5 eleve românce, câștigătoare pe Europa ale unei competiții internaționale de programare și antreprenoriat

08 07. 2021, 15:19

O echipă alcătuită din cinci eleve din România a dezvoltat cea mai buna aplicație europeană din divizia seniori din cadrul competiției internaționale de programare și antreprenoriat Technovation 2021.

Eleve ale Colegiului Național Bilingv George Coșbuc din București, Ruxandra Stoica, Ilinca Pitiș, Ioana Badea, Eva Marinescu și Andreea Ghinescu au creat aplicația Safe Walk cu ajutorul căreia își propun să ajute fetele și femeile aflate în pericol pe stradă, care sunt hărțuite verbal sau chiar fizic.

Cu proiectul „Safety In Numbers”, liceencele din România au fost desemnate câștigătoarele pe Europa ale competiției.

Ediția Technovation din 2021 a numărat aproximativ 5.900 de fete care au dezvoltat 1.700 de aplicații mobile menite să rezolve problemele reale din comunitățile lor.

O aplicație care vine în sprijinul femeilor

Reprezentând peste 60 de țări, fetele au folosit tehnologia pentru a rezolva problemele cu care se întâlnesc adesea, inclusiv violența domestică, poluarea apei sau accesul la educație.

SafeWalk oferă o măsură inovatoare de siguranță care protejează fetele tinere de pericole atunci cand se deplasează singure, declanșând o alarmă puternică menită să-l sperie pe atacator. Această alarmă este urmată de una silențioasă care informează colegii sau prietenii că sunt în pericol și permite urmărirea GPS alături de o transmisie audio și video live. De asemenea, le permite utilizatorilor să își creeze propria comunitate cu cei mai de încredere prieteni sau membri ai familiei”, se arată într-un comunicat al asociației Adfaber, care organizează anual Technovation în România.

Echipa Safety in Numbers a creat o aplicație de mare ajutor pentru femei care ar putea fi cândva la dispoziția publicului.

Echipele câștigătoare regionale din acest an au numărat încă alte 2 echipe care au creat aplicații menite să reducă cazurile de violență, dar și aplicații pentru pacienții care suferă de cancer, pentru siguranță alimentară și chiar singurătate.

Echipele câștigătoare din întreaga lume vor fi prezentate în cadrul Virtual World Summit, care va avea loc pe 12 și 13 august, 2021.