Home » Lumea digitală » Ce au făcut platformele sociale pentru combaterea dezinformării legate de coronavirus?

Ce au făcut platformele sociale pentru combaterea dezinformării legate de coronavirus?

Ce au făcut platformele sociale pentru combaterea dezinformării legate de coronavirus?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 30.01.2022

Comisia Europeană a publicat rapoartele redactate de Google, Facebook, Microsoft, TikTok și Twitter privind măsurile pe care le-au luat în noiembrie și decembrie 2021 împotriva dezinformării legate de coronavirus.

Companiile au semnat Codul de bune practici privind dezinformarea, scrie Mediafax.

„Eforturile semnatarilor de a sprijini campaniile de vaccinare în UE sunt esențiale, deoarece răspândirea Omicron aduce cu sine provocări semnificative. Dar încă este loc de mai bine. Următoarea serie va fi în martie și până atunci, semnatarii ar trebui să fi prezentat deja noul cod consolidat de la care mă aștept să rezolve deficiențele existente, inclusiv printr-o abordare riguroasă în toate limbile”, a declarat Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență.

Facebook a eliminat o rețea de dezinformare și hărțuire

TikTok a raportat că numărul de materiale video cu etichetă legată de vaccinuri difuzate pe canalele sale din Europa s-a triplat de la 90.000 în octombrie la 266.000 în decembrie.

Google și-a actualizat panourile de informare privind vaccinarea împotriva COVID-19 disponibile în toate cele 27 de țări și începe să includă informații referitoare la vaccinarea pediatrică.

Facebook a eliminat o rețea de dezinformare și hărțuire care viza profesioniști din domeniul medical, jurnaliști și funcționari aleși, gestionată de o mișcare conspiraționistă împotriva vaccinării.

Noul cod, prezentat până la sfârșitul lunii martie

Politicile actualizate ale Microsoft le-a permis autorităților publice să transmită anumite mesaje publicitare privind vaccinurile, ceea ce a generat aproximativ 733.000 de impresii în UE în perioada noiembrie – decembrie.

Twitter a raportat cu privire la versiunile actualizate ale etichetelor prin intermediul cărora mesajele înșelătoare legate de COVID și de vaccinuri devin mai ușor de depistat.

Discuțiile privind consolidarea Codului de bune practici sunt în desfășurare. Noul cod ar trebui prezentat până la sfârșitul lunii martie.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase