Samsung investește 230 de miliarde de dolari în cea mai mare unitate de producție de cipuri din lume
Coreea de Sud spune că va construi cea mai mare unitate de producție de cipuri din lume în zona Seul, beneficiind de o investiție de aproximativ 230 de miliarde de dolari de la gigantul de cipuri de memorie Samsung Electronics.
Planurile au fost anunțate de președintele Yoon Suk Yeol în data de 16 martie și confirmate de gigantul electronic, potrivit CNN.
„Vom construi cel mai mare nou ‘cluster de semiconductori cu sisteme de înaltă tehnologie’ din lume în zona metropolitană Seul, pe baza investițiilor private la scară largă de aproape 300 de trilioane de woni coreeni”, a spus el.
„În plus, vom crește ‘mega clusterul’ până va ajunge cea mai mare unitate de producție de cipuri din lume, în comparație cu complexele de producție de semiconductori de memorie existente”, a continuat el.
Coreea de Sud ar putea avea cea mai mare unitate de producție de cipuri din lume
O declarație guvernamentală a spus că clusterul de cipuri va fi situat în provincia Gyeonggi, care face parte din zona metropolitană Seul, iar investiția totală va fi finalizată în aproximativ 20 de ani.
Pentru a proteja proprietatea intelectuală, țara își va revizui Legea privind Protecția Tehnologiei Industriale, potrivit declarației, care nu a oferit detalii suplimentare.
În luna mai a anului trecut, Samsung a proiectat un plan de a investi peste 350 de miliarde de dolari în afacerile sale și de a crea zeci de mii de noi locuri de muncă până în 2026. Compania a spus că va investi în principal în afaceri de bază, cum ar fi fabricarea de cipuri și biofarmaceutice.
Inițial, nu era clar dacă investiția anunțată anterior se va suprapune cu cea anunțată acum de guvern.
Sanjeev Rana, un analist CLSA, a declarat pentru CNN că planurile de investiții ale Samsung în următoarele două decenii par să se traducă într-o medie de aproximativ 15 trilioane de woni cheltuite anual pentru producție, o sumă care este aproape de cheltuielile de capital anuale existente în zona respectivă.
„Acest lucru este în conformitate cu așteptările pieței”, a spus el.
Întreaga producție de cipuri este concentrată în doar două locuri
Compania Samsung este cel mai bine cunoscută pentru divizia sa de electronice, cu televizoarele și smartphone-urile sale populare. În ultimii ani, compania s-a îndreptat și mai mult către rolul de furnizor de semiconductori, deoarece producătorii din întreaga lume suferă de penurie.
În domeniul cipurilor de computer de ultimă generație, Samsung concurează direct cu Intel și cu TSMC, din Taiwan.
Marea majoritate a microcipurilor avansate din lume sunt fabricate în doar două locuri, Taiwan și Coreea de Sud. Industria din Taiwan este mai mare și mai dominantă, lucru cu care Coreea de Sud își dorește să concureze.
Concentrarea producție de cipuri importante în doar două locuri a provocat îngrijorări cu privire la stabilitatea lanțului global de aprovizionare, mai ales că Coreea de Sud și Taiwan sunt ambele amenințate militar de vecini, adică de Coreea de Nord și, respectiv, China.
Motive de îngrijorare
În ultimii câțiva ani, marile economii își exprimă îngrijorarea cu privire la pierderea accesului la semiconductori, în special pe măsură ce tensiunile politice și economice au escaladat între China și Statele Unite.
Guvernele, cum ar fi cel de la Washington, și marile companii, precum Apple, le-au cerut companiilor de semiconductori să își ducă operațiunile în locurile unde se află cererea.
Vă recomandăm să citiți și:
Noua versiune de ChatGPT va avea mai puține „halucinații”, spun creatorii
„Casca cu vedere în raze X” tocmai a fost creată de MIT
Tehnologia care permite revizionarea amintirilor, creată de un start-up VR