CUTIA FERMECATA care ne-a schimbat viata

Din punct de vedere istoric, nu-i ceva nou: orice fenomen care contribuie in chip spectaculos la raspandirea informatiei are un efect considerabil. In fond, si inventarea tiparului a insemnat o schimbare majora in viata omenirii. Totusi, parca pe carti nu dadea lumea vina cum da pe televizor. Ce face ca acest fenomen – televiziunea – sa fie atat de blamat? Pentru ca de blam este vorba – de cele mai multe ori, atunci cand se vorbeste despre impactul televiziunii asupra individului si societatii, pare de la sine inteles ca vorbim despre un impact negativ. Am ajuns sa dam vina pe televizor si televiziune pentru mai toate relele cu care se confrunta societatea vestica, de la violenta crescanda, pana la „epidemia de obezitate” care a lovit Occidentul. Pana la urma, e usor sa dam vina pe televizor, dar asta nu rezolva problema. Obiectivitatea este necesara; altfel, se cheama ca vorbim aiurea, facand speculatii nefondate. De aceea, propun sa ne sprijinim pe datele unuia dintre cele mai interesante si obiective studii publicate in ultimii ani. Ce anume face din acest studiu unul remarcabil? O cercetatoare nord-americana, Tannis MacBeth Williams, a avut inspiratia de a profita de o sansa unica: aceea de a studia comportamentele locuitorilor unui orasel in mod comparativ – inainte si dupa introducerea televiziunii. Asezarea cercetata este situata in provincia canadiana Columbia Britanica; aflata intr-o vale la care se ajunge cu greu, ea nu a avut acces la transmisii de televiziune decat din momentul in care CBC (Canadian Broadcasting Corporation – postul national al televiziunii canadiene) a instalat un releu destinat anume acestei asezari. si astfel, magicul ecran luminos si-a facut aparitia in locuintele oraselului, botezat ad-hoc cu numele de cod Notel. In studiu au mai fost incluse, pentru comparatie, doua asezari asemanatoare din punct de vedere demografic – una in care exista un singur canal de televiziune (Unitel) si alta in care se prindeau mai multe canale (Multitel).

La studiu au participat atat copii, cat si adulti. Ca in orice cercetare sociologica, au existat parametri specifici, care au fost masurati cu metode de asemenea specifice; „bucataria” complexa a cercetarii – care a fost apreciata pentru acuratete – e mai putin importanta pentru noi decat concluzia. Iar aceasta este: introducerea televiziunii a determinat o scadere a creativitatii si in randul copiilor, si in cel al adultilor.
La copiii aflati in primii ani de scoala, cand abia invatau sa citeasca, posibilitatea de a privi la televizor a intarziat dezvoltarea abilitatii de a citi. Fenomenul nu s-a manifestat insa si la copiii mai mari, ale caror competente in materie de citit erau deja instalate. Copiii, evident, prefera lecturii televizorul, de vreme ce au devenit dependenti de el de mici. Cititul e o activitate dificila, care nu ajunge sa fie cu adevarat placuta decat atunci cand o stapanesti bine. Constatarea a fost foarte interesanta, deoarece contrazicea unele dintre ideile care dominasera lumea oamenilor de stiinta la inceputurile televiziunii. In acele vremuri optimiste, televizorul fusese considerat un instrument educational foarte util, care putea stimula capacitatile cognitive ale copiilor. Dar vizionarea nediscriminatorie a programelor obisnuite de televiziune a avut, cel putin in privinta cititului, efecte inverse.Apoi, introducerea televiziunii a dus la o crestere a violentei in randul elevilor – mai multe acte de agresiune in scoli, de pilda. A fost cel mai radical efect, cel mai vizibil si, evident, cel mai ingrijorator. Fenomenul s-a manifestat mai pregnant in randul baietilor decat in randul fetelor.

