Home » Lumea digitală » California Digitala

California Digitala

Publicat: 08.07.2008
Sa strabati (fie si in zbor) aproape jumatate de Pamant ca sa ajungi pentru prima oara dincolo de Atlantic – si nu oriunde, ci tocmai pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii – inseamna sa faci o calatorie initiatica. O calatorie realmente la inaltime, daca te gandesti ca are loc cu unul dintre cele mai mari avioane de pasageri din lume, un Boeing 747-400 cu etaj si 4 reactoare – veritabil dragon care trece prin turbulente, furtuni si vreme rea in chip magistral. Insa, de indata ce ai sosit in California, pentru tine, ca est-european, experienta devine traumatizanta.

De ce? Pentru ca acest stat, ale carui orase si asezari sunt patronate de mai multi sfinti si sfinte crestine decat oricare altul de pe continentul nord-american, functioneaza ca un virus. Unul foarte incapatanat, cu evolutie rapida si care ti se strecoara adanc in suflet. Cat timp am stat acolo, am avut senzatia ca, pur si simplu, ma aflu pe alta planeta. Prin comparatie cu realitatile din Romania, parea ca am in fata ochilor o societate si o lume perfecte. Orice caine care scapa din lesa o ia disperat la fuga crezand ca tot pamantul ii apartine, ca orice loc este mai bun decat cusca in care a stat legat.

Evident, California nu e perfecta. Problema este ca noi, cei de aici, nu vom ajunge niciodata unde sunt cei de acolo, deoarece imperfectiunile noastre – sociale, politice, administrative, morale – sunt, asemenea unei tumori, monstruos mai gigantice decat imperfectiunile lor, iar asta iti provoaca acea melancolie amara a zicerii de sorginte populara „asa-mi vine cate-un gand,/ sa merg pe paduri cantand“, extrasa din filosofia bastinasa a datului cu cutitul in piatra.

California este impartita in doua raiuri: raiul din sud – dominat de Orasul Ingerilor, a carui comoara, Padurea Sfanta, modeleaza de aproape un secol imaginarul colectiv al intregii planete prin industria cinematografica si de entertainment – si raiul din nord, cicatrizat in jurul Sfantului Francis, a carui perla, Valea de Siliciu, a zamislit (singura, ca in legende) intreaga industrie globala de IT&C, transformandu-ne pe toti in sclavii masinilor cu tastatura si monitor. O transformare la care am aderat benevol si entuziast si de ale carei beneficii ne bucuram cu totii in prezent: avem o libertate digitala absoluta, surse de cunoastere uriase si capacitatea de a crea sau replica orice. Suntem micii demiurgi online ai secolului XXI. Ce vom face cu aceasta imensa libertate?

O parte a raspunsului am aflat-o in Silicon Valley, la Research@Intel Day 2008, unul dintre cele mai asteptate geekfesturi din lume. Despre minunile pe care Intel, cea mai mare companie producatoare de procesoare de pe glob, ni le pregateste va poftesc sa cititi cateva pagini mai departe. Este ciudat cum de acolo, din oaza aceea cu soare, verdeata si multa liniste, departe de marile aglomerari urbane, un grup eterogen de cercetatori intelege mai bine decat oricare altele trendurile actuale, le anticipeaza pe cele ce vor veni si isi conformeaza produsele la nevoile noastre, dirijand astfel industria globala de IT&C. Regii Californiei digitale sunt primii lideri din secolul XXI care reinventeaza eficienta guvernarii la distanta, practicata de Cezari cu mult, mult timp in urma.

Marc Ulieriu
http://blog.descopera.ro

Foto: Victor Ciupuliga, ilustratie: Andrei Michailov

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase