Şeful diviziei crypto din cadrul gigantului american Facebook ia în calcul dezvoltarea unor produse şi caracteristici asociate cu token-urile nefungibile (non-fungible tokens – NFT), însă are dubii cu privire la tranzacţiile în Bitcoin, potrivit Business Insider.
„Cu siguranţă ne uităm la un număr de moduri prin care să intrăm în industrie deoarece ne aflăm într-o poziţie extrem de bună pentru a realiza acest lucru. Când ai un portofel crypto eficient, cum va fi Novi, trebuie să te gândeşti cum să îţi ajuţi clienţii cu privire la NFT-uri”, spune David Marcus, şeful diviziei Novi din interiorul Facebook.
Certificatele de autenticitate NFT reprezintă o serie de identificatori electronici care confirmă unicitatea unei lucrări digitale, stocând datele pe blockchain, tehnologia de tip registru imuabil din spatele criptomonedelor.
Marcus a adăugat că este prea devreme să detalieze planurile Facebook cu privire la NFT-uri, însă developerii companiei lucrează deja în această direcţie.
„Bineînţeles că ne gândim la asta. Este cu adevărat o zonă care merită explorată, putând genera un impact pozitiv atât asupra creatorilor de conţinut, cât şi a consumatorilor.”
Marcus conduce F2, sau Facebook Financial, echipa internă din spatele portofelului digital Novi. El a mai declarat că Facebook ar putea lansa Novi fără Diem, moneda virtuală cunoscută până recent drept Libra. Lansarea criptomonedei a fost amânată din cauza unor probleme de reglementare.
Totuşi, Facebook speră ca Novi să fie folosit pentru a reduce costurile de tranzacţie, urmând să facă mai eficiente plăţile transfrontaliere.
În ceea ce priveşte bitcoin, Marcus spune că, deşi este o investiţie „grozavă”, principala criptomonedă a planetei nu reprezintă un mediu optim de schimb.
„Dacă trimiţi bani în alte ţări, nu se poate ca valoarea activului pe care l-ai trimis să scadă cu 20% sau 10% într-o singură zi. Vorbim despre un grad de volatilitate care nu este potrivit pentru plăţi”, explică Marcus, potrivit Mediafax.
La ora 15:05, bitcoin se tranzacţiona cu peste 47.000 de dolari, în creştere cu aproximativ 65% de la începutul anului încoace, însă cu 26% sub recordul stabilit la mijlocul lui aprilie.