in emisiunea The Tonight Show, locul sau la Late Night urmand sa fie luat de Jimmy Fallon, care si l-a ales deja ca producator pe faimosul Lorne Michaels, inventatorul formatului Saturday Night Live.

SATURDAY NIGHT LIVE / LORNE MICHAELS (NBC)

Rezistand pe ecrane din 1975 si pana azi, emisiunea saptamanala creata si produsa de Lorne Michaels este, probabil, cea mai longeviva la nivel inalt din televiziunea mondiala. Unul dintre motivele pentru care lumea nu se plictiseste de ea este faptul ca prezentatorii acestui show de scheciuri de comedie combinate cu momente muzicale sunt schimbati periodic, prea putini rezistand mai mult de 5 episoade. Recordmanul absolut este Steve Martin, care a ajuns la 14, urmat de Alec Baldwin – 13 si John Goodman – 12. Din clubul „Five Timers“, mai fac parte, intre altii, Tom Hanks – 8, Christopher Walken – 7, Danny DeVito – 6, Bill Murray si Drew Barrymore – cate 5. Dintre cantaretii care s-au produs in emisiune, se remarca Paul Simon – 9 (plus de 4 ori prezentator), Tom Petty – 7, Sting – 5. Nu mai putin de 11 filme s-au turnat avand la baza scheciuri din acest show, intre ele si cele doua serii din Wayne’s World. De asemenea, gratie promovarii masive de care s-a bucurat la Saturday Night Live, un film ca The Blues Brothers a devenit un megasucces. In momentul de fata, cel mai vechi artist de stand-up comedy care se produce la NSL este Darrell Hammond, aflat deja la cel de-al 14-lea sezon consecutiv. El a aparut in nu mai putin de 253 de episoade, urmatorul pe lista, Tim Meadows, atingand doar cota 190. La 86 de ani, legendarul Don Pardo, announcerul oficial al NSL inca de la prima editie, inca mai zboara cu avionul din Arizona pentru a deschide showul, la inceput de sezon sau la editii speciale, cu vocea sa perfect timbrata.

THE NAKED CHEF / JAMIE OLIVER (BBC)

Intre 1999 si 2002, cel mai popular, dar, in acelasi timp, neconventional chef britanic a sustinut extrem de populara serie dedicata artei culinare vazute, cat se poate de colocvial, ca un soi de fapt divers cotidian. Denumirea showului, astazi reluat in peste 50 de tari, inclusiv in Romania, a fost aleasa de producatoarea Patricia Llewellyn, trimiterea nefiind la vreo eventuala nuditate a lui Jamie Oliver, ci la faptul ca se foloseau retete simple, nesofisticate, accesibile celor mai multi dintre telespectatori. De altfel, Jamie nu se imbraca niciodata in costumul alb traditional, cu boneta, al bucatarului obisnuit, ci prefera tinutele sport-casual, ale unui om care se afla ca din intamplare in apropierea aragazului sau a tocatorului. In plus, el isi implica frecvent familia (sotia si cele doua fetite) in showul filmat acasa sau in bucataria unor prieteni, de unde si satisfactia de substituire imediata oferita publicului mai mult sau mai putin familist. De asemenea, Jamie se urca pe scuter si, cu o casca vintage pe cap, pleaca prin piete sau macelarii pentru a face rost, live, de ingredientele necesare prepararii retetelor sale. Devenit, la un moment dat, cea mai influenta persoana din Marea Britanie, el a nascut si multe controverse, fiind adesea criticat pentru mercantilismul sau (si-a imprumutat brandul pentru promovarea unor articole de supermarket etc.). Pentru a-si mai spala imaginea, cel supranumit de unii confrati „tarfa gastronomiei englezesti“ a initiat mai multe programe sociale, intre altele convingandu-l pe fostul premier Tony Blair sa acorde fonduri astronomice (280 de milioane de lire sterline) pentru demararea unui program de alimentatie sanatoasa in scolile din Regatul Unit.


