Tv-urile – ver. 3.0. Laser si semiconductori organici

Cu cristalele lichide te-ai intalnit prima oara cand ai schimbat ceasul „cu limbi“ cu unul electronic. Primul astfel de gadget a fost produs de RCA in 1970, dar cel dintai LCD TV a aparut abia in 1988, fiind semnat de Sharp. Un monitor LCD este format din celule (pixeli) umplute cu cristale lichide si izolate intre doua panouri din plastic special. Fiecare pixel in parte este divizat la randul lui in trei parti, cate una pentru fiecare culoare fundamentala (rosu, verde si albastru – RGB). In spatele ecranului se afla niste becuri pe baza de neon care lumineaza cu o intensitate constanta.
O serie de electrozi trimit curent catre pixeli, pe care ii coloreaza diferit, in functie de voltajul aplicat.

PDP (Plasma Display Panel)
Primul ecran cu plasma a fost lansat pe piata in 1997, de catre Pioneer. In 1998, la Olimpiada de Iarna de la Nagano, a fost considerat cea mai buna solutie de afisaj cu diagonala mare. Constructia seamana cu cea de la LCD. Pixelii sunt compusi tot din trei compartimente distincte, dar acestea sunt umplute acum cu gaze nobile (neon si xenon). In fiecare dintre cele trei camere corespondente culorilor RGB, exista cate un electrod de afisare. Cand acestuia i se aplica un curent, gazul intra in stare plasmatica si emite lumina.

Laser TV
Ideea de proiectare a imaginii cu ajutorul luminii laser dateaza din 1966, dar a esuat pentru ca la acea vreme dispozitivul care producea raza cu pricina era mult prea voluminos si scump. Abia in 2006, Novalux a prezentat la CES (Consumer Electronics Show) primul prototip de TV cu laser. Tehnologia se bazeaza pe un echipament ce trimite trei raze laser cu tot atatea culori catre un procesor de imagine care le directioneaza spre un ecran, pentru afisare. Anul acesta, in ianuarie, Mitsubishi a prezentat primul TV cu laser gata sa intre in procesul de productie. Aparatul va fi lansat pe piata chiar anul acesta. Se zvoneste ca un astfel de TV cu diagonala de 50 de inci (127 cm) va costa in jur de 1.600 USD.

OLED TV (Organic Light-Emitting Display)
Din 1950 sunt studiate proprietatile electroluminiscente ale materialelor organice, iar tehnologia OLED a fost dezvoltata pentru prima oara de Kodak. Abia la sfarsitul anului trecut am vazut tehnologia aplicata la televizoare. Pionier a fost Sony cu doua TV-uri, unul cu ecran de 11 inci (28 cm), altul de 26 inci (66 cm), ambele de 5 mm grosime. OLED este una dintre putinele tehnologii de afisare a imaginii care nu au nevoie de o sursa de lumina externa. Ecranul este compus din straturi de polimeri marginite de doua suprafete transparente cu rol de anod si catod. Electronii care se misca intre aceste doua suprafete sub actiunea unui curent electric emit radiatii in spectrul vizibil si imaginea este astfel creata.

SA LE COMPARAM!
CONTRAST
Este unul dintre cele mai importante aspecte pe care le iei in calcul atunci cand cumperi un TV. In cazul PDP, negrul din imagine este aproape perfect. Sunt luminate doar celulele care primesc culori fundamentale, celelalte ramanand „pe intuneric“, de unde nuantele intense de negru. LCD-ul, avand o sursa de lumina aprinsa continuu, nu reuseste sa ajunga la culoarea neagra deplina. Lumina patrunde printre pixeli si astfel negrul se transforma intr-un gri inchis. TV-ul cu laser seamana cu LCD-ul, caci proiecteaza imaginea cu ajutorul luminii. Laserul emite lumina pura, iar prin combinarea RGB se obtine teoretic un negru la fel de intens ca la plasma. Cat despre TV-urile OLED, Sony spune ca acestea ofera o rata de contrast de 1.000.000 la 1, cu mult peste performantele obtinute prin celelalte tehnologii.

Timpul de raspuns
Este definit minimal prin fractiunea de secunda necesara pentru ca un pixel sa-si schimbe culoarea (de la negru la alb si inapoi). Conteaza la afisarea fara efect de ceata a miscarilor rapide (esentiala la jocuri). PDP-ul reactioneaza instantaneu la schimbarile de imagine, deoarece exista cate un electrod pentru fiecare culoare a fiecarui pixel, asa incat timpul de raspuns se apropie de 0. La LCD-uri, celulele (pixelii) au nevoie de mai multe impulsuri electrice pentru a-si schimba culoarea, iar treaba asta ia ceva timp. Laser TV-ul nu are absolut nici o problema la acest capitol. Imaginea se poate schimba cu o alta instantaneu, gratie vitezei maxime cu care se propaga lumina. Tot din datele oferite de Sony, displayurile lor OLED au un timp de raspuns de 0,01 ms. No comment!

Unghiuri de vizualizare
Celulele din LCD-uri preiau lumina din spate, asa ca isi pierd din contrast si putere luminoasa atunci cand sunt privite din lateral, dar problema asta s-a cam rezolvat la noile generatii, care ajung la unghiuri de vizualizare de pana la 170 de grade. Ecranele cu plasma au celule ce emit la randul lor lumina, asa ca aici nu exista probleme cu unghiul de vizualizare. La fel de infailibile sunt la acest capitol si ecranele OLED sau cele luminate cu laser.

Rezistenta
PDP-urile sunt protejate de un ecran de cativa milimetri din sticla, in timp ce LCD-urile au un strat antireflextiv care poate fi zgariat si distrus mai usor. Celulele plasmelor se pot arde daca pe ecran ramane prea mult timp o imagine statica, de pilda logo-urile unor posturi de televiziune, care apar mereu in acelasi loc. TV-ul cu laser poate fi protejat, ca si plasma, de un ecran de sticla, in timp ce la OLED exista aceleasi probleme ca la LCD.

Durata de viata
La inceput, plasma avea o durata de viata de 20.000 de ore, iar LCD-urile – de 60.000 de ore (vreo 20 de ani, daca te uiti la televizor 8 ore/zi). Noua generatie de plasme a ajuns insa la aceeasi cota cu a LCD-urilor. A nu se intelege ca dupa 60.000 de ore arunci TV-ul la cos, ci ca luminozitatea scade cu pana la 50%. La un TV cu laser nu se pune problema duratei de viata, pentru ca sursa de lumina este inepuizabila, nu scade in intensitate in timp si nu se ard pixeli etc. La OLED, situatia e mai complicata: straturile de materie organica se pot deteriora in timp, mai ales daca nu sunt extrem de bine izolate.

Consumul de curent
Nu ca ne-ar interesa foarte mult factura, dar e o chestie de civilizatie sa nu risipesti energia. cnet.com afirma ca un ecran cu plasma consuma cu pana la 30% mai mult decat un LCD la aceeasi diagonala. Panasonic nu e de acord, cel putin in ce priveste noua sa generatie de plasme. Un studiu facut in laboratoarele AVT.O.P Messetechnik pe o plasma Panasonic si pe patru LCD-uri (toate la 42 de inci – 107 cm) ale competitorilor a dovedit ca toate prezinta cam acelasi nivel de consum. Conform specialistilor, TV-ul cu laser are nevoie de numai 25% din puterea pe care o consuma LCD-urile si plasmele. La TV-urile OLED, treaba cu consumul de curent nu este inca o chestie clara. Cei mai multi specialisti spun ca acesta ar fi comparabil cu cel al LCD-urilor.

Avantajele noilor tehnologii
TV-urile cu laser se anunta a fi mult mai puternice ca luminozitate, culori si contrast. In plus, sunt mult mai eficiente din punctul de vedere al consumului de energie si pot ajunge la diagonale mari, de peste 50 de inci (127 cm). Ecranele OLED depasesc net performantele LCD sau PDP si au un avantaj extrem de mare in comparatie cu toate celelalte trei tehnologii: pot fi mult mai subtiri si sunt imprimabile pe orice substrat, devenind astfel flexibile. Da, in viitor vei rula un astfel de ecran si-l vei purta in geanta sau in buzunar.

Dezavantajele noilor tehnologii
In timp ce TV-urile cu laser se anunta competitive ca pret, cele OLED sunt cu mult mai scumpe comparativ cu LCD-urile sau plasmele. Un TV OLED Sony XEL-1 cu diagonala de numai 11 inci (28 cm) costa in prezent 2.500 USD. TV-urile cu laser au si ele un dezavantaj: grosimea. Echipamentul care proiecteaza lumina laser este suficient de voluminos ca sa-i impiedice pe producatori sa creeze display-uri cu laser suple. Oricum, nu vor avea niciodata grosimea vechilor televizoare cu tub catodic, care acum ne pare uriasa.