ISTORIA din spatele micului ecran

Se poate spune ca televiziunea s-a nascut de doua ori: mai intai in Europa, in anii ’30 ai secolului trecut, iar a doua oara in Statele Unite, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. La fel ca in cazul altor inventii din ultimii 100-150 de ani (telefonul, electricitatea, aeroplanul, automobilul), si in cel al televiziunii „paternitatea“ este greu de stabilit. Chiar si urmand doar dezvoltarea celor doua filoane tehnologice principale, cel electromecanic si cel electric, care au caracterizat cu deosebire nasterea televiziunii, parcursul acesteia tot este unul incalcit, doldora de idei venite mai multor persoane in acelasi timp, copiate si perfectionate, doldora de cercetari intreprinse simultan si din perspective diferite de catre oameni de stiinta din lumea intreaga. Pe la 1817, unul dintre parintii chimiei moderne, Jons Jacob Berzelius, sesiza capacitatea seleniului de a transforma impulsurile luminoase in impulsuri electrice. Berzelius a murit in 1848, asa incat nici o camera de luat vederi nu i-a „onorat“ funeraliile. Era inca prea devreme.

Povestea transmiterii la distanta a primelor imagini incepe asadar la sfarsitul secolului al XIX-lea, odata cu studierea fenomenelor statice si fotoelectrice. Desi nu se poate vorbi inca de televiziune, primul aparat al carui principiu contribuie la ceea ce avea sa se numeasca (mult mai tarziu) televizor a fost pantelegraful italianului Giovanni Caselli, construit in anul 1863. Consta intr-un sistem de trimitere si receptionare a desenelor simple sau a mesajelor autografe prin liniile telegrafului electric si a fost utilizat pentru prima data in Franta: in anul 1865, pantelegraful facea legatura pe un circuit de transmisie creat intre Paris si Lyon. In cele din urma, fototelegrafia (transmiterea de fotografii prin fir telegrafic sau telefonic) a fost realizata de catre germanul Arthur Korn care, in 1907, a reusit sa stabileasca o prima astfel de legatura Berlin-Paris; ulterior, inginerul francez Eugène Belin va perfectiona procedeul. Totusi, potrivit specialistilor care au analizat fenomenul, nu se poate spune ca televiziunea deriva din fototelegrafie intr-o masura mai mare decat deriva radioul din telefon sau cinematografia din fotografie.

• Test de cultură generală. Care este diferența dintre emoji și emoticoane?
• Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?

Intr-o camera de hotel din Berlin, in ajun de Craciun 1883, Paul Nipkow a inventat ceea ce timp de multe decenii va fi considerat elementul central al aparatului pentru transmiterea imaginilor la distanta: initial, acest dispozitiv a fost botezat telescop electric, dar a ramas in istoria tehnologiei sub numele de Discul lui Nipkow. Ceva cu adevarat elementar, dar care continea in sine acel dram de genialitate aflat de multe ori in spatele lucrurilor simple. Brevetat in 1884, dispozitivul lui Nipkow nu va cunoaste insa o utilizare practica pana cand, 40 de ani mai tarziu, ideea va fi preluata de inginerul scotian John Logie Baird. Baird a fost cel care, dupa primul Razboi Mondial, mai precis la 2 octombrie 1925, a trimis la distanta o imagine de televiziune in toata puterea cuvantului, formata din 28 de linii (Nipkow va vedea aceasta aplicatie
a discului inventat de el pe cand avea23 de ani de-abia in pragul varstei de70 de ani, in timpul unei demonstratii tinute de Baird la Berlin.) De asemenea, modalitatea de transmitere a imaginilor vizuale prin unde radio a depins in buna masura si de tubul catodic inventat in 1897 de fizicianul german Karl Braun. In urma experimentelor acestuia, dar si a studiilor lui Campbell Swinton, un inginer electrician scotian, rusul Boris Lvovich Rosing va realiza, intre 1907 si 1911,la Sankt-Petersburg, primul tub catodic. Se nascuse televiziunea.

Baird si-a inceput experientele in 1923, cu resurse limitate si cu ajutor de la prieteni. Primele demonstratii publiceau avut loc intre finele anului 1925 si inceputul lui 1926. Dupa o initiala ostilitate, in 1929, reteaua radiofonica engleza BBC i-a dat girul, utilizandu-i tehnologia la realizarea primei statii de televiziune electromecanica. In acelasi an, transmisiuni similare au avut loc in Germania. In primele aparate, descompunerea verticala a imaginilor avea doar 30 de linii, dar in decursul anilor sistemul a fost dus treptat la 60, 90, 180 de linii, ajungand pana la 240 de linii si 25 de imagini pe secunda in 1936, pentru a raspunde normelor cerute de BBC (se reusise chiar si sincronizarea sunetului cu imaginile). Totul avea sa fie insa in van. In America anilor ’20 se lucra deja la un alt sistem de televiziune, cel electronic, care avea sa curme succesul inregistrat de tehnologia lui Baird in Europa (sistemul mecanic avea sa fie abandonat de BBC in favoarea televiziunii electronice – sistemul Marconi/EMI cu 405 linii). Primele principii de functionare a televiziunii electronice ii sunt atribuite englezului A.A. Campbell Swinton si rusului Boris Rosing; de fapt, primul s-a limitat la a propune in 1908 niste idei si scheme anticipative. Rosing, impreuna cu elevul sau Zworykin, a realizat in 1911 un rudimentar dispozitiv de descompunere a imaginilor stationare bazat pe un sistem electromecanic de oglinzi si unul de reproducere bazat pe tubul catodic. Dar Rosing n-a avut noroc. A sfarsit in mizerie, fara a-si putea vedea ideile prinzand viata. In schimb, fizicianul Vladimir Zworykin, emigrat in Statele Unite dupa Revolutia Rusa din 1917 si ajuns in anii ’20 cercetator la Radio Corporation of America (RCA), va reusi sa puna la punct prima versiune practica a unui tub de camera de luat vederi, denumit iconoscop, demonstrand astfel valabilitatea teoriilor lansate de Swinton cu 15 ani in urma. (In Anglia, un alt emigrant rus, Isaac Shoenberg, care lucra pentru EMI, construieste un tub asemanator: emitronul. Ulterior, EMI va fuziona cu firma Marconi pentru a produce un sistem complet, de inalta definitie.)

Tot in decursul anilor ’20, inspirat de studiile lui Einstein, tanarul cercetator Philo Farnsworth construieste al sau Image Dissector, prima camera de luat vederi electronica in stare sa capteze o imagine printr-o lentila si sa converteasca lumina in impulsuri electromagnetice. In laboratorul sau din Green Street, San Francisco, Philo Farnsworth le marturiseste colaboratorilor fanteziile sale: televiziunea va deveni instrumentul cel mai important din lume, va alunga ignoranta si va aduce pacea. Daca vom putea vedea persoanele care traiesc departe de noi, nu va mai fi nevoie de razboaie, spune tanarul inventator. In 1927, Philo inregistreaza brevetul diferitelor inventii care compun televizorul: camera de luat vederi (Image Dissector), tubul catodic etc. Ulterior, le cedeaza RCA, in circumstante controversate. Multi il considera pe Farnsworth drept adevaratul inventator al televiziunii; poate si pentru faptul ca reprezinta aproape un arhetip al inventatorului: sarac, genial, tenace si ingenuu, „victima“ usoara in fata „rapacitatii“ corporatiste.
In Statele Unite, prima transmisiune televizata a avut loc in dupa-amiaza zilei de 30 aprilie 1939, cu ocazia inaugurarii Expozitiei Mondiale de la New York. Tema manifestarii a fost Lumea de Maine, iar National Broadcasting Company (NBC), sub auspiciile RCA, a difuzat ceremoniile cu titlu demonstrativ. Pe parcursul celui de-al doilea Razboi Mondial, oamenii s-au confruntat cu alte probleme decat cele ale televiziunii. La finalul conflictului insa, interesul a renascut rapid, din propria-i „cenusa“. Dupa milioane de ani de evolutie lenta a civilizatiei, odata cu aparitia televiziunii, intreg modul de viata si toate reperele umanitatii au fost complet bulversate in doar cateva decenii. Ne aflam in mijlocul unei noi ere: era televiziunii. Nimic si nimeni nu mai poate s-o opreasca.

Televiziunea „ezoterica“

Oricat ne-am uita pe fereastra, tot nu vom vedea imagini calatorind prin aer, dupa cum nu vom auzi nici sunetele radioului. Cele care calatoresc prin aer sunt pur si simplu niste unde de natura electrica. Televizorul primeste semnale prin eter, dar ce este eterul? Astazi, acesta e definit drept spatiul utilizat pentru propagarea undelor magnetice, dar termenul are o istorie mult mai lunga decat „batrana“ noastra tehnologie cu unde radio. Daca intr-o vreme prin eter se intelegea partea cea mai inalta si mai pura a spatiului, a existat si o alta in care stiinta a definit eterul drept „lume a spiritelor“, dimensiunea astrala unde locuiesc sufletele chinuite ale mortilor. Ca atare, primele prototipuri ale radioului si televizorului au fost gandite ca punti de comunicare intre lumea de „dincolo“ si lumea noastra materiala. In vreme ce stramosul radioului ar fi trebuit sa capteze semnale sau voci ale unor spirite din eter, cel al televizorului, noctovizorul, ar fi trebuit sa reproduca niste imagini generate de spiritele care incercau sa intre in contact cu cei vii.

Text: Cecilia Stroe
Foto: Photoland, Norhtfoto