BOUILLON DE CULTURE / BERNARD PIVOT (Antenne 2, France 2)

Rareori, o emisiune care nu are nimic tabloid in ea, fiind dedicata dezbaterilor legate de cultura de performanta, a avut un asemenea succes. Animat de Bernard Pivot, showul eminamente cultural a supravietuit vreme de zece ani (1991-2001), in fiecare vineri seara francezii fiind confiscati in fata televizoarelor pentru a urmari, in general, polemici literare. Nascut in 1935 la Lyon, din parinti bacani, Pivot a lucrat din 1958 in redactia Le Figaro Litteraire. In 1974, ziaristul si patronul de presa Jean-Louis Servan-Schreiber ii propune infiintarea unei noi reviste literare, astfel nascandu-se, in anul urmator, Lire, publicatie in paginile careia au fost recenzate, pana in prezent, peste 10.000 de carti. In 2004, Pivot devine primul membru, care nu e scriitor propriu-zis (printre altele, a semnat un album dedicat vinului de Beaujolais si o monografie consacrata echipei de fotbal A.S. Saint-Etienne), al Academiei Goncourt. Marea popularitate a obtinut-o, insa, gratie emisiunii sale televizate, in care autorii invitati se bucurau de o libertate absoluta. De pilda, romancierului american Charles Bukowski i s-a permis accesul pe platou beat-crita, spre deliciul celorlalti participanti la o dezbatere consacrata tocmai acestui profet al sexului si al alcoolismului extrem. Un moment de varf la finalul fiecarui show il constituia supunerea invitatului principal la un interogatoriu bazat pe faimosul chestionar al lui Proust (intre intrebari figurau „Care este drogul tau favorit?“, „In ce animal crezi ca te vei reincarna?“ sau „Chipul cui ai vrea sa-l vezi pe o bancnota noua?“). Pivot mai este celebru si pentru initierea in 1985 a ceea ce in 1992 avea sa devina Campionatul Mondial de Ortografie Franceza.

 

Foto: Photoland, Discovery

THE OPRAH WINFREY SHOW (ABC)

De departe cea mai mare vedeta din istoria televiziunii americane, Oprah este si cea mai bogata. Averea ei este estimata la 2,7 miliarde de dolari, numai salariul pe anul 2008 cifrandu-se la 385 de milioane de dolari. Bugetul emisiunii, un talkshow diurn pe teme sociale sau de popularizare a unor sfaturi medicale ori acte filantropice, este unul pe masura, depasind, adesea, 1 milion de dolari pe editie. In 2004, odata cu debutul celui de-al 19-lea sezon, fiecaruia dintre cei 276 de aplaudaci de pe platou i-a fost daruit cate un Pontiac G6 in valoare de 28.400 USD (un total de peste 7 milioane). Intr-un sezon, Oprah (nominalizata la Oscar pentru rolul din Purple Color al lui Spielberg) realizeaza 140 de editii ale emisiunii. Media de audienta este de 7,2 milioane de telespectatori in SUA si de 30 de milioane in cele 109 tari in care emisiunea este redifuzata. Oprah e lider de piata inca de la debut, din 1985. Pe formatul ei soft tabloid si-au facut loc si teme controversate, precum transsexualitatea. Unul dintre segmentele populare ale showului este Oprah’s Book Club, cartile prezentate aici devenind imediat bestselleruri si ajungand la tiraje de milioane de exemplare. Vedeta nu ezita sa foloseasca elemente din propria biografie pentru a face audienta. Intr-un episod din 2004, ea a marturisit ca a avut un frate vitreg care era gay si a murit de SIDA. Iar intr-o editie din februarie 2006 a revistei sale O, a anuntat ca se simte tradata de un membru al familiei sale care a dezvaluit publicatiei de gossip National Enquirer ca, in adolescenta, Oprah a dat nastere unui copil prematur, care a murit dupa numai cateva zile in spital.

