Home » Lumea digitală » Google Street View a împlinit 15 ani. Ce noutăți au fost aduse?

Google Street View a împlinit 15 ani. Ce noutăți au fost aduse?

Google Street View a împlinit 15 ani. Ce noutăți au fost aduse?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 25.05.2022

Google Street View a împlinit 15 ani. Serviciul permite oamenilor să exploreze o zonă ca și când s-ar afla pe stradă, chiar din fața computerului. Primele imagini Street View au fost publicate în 2007.

Street View a început ca idee a unuia dintre fondatorii Google, Larry Page, de a realiza o hartă 360 de grade a întregii lumii. De atunci, mașinile Street View echipate cu camere au preluat peste 220 de miliarde de imagini și au parcurs peste 16 milioane de kilometri – echivalentul a peste 400 de călătorii în jurul lumii, iar camerele Street View au ajuns și sub pământ sau în oceane, în spațiu sau în numeroase obiective culturale.

În România, serviciul Street View este disponibil din 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea.

Mașinile Google Street View se află momentan în România

În 2018, în parteneriat cu WWF România (World Wildlife Fund), peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View.

Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șoselele care le conectează.

În prezent, mașinile Google Street View se află în România, pentru actualizarea imaginilor din rețeaua de drumuri publice și peste 120 de orașe.

Iată care sunt cele mai vizitate locuri din România pe Street View în ultimul an:

1. Castelul Bran
2. Chipul lui Decebal de la Cazanele Dunării
3. Cetatea Poenari
4. Palatul Parlamentului
5. Castelul Corvinilor
6. Arcul de Triumf
7. Salina Turda
8. Castelul Peleș
9. Aeroportul Henri Coandă
10. Dino Parc Râșnov

Date pentru perioada aprilie 2021 – aprilie 2022

La nivel global, cea mai vizitată țară pe Street View este Indonezia, urmată de Statele Unite și Japonia. În top 10 regăsim destinații europene populare precum Spania, Italia și Franța, în timp ce România este pe locul 33 cele mai populare țări pe Street View. Între obiective, Burj Khalifa din Dubai, Turnul Eiffel din Paris și Taj Mahal (India) sunt locurile cele mai accesate prin Street View.

Iată top 10 cele mai vizitate locuri pe Street View la nivel global în ultimul an:

1 Burj Khalifa – Emiratele Arabe Unite
2 Turnul Eiffel – Franța
3 Taj Mahal – India
4 Statuia Libertății – USA
5 Statuia lui Isus din Rio – Brazilia
6 Labirintul din Rhyolite – USA
7 Zona piramidelor de la Giza – Egipt
8 Casa Albă – USA
9 Colosseum – Italia
10 Monumentul Național – Indonezia

Sărbătoarea împlinirii a 15 ani aduce și o serie de noutăți în tehnologia Street View. Astfel, Google anunță o nouă generație de cameră Street View, care va permite noi colecții și actualizări de imagini mai frecvent, fără compromisuri la nivelul calității imaginii. Noua cameră, aflată la nivel de prototip, va încorpora toată tehnologia și capabilitățile existente acum pe mașina Street View, însă va fi portabilă, cântărind doar 7 kg. Camera va putea fi adaptată pentru preluarea oricărui tip de imagini și va putea fi instalată pe orice mașină cu bare pe capotă, iar operarea ei se va face de pe smartphone.

Imagini Street View cu obiective turistice și locuri cunoscute

De asemenea, începând cu zilele acestea este disponibilă pe mobil (Android și iOS) opțiunea de istoric al imaginilor Street View, o funcționalitate existentă până acum doar pe desktop. Prin aceasta, oricine poate vedea în secțiunea Street View a aplicației mobile Google Maps cum a evoluat un loc în decursul anilor, prin imaginile Street View preluate în timp.

În această perioadă, Google anunță și publicarea unor serii de colecții de imagini Street View a unor obiective turistice și locuri cunoscute în întreaga lume:

● Piramidele din Meroë, Sudan – Vizitatorii pot explora pe Street View piramidele antice, morminte ale regilor și reginelor din Regatul Kuș.
● Domul din Milano: Domul din Milano este cea mai mare catedrală din Italia și a treia din Europa, oferind cea mai bună belvedere asupra orașului. Colecția oferă o privire în detaliu asupra arhitecturii și pieselor de artă găzduite de catedrală.
● Complexul Invalizilor din Paris: Înainte de ridicarea Turnului Eiffel, Domul Invalizilor era cel mai înalt punct din Paris. Noi imagini istorice ale clădirilor Invalizilor permit oricui explorarea muzeelor și monumentelor cu ajutorul unui tur virtual.
● Feriboturile din Sydney, Australia: Cunoscutele feriboturi din Sydney vor fi conservate digital în urma unei colaborări cu Autoritatea de Transport din New South Wales. Mai târziu anul acesta, Google va lansat o colecție de imagini Street View de pe feriboturile din Sydney, astfel încât oricine să poată savura o plimbare virtuală în portul Sydney.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman