Noul computer cuantic de la Google face calcule cât alții în 47 de ani
Noul computer cuantic de la Google face instantaneu calcule pentru care cele mai bune supercomputere existente ar avea nevoie de 47 de ani, într-o realizare menită să stabilească fără îndoială că aparatele experimentale pot depăși rivalii convenționali.
O lucrare a cercetătorilor de la Google susține că cea mai recentă tehnologie a companiei este „dincolo de capacitățile supercomputerelor clasice existente”.
Susținătorii computerelor cuantice spun că tehnologia, care se bazează pe stările ciudate ale fizicii cuantice, poate crea aparate extrem de puternice, capabile să lupte împotriva schimbărilor climatice și să creeze medicamente inovatoare.
Cu toate acestea, ele amenință și să submineze sistemele de criptare de astăzi, făcându-le o prioritate de securitate națională, scrie The Telegraph.
Cât de performant este computerul cuantic făcut de Google?
În urmă cu patru ani, Google pretindea că este prima companie care a obținut „supremația cuantică”, un prag dincolo de care computerele cuantice depășesc aparatele existente.
Acest lucru a fost contestat la acea vreme de rivali, care au susținut că Google exagera diferența dintre aparatul său și supercomputerele tradiționale.
Noua lucrare a companiei, publicată pe serverul ArXiv, demonstrează un dispozitiv mai puternic, care își propune să-i pună capăt dezbaterii.
În timp ce computerul din 2019 avea 53 de qubiți (elementele de bază ale calculatoarelor cuantice), computerul cuantic făcut de Google acum are 70.
Adăugarea mai multor qubiți îmbunătățește puterea unui computer cuantic în mod exponențial, ceea ce înseamnă că noul aparat este de 241 de milioane de ori mai puternic decât cel din 2019.
Cercetătorii au spus că Frontier, cel mai important supercomputer din lume, ar avea nevoie de 6,18 secunde pentru a face un calcul similar cu unul făcut de computerul Google de 53 de qubiți din 2019. În comparație, Frontier ar avea nevoie de 47,2 ani pentru a egala cel mai recent calculator cuantic de la Google.
Ce face concurența?
Cercetătorii susțin, de asemenea, că cel mai recent computer cuantic al lor este mai puternic decât demonstrațiile făcute de un laborator chinez care este văzut drept lider în domeniu.
Lucrarea Google demonstrează cum computerele cuantice mai mari pot gestiona „zgomotul” (interferențe care amenință să perturbe stările fragile în care operează qubiții) pentru a continua să facă calcule.
„Concluzionăm că demonstrația noastră este ferm în regimul calculului cuantic dincolo de clasic”, au spus cercetătorii.
Calculatoarele cuantice încă nu au aplicații practice
Calculatoarele rivale au fost testate pe o sarcină de randomizare despre care criticii spun că este în favoarea computerelor cuantice și nu are nicio valoare practică dincolo de studiul academic.
„Aceasta este o piatră de hotar majoră. ‘Cearta’ cu privire la întrebarea dacă am atins sau dacă am putea atinge supremația cuantică este acum rezolvată”, a declarat Steve Brierley, directorul executiv al companiei de computere cuantice Riverlane din Cambridge.
Sebastian Weidt, directorul executiv al start-upului Universal Quantum din Brighton, a declarat că computerele cuantice trebuie să demonstreze funcții mai practice.
„Aceasta este o demonstrație foarte frumoasă a avantajului cuantic. Deși este o mare realizare din punct de vedere academic, algoritmul folosit nu are aplicații practice în lumea reală”, a spus el.
„Trebuie să ajungem la calculul cuantic utilitar, o eră în care computerele cuantice cu multe mii de qubiți încep într-adevăr să-i ofere valoare societății într-un mod în care computerele clasice nu o vor putea face niciodată”, a concluzionat Weidt.
Vă recomandăm să citiți și:
Universitatea Harvard va folosi un instructor AI pentru a le preda studenților
Stocarea pe hard-diskuri va deveni curând istorie, spune un expert
Inteligența Artificială, mai similară cu omul decât am fi crezut
Tot mai multe site-uri de știri folosesc chatboți AI pentru a crea conținut îndoielnic