LARRY KING LIVE (CNN)

Un veteran al televiziunii de calitate, Larry King (pseudonimul lui Lawrence Harvey Zeigler) intervieveaza in fiecare seara personalitati din diverse domenii, in special din domeniul social-politic (intre invitati s-a numarat si Vladimir Putin), la canalul de stiri CNN (unde este cea mai vizionata emisiune a postului, cu peste un milion de telespectatori pe seara). Formatul de 60 de minute Larry King Live dateaza din 1985, contractul in vigoare fiind extins pana in 2011. Interviurile sale se fac, de regula, in studio, dar, pentru unele editii speciale, King s-a deplasat si in locatii precum Casa Alba, in inchisori sau in resedinte private. Tehnica folosita este aceea de a disimula intrebarile dure in ambalaje retorice aparent inofensive. (Ar putea fi si o tehnica de viata, cata vreme King a reusit sa se casatoreasca de sase ori, inclusiv cu un Iepuras Playboy – Alene Akins.) Editia cu cea mai mare audienta a avut loc pe 9 noiembrie 1993, cand King i-a pus fata in fata pe Al Gore si Ross Perot (miliardarul care a fost cel mai important candidat independent la presedintia Statelor Unite). Desi era vorba de o dezbatere pe marginea NAFTA (Acordul de Comert Liber in America de Nord), emisiunea a fost urmarita simultan pe 11.174.000 de televizoare. Recordul a fost batut abia in 2006, de meciul de fotbal american New York Giants – Dallas Cowboys. La aniversarea a douazeci de ani de emisiune, Larry King a fost el insusi intervievat de Barbara Walters. In total, CNN sustine ca Larry King a luat peste 40.000 de interviuri.

THE TONIGHT SHOW WITH JAY LENO (NBC)

Istoria emisiunii care, dupa plecarea lui Johnny Carson, redebuta, in 1992, cu James Douglas Muir „Jay“ Leno ca moderator, va continua, din vara lui 2009, cu Conan O’Brien pe post de vedeta. Nu e prea clar de ce Leno pleaca in culmea gloriei, dupa un deceniu si jumatate de dominatie absoluta, interval in care a batut record dupa record, in ciuda faptului ca a marturisit recent, intr-un interviu, faptul ca este dislexic. Stilul sau e acela al unui actor de stand-up comedy, cu interventii spontane care nu respecta scenariul prestabilit. Cu toate acestea, Howard Stern l-a criticat public, acuzandu-l ca ar fi un intervievator „conformist“ (dar Stern avea motivele sale de sa-l atace, intrucat se pare ca Leno i-ar fi imprumutat ideea pentru Jaywalking, tronsonul de emisiune in care vorbeste pe strada cu oameni obisnuiti; in plus, Leno i l-a furat si pe popularul announcer John Melendez). Leno a dezlantuit si alte controverse, in 2005 fiind una dintre putinele celebritati care au venit la procesul de pedofilie intentat lui Michael Jackson, pentru a depune marturie in favoarea inculpatului. Moderatorul este faimos pentru colectia sa de masini scumpe si de colectie, intre care un Stanley Steamer din 1912 si un foarte rar Studebaker Avanti din 1964. Intre cele aproape o suta de vehicule ale sale, se numara si o masina McLaren de Formula 1 din 1994, un Ariel Atom si un Blastolene Special, lung de 6,4 metri, actionat de un motor cu 12 cilindri in V luat de la un tanc M-47 Patton. De trei ori, Leno a scos la licitatie motociclete Harley-Davidson, obtinand sume enorme destinate ajutorarii victimelor de la 11 septembrie 2001 (360.000 USD), celor ale tsunamiului din Oceanul Indian (810.000 USD) si celor ale uraganului Katrina (1.550.100 USD). Din 2006, Leno vine de acasa la studio (31 km) numai cu vehicule ecologice, dezvoltate special pentru el de General Motors: un SUV pe biodiesel si un automobil electric reincarcabil la… priza.