A scazut mult participarea la evenimentele publice organizate in oras, cu precadere in randul persoanelor in varsta. Cercetatorii au sugerat chiar ca s-ar putea ajunge la o slabire a legaturii dintre generatii, la diminuarea afectiunii dintre generatiile tinere si cele varstnice, pentru simplul motiv ca tinerii nu prea mai intalneau persoane in varsta. Categoria de activitati cea mai afectata a fost sportul: numarul activitatilor sportive a scazut la jumatate dupa introducerea televiziunii, iar participarea la acestea s-a redus considerabil. Una peste alta, concluziile studiului n-au fost linistitoare. Ele se adaugau, de altfel, concluziilor unor cercetari precedente, confirmandu-le. Totusi, chiar sa nu existe nimic bun in aceasta cutie magica prezenta in casele noastre? Dupa decenii de expunere la fenomenul numit televiziune, experienta ne-a aratat ca exista si programe care pot contribui semnificativ la dezvoltarea individuala, in chip pozitiv. Exista documentare care largesc fantastic orizontul cunoasterii – istorie, stiinte naturale, geografie, fizica, tehnologie… -, deoarece ne invata, in 50-60 de minute, mai mult decat am fi putut invata despre subiectul respectiv in cine stie cate luni. E o trasatura foarte caracteristica omului aceasta „absorbtie” a informatiei prin ochi. Alte mamifere, cum sunt rozatoarele, percep lumea mai mult prin miros si pipait decat prin vaz; omul insa este, esentialmente, un animal vizual: ochii sunt portile prin care intra cea mai mare parte a ceea ce invatam. 80% din totalul informatiilor le capatam pe calea vederii.

Chiar si copiii – asupra carora impactul televiziunii este cel mai notabil – pot beneficia de ajutorul cutiei fermecate pentru a invata, mai usor si mai placut, nu doar concepte stiintifice, ci si multe lucruri pur si simplu utile in viata. Totul depinde de continutul programelor. Unul care a facut epoca este Sesame Street, un celebru serial lansat in 1969 (si care este transmis si la ora actuala), unanim apreciat pentru modul in care a reusit sa imbine educatia cu divertismentul, realizand ceea ce se cheama azi edutainment (education plus entertainment). O multime de copii au invatat din el tot felul de lucruri bune, mergand de la conceptii de viata si comportamente in societate – despre amabilitatea fata de ceilalti, despre toleranta rasiala si culturala -, pana la familiarizarea cu alfabetul si aritmetica sau la informatii de ordin practice, de pilda cum sa traversezi strada in siguranta. Exista programe de televiziune care stimuleaza dorinta de a cunoaste mai mult si care, astfel, nu inlocuiesc, ci impulsioneaza vizitarea muzeelor, a gradinilor zoologice si botanice, a rezervatiilor naturale, a bibliotecilor si librariilor etc. Deci nu e totul manipulare, minciuna si impact negativ. Influenta exista, e limpede; ce putem face pentru a o micsora pe cea rea si a o spori pe cea buna? In ultima vreme, medicii insisi s-au aplecat asupra problemei, ajungand la concluzia ca un pediatru serios, care-si cunoaste meseria, poate ajuta enorm la rezolvarea unor probleme legate de privitul la televizor si de impactul fenomenului asupra copiilor, oferind sfaturi profesioniste parintilor care, adesea, au si ei nevoie de reeducare in privinta obiceiurilor legate de TV.

De pilda, n-ar trebui sa lasam televizorul sa inlocuiasca in prea mare masura alte activitati importante pentru copii, precum intalnirile cu cei de varste apropiate, joaca, lectura, plimbarile, ascultarea povestilor, exercitiul fizic – toate acestea fiind foarte importante pentru dezvoltare. O cenzura (da, trebuie sa avem curajul sa pronuntam cuvantul si sa aplicam conceptul) grijulie din partea parintilor nu inseamna limitarea libertatii copilului, ci implicarea responsabila in cresterea lui. Si pentru parinti exista uneori tentatia de a lasa televizorul sa-i tina de urat copilasului, in vreme ce ei fac diverse treburi prin casa ori se relaxeaza citind ziarul; dupa cum exista si tentatia de a se uita ei insisi la televizor ore in sir, cu copilul alaturi, preferand sa-l lase sa priveasca in liniste, decat sa se certe cu el pe tema „Du-te si joaca-te in camera ta, fiindca nu e o emisiune potrivita pentru tine”. si, de multe ori, nu este; studiile au aratat ca prea multi copii vizioneaza, practic in fiecare zi, scene televizate in care se regasesc acte de violenta, comportamente iresponsabile legate de alcool ori de sexualitate, limbaj trivial… Cat de daunatoare e o asemenea abordare nici nu mai trebuie explicat. Un lucru pe care adesea parintii il uita sau cu care prefera sa nu-si bata capul este ca televiziunea nu are acelasi impact asupra adultilor ca si asupra copiilor; asupra fiintelor umane tinere, insuficient dezvoltate, influenta este mult mai mare si direct proportionala cu numarul de ore de vizionare. O mult-hulita consecinta negativa a privitului la televizor se leaga de nutritie. Cu toate ca, de multe ori, cam amestecam lucrurile, aici e vorba despre cel putin doua aspecte distincte. Unul dintre ele e legat de faptul ca a sta tolanit pe canapea ore intregi, cu ochii la ecran, in loc de a petrece aceleasi ore mergand, topaind, alergand – asa cum probabil ar face un copil de 6-7 ani daca n-ar fi „hipnotizat” de televizor – reprezinta un factor deloc neglijabil in instalarea supraponderabilitatii si a obezitatii (valabil si pentru adulti). O a doua problema o constituie reclamele, care promoveaza adesea produse prea putin sanatoase (de cate ori ati vazut o reclama care sa-i incurajeze pe copii sa manance legume?). Reclamele televizate sunt adesea extrem de eficiente, iar copiii sub opt ani – arata cercetarile – nu sunt capabili sa inteleaga pe deplin diferenta dintre o reclama si o altfel de emisiune de televiziune. Copiii mai mici nu inteleg conceptul de „capcana publicitara”, prin urmare e foarte greu sa-i convingi ca lucrurile acelea despre care se vorbeste la televizor nu sunt cu adevarat bune de consumat.

Sunt nestiutori si, prin urmare, vulnerabili, iar pentru ei lumea pe care o vad la televizor este lumea „asa cum trebuie sa fie”. Singura solutie o reprezinta munca de lamurire dusa de parinti, rabdator si consecvent, pentru a-i invata pe copii ca nu tot ce „zice la televizor” trebuie luat de bun. Le va fi de folos in copilarie si le va fi util si la maturitate, cand vor avea drept de vot. Asadar, ca orice lucru de pe lumea asta, televizorul e si el cu dus si-ntors: si bun, si rau, depinde cum si cat il privesti si cat de mult crezi in ceea ce vezi si auzi acolo (invers proportional cu masura in care gandesti cu propriul tau cap). Daca e sa fim obiectivi, asa cum ne-am propus, trebuie sa recunoastem ca, intr-o lume a imaginilor, a impactului vizual, asa cum este cea de azi, televiziunea poate fi o extraordinar de puternica unealta de cunoastere a universului inconjurator. Nu poate inlocui cititul, dar poate completa informatia dobandita prin lectura cu imagini in miscare, mult mai realiste decat orice descriere in cuvinte. Nu poate inlocui calatoriile, care inseamna – pentru cei ce stiu sa se bucure cu adevarat de ele – cunoasterea lumii cu ajutorul tuturor simturilor, dar pot stimula dorinta de a calatori, de a gusta experientele noi la fata locului. Nu poate tine locul interactiunii sociale, caci aceasta ofera o experienta unica si nepretuita, care raspunde unor nevoi extrem de vechi ale fiintei umane, nascute cu mult inaintea aparitiei televizorului. Dar ne poate invata cate ceva folositor despre alte fiinte umane – din alte tari, din alte culturi si alte rase – cu care n-am avut inca prilejul sa interactionam, dar cu care soarta ne-ar putea pune fata in fata intr-o zi. Nu ne poate invata totul si nici nu poate face nimic in locul nostru, dar ne poate da idei noi, pe care sa ne cladim proiectele viitoare.

Foto: Photoland, Red Dot