Un nou scandal pentru Facebook. Acuzații că a minţit privind numărul de utilizatori
Managerul care a acuzat gigantul social media că şi-a pus interesele economice în faţa binelui comun a făcut o plângere către SEC. Facebook atrage din ce în ce mai puţini utilizatori tineri, utilizatori „preţioşi” din punct de vedere publicitar.
La 48 de ore de la primele acuzaţii ale fostului manager Frances Haugen despre modul în care compania îşi pune interesele comerciale în faţa interesului public şi a doua zi după prăbuşirea sistemului (care a făcut ca să se piardă aproape 5% pe Wall Street), a venit plângerea către American Securities and Exchange Commission a aceluiaşi Haugen, care raportează cum Facebook a înregistrat o scădere a utilizatorilor mai tineri chiar în timpul pandemiei coronavirusului, într-un moment în care utilizarea reţelelor sociale în ansamblu a crescut.
După cum a raportat Financial Times, Haugen, fost şef de produse la Facebook, a prezentat rezultatele unei anchete interne conform căreia implicarea mai redusă a adolescenţilor din Statele Unite ar putea reduce numărul de utilizatori zilnici din SUA cu până la 45% între 2021 şi 2023.
Managerul, care a lucrat la Facebook până în luna mai, a trebuit să depună mărturie în faţa unui subcomitet al Senatului SUA pentru protecţia consumatorilor ca parte informată într-o audiere axată pe „protecţia tinerilor online”.
Plângere la adresa Facebook
„Facebook a denaturat parametrii fundamentali pentru investitori şi agenţi de publicitate, cum ar fi cantitatea de conţinut creat pe platformă şi creşterea numărului de utilizatori individuali”, se arată în plângerea adresată SEC, în special pe „o populaţie demografică de mare valoare”.
Avocatul lui Haugen, John Tyle, a declarat pentru „60 Minutes” că „în calitate de companie cotată la bursă, Facebook este obligat să nu mintă investitorii săi sau să reţină informaţii concrete”, notează Mediafax.
Echipa juridică a lui Haugen a citat analizele interne de Facebook care arată că peste 15% din conturile noi create de adolescenţi sunt conturi secundare sau duplicate, în timp ce utilizarea Facebook în rândul tinerilor de 18-24 de ani „continuă să scadă”, iar aceşti utilizatori „petrec mai puţin timp, produc mai puţin şi trimit mai puţine mesaje” pe reţeaua socială.