LATE SHOW WITH DAVID LETTERMAN (CBS)

Influentat de stilul ironic, dus uneori pana la absurd, al lui Johnny Carson (care s-a retras in direct la emisiunea lui), Letterman si-a inceput showul in 1993, dupa ce a plecat cu scandal de la NBC, unde avusese succes cu Late Night. Avand reputatia unui bun intervievator (duelurile sale verbale cu Shirley MacLaine si Cher au ramas de poveste), realizatorul a parasit NBC dupa 11 ani, intrucat isi dorea un alt slot orar, care i-a revenit, insa, lui Jay Leno. La CBS, noua emisiune a debutat la ora 23.30 in loc de 00.30, Letterman devenind concurent direct al lui Leno. Timp de doi ani, avantajul a fost de partea lui Letterman, dar, din 1995, trendul s-a inversat dramatic. O perioada, decalajul a fost de doua milioane de telespectatori pe seara, insa s-a mai redus intre timp (5,8 milioane vs 4,9 milioane). Cu toate acestea, Letterman il devanseaza constant pe oponentul sau in topul anual al celor mai influente personalitati americane. In plus, a obtinut nu mai putin de 67 de nominalizari la Emmy Awards, reusind sa castige trofeul de 12 ori. Pe 14 ianuarie 2000, a suportat un bypass cvintuplu, fiind silit sa-si intrerupa aparitiile live timp de cinci saptamani, interval in care s-au difuzat reluari ale editiilor de succes (cu invitati de calibrul lui Drew Barrymore, Robin Williams, Bill Murray, Julia Roberts, Bruce Willis, Jerry Seinfeld, Danny DeVito, Steve Martin, Sarah Jessica Parker), sau au fost adusi alti moderatori (intre care Bill Cosby si Janeane Garofalo). Cand, pe 21 februarie, a revenit pe platou, Letterman a invitat in emisiune intreaga echipa medicala cu care a interactionat in spital, inclusiv infirmiere (de unde si faimoasa replica „Femeia aceasta m-a vazut gol!“).

THE JERRY SPRINGER SHOW (NBC)

Faimosul show de tip tabloid a debutat pe 30 septembrie 1991, depasind deja borna primelor 3.500 de editii, iar NBC a anuntat ca a prelungit contractul pentru sezonul 2009-2010. Gazda emisiunii este Gerald Norman „Jerry“ Springer, nascut – din parinti evrei refugiati din Germania nazista – in Marea Britanie (mai exact, intr-o statie de metrou), in 1944, dar devenit apoi primar al orasului Cincinatti din Ohio (1977-1978, cariera sa politica ulterioara fiind compromisa de faptul ca a recunoscut ca a platit serviciile unei prostituate), muzician si om de televiziune. Produs de NBC, showul nu este si difuzat de acest post, ci e preluat, prin sindicalizare, de diferite canale TV din America si din lume, care il difuzeaza in calupuri orare extrem de diferite, dimineata, dupa-amiaza sau chiar noaptea tarziu. Teoretic, este dedicat familiilor disfunctionale, dar, in realitate, a inventat domeniul „trash TV“, subiectele abordate cel mai frecvent fiind adulterul, divortul, homofobia, homosexualitatea, transsexualitatea,travestiul, zoofilia, fetisismul, incestul, pedofilia, pornografia, rasismul. Adesea, se ajunge la confruntari fizice violente intre participanti, moderatorul alimentand fatis comportamentul agresiv al invitatilor sai. Revista TV Guide l-a votat de mai multe ori „Cel mai prost show tv“, „Cel mai scarbos“ etc., iar sloganul sau curent este „O ora din viata pe care nu vrei sa o mai repeti niciodata“. Jerry Springer a fost actionat in justitie pentru incitare la violenta si chiar la crima in cadrul emisiunii sale. Cu toate acestea (de fapt, exact din acest motiv), este unul dintre putinele showuri care au reusit sa o bata in audienta pe Oprah Winfrey.

Citeste continuarea in pagina 2

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean