Universul jocurilor video
BFG 9000 – arma suprema
Nu poate fi produsa vreo recenzie a jocurilor din toate timpurile fara a vorbi despre Doom, lansat in 1993 – titlu care a creat generatii intregi de fani ai genului FPS (First Person Shooter). Primul s-a numit Wolfenstein 3D. Aici, personajul condus de tine trebuia sa curete de hitleristi un intreg castel. Desi a avut un mare succes, cand a aparut Doom, Wolfenstein a fost aproape uitat. Doom era mult mai complex, pentru ca venea cu ideea de iluminare variabila, de incaperi cu inaltime variabila, de platforme, lifturi si scari si avea un arsenal mult mai bogat de arme, intre care BFG 9000 era cea mai puternica. Daca puneai mana pe exemplarul cu pricina, puteai lasa in urma un adevarat prapad. Cum faceai rost de asa ceva fara sa te stresezi? Deschideai consola jocului si tastai rapid IDDQD. Unul dintre multele cheat-uri iti dadea accesul fara a clipi la toate armele din joc. Doom a creat o isterie printre gameri mai ales cand a aparut varianta Deathmatch. Pentru prima oara te puteai bate in retea locala (LAN) cu inca trei prieteni. Doom a fost un deschizator de drumuri pentru jocuri precum Quake si Counter Strike.
Turn Based Strategy – inceputuri
Primul joc al genului a fost Laser Squad, creat pentru ZX Spectrum, cu care, din pacate, nu m-am delectat. Eu aveam sa descopar placerea jocurilor de strategie pe ture cu UFO: Enemy Unknown, lansat in 1994. Inegalabil in complexitate la acea vreme, UFO era o combinatie de strategie manageriala in timp real cu misiuni de lupta pe ture. Fiecare personaj al echipei tale avea un numar de puncte de actiune in virtutea carora se putea misca, trage cu arma, arunca o grenada etc. Dupa ce punctele ti se terminau, trebuia sa apesi butonul End Turn (sfarsitul turei), moment in care inamicii primeau permisiunea de a-si face propriile mutari. Dupa cum probabil stii, povestea era axata pe lupta oamenilor cu extraterestrii atacatori, in mare parte omuleti gri care incercau sa cucereasca Pamantul. Trebuia sa studiezi extraterestrii si tehnologiile lor pentru a evolua si a salva omenirea. Nici eu nu mai stiu cate ore am petrecut jucandu-l pe Enemy Unknown si pe urmasul sau, Terror From The Deep (cam la fel, dar actiunea se intampla in apa).
Putere si magie
Nu se poate insa vorbi despre Turn Based Strategy daca nu este amintit cel mai important titlu al genului: Heroes of Might and Magic. |n 1996 aparea Heroes II, care avea sa creeze o baza solida si constanta de fani pentru celelalte titluri ale seriei. Computerul meu de acasa a fost programat special, in urma cu mai bine de trei ani, pentru a putea juca cel mai nou titlu al seriei, Heroes V. Pasiunea fanilor a atins cote atat de mari in vremea lui Heroes II, incat dezvoltatorii jocului au avut parte de cateva amenintari cu moartea atunci cand au anuntat schimbari in mecanica acestuia pentru versiunile urmatoare. Heroes era o lume a magiei, dar si a puterii cu foarte multe variabile. In Heroes II existau sase rase, fiecare cu cate sase tipuri de creaturi, plus o multime de resurse si artefacte, arme si vraji care de care mai distrugatoare. Jocul era compus din doua parti: 1. de management al trupelor si resurselor in castele si de explorare a unei harti pline de surprize si 2. cea a bataliei propriu-zise. Cand doi eroi se intalneau, se declansa lupta. si aici strategia era extrem de importanta pentru obtinerea victoriei. Avand o grafica viu colorata, o muzica placuta, dar si extrem de multe variabile de luat in calcul, Heroes II a fost si ramane piatra de capatai a jocurilor de strategie.
Final partea I
Departe de incerca sa rescriu istoria jocului, am avut doar intentia de a scoate in evidenta cele mai importante jocuri ale tuturor timpurilor, de a aminti cele mai placute intalniri cu jocurile video. Chiar si asa, acest material va continua cu inca un episod in care ne vom intalni cu jocurile moderne, jocurile care s-au impus in ultimii zece ani de gaming.
Facts
May the Force Be with You
Cine avea joystick si l-a rupt in mod sigur, iar cine lucra cu mausul a dat „pad“-ul deoparte, pentru ca asta insemna sa joci TIE Fighter, primul simulator spatial de succes, lansat in 1994. Jocul, creat de Lucas Arts, a venit la doi ani dupa X-Wing, dar a insemnat un salt urias fata de acesta din toate punctele de vedere. |n TIE Fighter te aflai de partea intunecata a fortei, de multe ori la comanda unei nave mici, fara aparare, dar cu o viteza mult superioara celei a navelor greoaie aflate in posesia rebelilor. Jocul era extrem de greu de terminat, dar avea o poveste remarcabila si efecte speciale exceptionale, care chiar te faceau sa te crezi in cockpit, in mijlocul bataliilor spatiale, iar ideea de tridimensionalitate era in sfarsit exploatata la adevarata ei valoare. Spun ca jocul era greu de terminat pentru ca avea trei etape de realizare: misiuni principale, misiuni secundare si misiuni secrete. Miza era, desigur, sa te intorci la nava-mama cu toate misiunile indeplinite.
Nasterea RPG
Cine nu a jucat Diablo nu poate spune ca stie originile genului RPG (Role Playing Game). Tot ce trebuia sa faci era sa dai clic pentru orice: pentru deplasare, pentru atac, pentru a colecta artefacte, pentru a deschide cufere. Jocul parea aproape interminabil, pentru ca existau enorm de multe misiuni, iar hartile erau deseori uriase, furandu-ti cateva ore din viata pentru a le deslusi. Pentru 1996 (anul lansarii), Diablo venea cu o grafica destul de atragatoare si cu sunet pe masura, dar ceea ce te tinea cu adevarat in fata monitorului era dorinta de a-ti dezvolta eroul cat mai mult si de a detine cele mai puternice arme si vraji. Diablo a ramas si acum piatra de hotar a jocurilor RPS, desi creatorii au incercat – unii cu succes – sa integreze si o poveste mai consistenta in dezvoltarea jocurilor, de pilda Baldur’s Gate sau, de ce nu, mult mai modernul The Whitcher (2007).
Fara sa vrem, jocurile video ne-au marcat existenta, motiv destul de intemeiat pentru a vorbi despre cele care ne-au ramas in memorie si ne-au consumat ore, chiar zile din viata, fermecandu-ne.
Anii ’80 – merge caseta
Primul joc complex cu care am facut cunostinta pe celebrul Home Computer (HC) a fost Chuckie Egg. Tu controlai un personaj mic si burtos, care n-avea alta treaba decat sa colecteze toate ouale unor biete pasari (nici acum nu stiu ce pasari erau). Evident, ouale il omorau daca reuseau sa il atinga. Aveai la dispozitie cinci taste, pe care ti le puteai alege dupa bunul plac (cele patru directii si saritura) sau potrivit disponibilitatilor. Dupa cateva zeci de jocuri, butoanele pe care le foloseai mai des aveau prostul obicei de a se bloca/sari. Jocul a devenit celebru cand a aparut pe caseta 10 Computer Hits 1, lansata pe piata britanica in 1985. Pe aceeasi caseta existau doua alte jocuri legenda: Harrier Attack! si Skool Daze. Al doilea avea chiar si o tentativa de grafica 3D si iti cerea sa indeplinesti cateva misiuni destul de complicate, ceea ce era o adevarata provocare. De altfel, Skool Daze se afla pe primul loc in topul vizitatorilor site-ului World of Spectrum (www.worldofspectrum.org), arhiva oficiala a tuturor jocurilor pentru Sinclair Spectrum, celebrul Home Computer care functiona pe baza procesorului Z80 (la fel ca HC-urile si CIP-urile romanesti).
Legendele de pe HC
Jocul care m-a marcat insa cu adevarat a fost Dizzy. Te implica intr-o veritabila aventura, pe parcursul careia controlai un ou cu maini si picioare (Humpty Dumpty), pentru a indeplini diferite misiuni. Jocul era extrem de amuzant si avea o grafica exceptionala, pentru ca era unul dintre putinele programate direct in cod masina, astfel ca, desi complex, incapea in limita celor 48 KB ai computerului. Code Masters a avut asa de mult succes cu Dizzy, incat a continuat cu alte sase episoade. Le-am jucat absolut pe toate. Singura problema era ca Dizzy nu prea putea fi terminat folosind logica obisnuita. Aici interveneau revistele de profil, precum Hobbit, care veneau cu harti si cu rezolvari ale unor astfel de jocuri. Ca sa nu-mi supar colegii de generatie, adaug la lista hiturilor HC Lemmings, seria Saboteur, The Lords of Midnight, Match Point, Bruce Lee, Hero Quest, Daley Thomson’s Decathlon (un joc in care mi-am distrus tastele Z si X incercand sa prind viteza la probele sportive), Elite, primul simulator spatial, si Fantastic Voyage, creat dupa filmul cu acelasi nume. Privind in urma, nu pot intelege cum a ajuns pe mainile unor pusti – la vremea aceea (1986) – jocul Raid Over Moskow, in care ti se cerea sa distrugi cu un avion capitala Uniunii Sovietice.
386 si 486 – primele PC-uri
Cine i-a vazut vreodata pe cei doi eroi din titlu isi aminteste sigur de faptul ca, in afara de butonul de pornire si de cel de reset, pe carcasa gaseai neaparat butonul TURBO. Rolul acestuia era de a creste frecventa de lucru a procesorului. Era un fel de overclocking, procedeu uzitat in prezent de multi pasionati ai jocurilor pentru a spori viteza de lucru a procesorului. Am pomenit de butonul respectiv pentru ca toata lumea il pastra apasat, insa surpriza a venit de la 486, unde multe jocuri mai vechi se desfasurau mult prea rapid ca sa poti sa te bucuri de ele. Cu alte cuvinte, la 486, butonul era montat pentru a incetini computerul. Pentru mine, primul joc pe PC a fost Mortal Kombat, creat dupa seria de filme cu acelasi nume si adus din Franta pe trei dischete de catre singurul coleg care avea pe atunci computer. Pe scurt, ti se afisau un ring si doi luptatori care se cotonogeau de la aceeasi tastatura in figuri de lupta care de care mai amenintatoare si teatrale. Din punctul de vedere al graficii si al sunetului, era un soc fata de ceea ce vedeam la ponositul HC. Un 386 SX avea 2 MB de memorie RAM si un procesor cu frecventa de numai 33 MHz. Cat despre hard-disk, acesta rar depasea capacitatea de 40 MB, arhisuficienta totusi, avand in vedere ca sistemul de operare Windows 3.1 ocupa aproximativ 10 MB, iar mai sus pomenitul Mortal Kombat – doar vreo 3 MB. Din cauza ca acest joc avea nu mai putin de noua taste de control, iar adrenalina atingea cote inalte, il declar regele neincoronat al distrugatoarelor de tastaturi.
Pe plaiurile Arrakis-ului
Apoi m-am intalnit cu parintele genului RTS (Real Time Strategy – strategie in timp real), Dune II: Battle for Arrakis. A fost lansat in 1992 pentru platforma DOS si a fost inspirat din filmul lui David Lynch din 1984, o ecranizare a volumelor SF Dune ale lui Frank Herbert. Povestea era destul de simpla. Trei case nobiliare, Atreides, Harkonnen si Ordos (care nu apare in film si nici in carte) se bat pentru dominatia planetei Arrakis, ca sa poata exploata cea mai pretuita resursa a Universului: melanjul. De-a lungul misiunilor, apar sporadic fremanii (bastinasii planetei Arrakis) si sardaukarii (trupele de elita ale imparatului, care vegheaza asupra bunului mers al afacerilor de pe planeta). Personajul nelipsit din tot jocul este insa viermele de nisip Shai Hulud, care inhata pofticios tot ce misca pe nisip, dar mai ales distruge vehiculele care colecteaza melanjul. Jocul iti cerea sa-ti construiesti o baza, trupe si vehicule de atac cu care sa subjugi celelalte case. La inceput, puteai alege cu care dintre cele trei case vrei sa te lupti. Cred ca am terminat jocul de vreo cinci ori cu fiecare dintre acestea. Desi nu a fost primul joc al genului RTS, Dune II a devenit piatra de temelie pentru toate cele care i-au urmat, precum Comand & Conquer sau Warcraft.